de data asta toate ferestrele își adună cioburile
materia se întinde pâdurea de semne până aici,
fundațiile de cuvinte ce vor să fie sfinte se aștern
cărămidă după cărămidă, vezi cum tot mai mult cum ia forma unui perete
alb de formă,
fără ca să cadă peste noi, privitorii de la margine, ce nu pricepem mai nimic
dar din snobism
facem trei poze, pe care să le punem pe pagini de socializare,

nu uit cum oamenii sfinți rând pe rând
au venit cu măgărușii lor, cu ce aveau mai scump prin casă,
s-au așezat frumos în perete, au privit piața de dinainte
și au făcut cu ochiul la fiecare trecător

până și dracii s-au pus mai sus cu o treaptă
chiar acolo de unde se trag clopotele mari și groase (pe sunete surde,
în ritmuri rare, de tobă de marș)-
așteaptă să se urce oamenii, să se minuneze, să cadă
în bolgii mai adânci, tot mai adânci
să treacă de lacuri înghețate:
știm, ne învățăm de la bătrânul Dante că acolo stă ferecat
al lor soare renegat.

și încăperi mici, cât un ochi de furnică, cât o lăbuță de câine,
cât trei solzi de pește
în care vrei să te înghesui; ai putea și chiar te rog
urcă-te pe ele,
du-te-n voia ta.
Oau! Am ajuns și la acest moment. Cu câteva ore înainte de plecare, cu emoții, certuri cu părinții pe orice nimic, puțină răceală, un telefon pierdut acum 2 zile, cam la asta se rezumă în mare ce am trăit. Sunt foarte curios să văd cum e Parisul, cum este unde voi sta, mai ales că este puțin în afara metropolei. Am auzit povești și povești, de la orașul luminilor, la români și arabi care nu se sfiesc să îți dea în cap în mijlocul zilei. Vom vedea ce va fi. Deocamdată, singura mea informație mie în mie corectă este Google! Earth, prin care am reușit să mă mai dumiresc puțin cu orașul.

Până în decembrie, schimb domiciliul în Franța, merg cu povestea numită ERASMUS. Deocamdată, lista de acasă sună cam așa: să îmi iau cu bine toate examenele, să vizitez Luvrul de-a fir a păr (câte o galerie, nu mai mult), să ajung la Dani în Londra, să îmi finalizez mini-proiectul de cercetare și să savurez cât mai mult din atmosfera pariziană. Dacă voi avea internet, în câteva zile voi reveni cu postări calde, de la fața locului. Merg să mai învârt șnițelele în tigaie, să mai pun un pantof în bagaj și încet-încet să îmi iau „la revedere” de la România (chit că unde merg probabil sunt mai mulți români decât în tot județul Satu Mare).
Un produs Blogger.