La granita dintre text si lume

/
2 Comments
Poemele din volumul "Dincolo dincoace de poezie" de Ştefania Plopeanu aduc o notă tragică unei existenţe care nu reuşeşte să îşi înţeleagă menirea. Apărut la editura Vinea din Bucureşti în acest an, este prefaţat de Octavian Soviany, care spune că este un volum "de o suferinţă ridicată la parametri superlativi". Lirica este construită ca nişte trăiri fragmentare, datate din 30 noiembrie 2009, până în 28 februarie 2010 şi anunţă starea poetică a unei autoare îndurerate de moartea soţului ei, Marin Mincu.
O lirică a durerii, a imaginilor baroce, care nu mai aşteaptă nicio salvare

Poezia este dominată de imagini auditive grave, ce ne amintesc de sfidările prometeice aduse lui Zeus, după ce este pironit pe munte: "parcă aş striga la stânci şi n-au ecou/fiindcă şi-au mâncat ecoul". Desigur, dacă putem continua suita de comparaţii din alte domenii, am putea spune că volumul de faţă se pretează pe un şablon de tip "Strigătul" expresionist al lui Edvard Munch. Culorile se diluează şi în acea operă: e un blestem ce se învârte în jurul acelui sistem.Există evocări ce aparţin de sfera cotidianului, a realului, ca în postmodernism. Momentul "în seara de priveghi" este construit ca un moment al dezolării, cu scriitori precum Vasilievici, Mugur, Ţuglea sau Sorin Dinco îndureraţi.
Oamenii, ca într-o operă barocă unde totul în afară de Dumnezeu este văzut ca efemer, sunt văzuţi în ipostaza actuală drept "nişte jivine infecte, nepocăite şi vii". În paralel, lumea spirituală în care este proiectat Mincu este un spaţiu plin de "oameni drepţi, de piatră, drepţi şi/învechiţi", dar cu o solemnitate absentă. Vocea lirică este îndreptată mereu spre trecut, spre un timp al plenitudinii din care nu se poate ieşi, ca într-un ciclu al bolii: "tu mai eşti aici/un fel de pată mare, o negură/o piatră ceţoasă, cu cât mai fără/greutate, cu atât apasă/neclintit înăuntru". :tefania Plopeanu practică un eclectism literar prin faptul că reuşeşte să concentreze din lectura literaturii tuturor curentelor precedente, motivele morţii.
Poemele datate "27 ianuarie 2010" sunt construite conform interogaţiei christice "Doamne, Doamne, de ce m-ai părăsit?". Moartea este văzută ca un trist sens, dar în acelaşi timp un proces prin care toţi trebuie să trecem. Uneori, întregul univers se contaminează de această spaimă: "Acum posed acest caiet/şi un fum de ţigară/Restul îţi rămâne ţie, moarte,/restul ţi se cuvine ţie....".
Baroc şi din nou baroc. Singura soluţie de ieşire din cruda realitate este somnul, care facilitează visele, care de altfel nu mai pot fi tălmăcite în absenţa Maestrului ("Oare mai ai tu putere/să mi-l tâlcui, să te cred/ca-ntotdeauna/şi acum, şi pururea/scumpul meu".). Desigur, poate să sune a un Lope de la Vega cu "Viaţa este vis" sau să fie un miros de Shakespeare cu varianta sa englezească a aceluiaşi dicton ("Toată lumea este o scenă de teatru").

Tema morţii: aceeaşi partitură a scrisului, din care se iese foarte dificil

Un neajuns al volumului "Dincolo dincoace de poezie" este faptul că repetă obsesiv acelaşi mesaj escatologic. Compoziţiile par uneori doar nişte divagaţii sau improvizaţii pe nişte teme care sunt vechi de când este lumea. Depinde cum se pune problema receptării textului: scriitoarea reuşeşte doar să sintetizeze ce s-a scris înainte sau într-adevăr aduce un caracter de inovaţie pentru poezia acestui gen?
Bineînţeles, trebuie să ţinem seama şi de contextul în care se dezvoltă literatura< odată cu un Nietzsche pesimist, care odată cu Dostoievski anunţă că dacă orice tip de transcendenţă este nulă, atunci orice acţiune este posibilă. :i aici se întâmplă acelaşi fenomen< nu există coordonate fixe, totul a murit, totul este doar un slab resort al unui trecut " ab illo tempore" , invocat constant: "tu...şi deodată nu mai eşti,/ această noutate/absolută, această oroare...". Totuşi, nu trebuie să descumpănim un public ce are o afinitate pentru acest gen. Cititorii pasionaţi de o poezie a angoasei, se vor regăsi uşor în aceste texte, aflate uneori la periferia dintre stilurile literare.


You may also like

2 comentarii:

Anonim spunea...

Cred ca era Calderon de la Barca cu viata e vis. Just sayin`

Anonim spunea...

Cam toate temele, la baza, sunt "de cand e lumea".

"caracter de inovaţie pentru poezia acestui gen"
Poezia... eschatologica? Genul eschatologic in poezie? Nu e putin cam vag?

Un produs Blogger.