pielea ta se întindea peste toată pustia saharei. în acele nuanțe îmi aminteam toată evoluția speciilor pământului: în tegumentul tău se ascundeau solzii reptilelor, penele micilor croncănitoare ce se zbăteau prin mâlurile Africii, dar recunoșteam și câteva pete din blana fină a leopardului. în momentul în care bătea soarele atât de toropitor în camera mea, îmi spuneai că ochii tăi sunt furați din brazilia, iar că nervul tău a venit din Europa de Est. într-adevăr, erai pentru mine cea mai neașteptată combinație posibilă: părinții tăi s-au cunoscut într-un orășel de pe East Coast, deși taică-tău venea de la câțiva kilometri de orașul meu natal.

în acel moment în care îmi povesteai despre locul din care ai fugit, pentru a sta ascunsă între parizieni, stăteam tâmp,deoparte. nu puteam să spun nimic. știi și tu foarte bine că toți fugim din țările natale departe, departe, pentru a putea cânta din degete la pianul continental. amândoi veniți ca să îngânăm melodii, aveam în bagaje ascunse amintiri de care doream să scăpăm, dar în același timp, aveam povești de spus lumii. astfel s-a derulat conversația noastră ciudată, în care tu-mi tăiai din șuvițe și-mi desenai deasupra ochilor totemuri din țările ce până și ție îți erau străine.

cel mai ciudat eveniment dintre noi n-a fost ăsta, știi bine. venise femeia de servici a căminului într-o după-masă cu copila ei, în bucătărie.țin minte că în amândoi ni s-a trezit un instinct foarte ciudat, în momentul în care ne-am jucat cu acel copil hiperactiv. copilul acela, șaman al pustiei, ce ne explica într-o portugheză stâlcită, amestecată cu franceză despre ce înțelegea el din lume la patru ani. cam așa sunt și eu acum: încerc să-ți explic în limba mea deși tu precis nu poți înțelege. știu că doream să râzi la acea amară glumă despre viață, dar nu puteam. și tu nu pricepeai din priviri. Singura consolare era pielea ta, care  se întindea oricum peste toată pustia saharei, galbenă, dar neagră în același timp.
Un produs Blogger.