În fiecare an, studenții de la filologie, de la literatură comparată ,dezbat cu foc o problemă destul de tăioasă. Ce facem după ce terminăm? Mai exact, îngrijorările merg într-o direcție: se poate profesa în învățământul preuniversitar- disciplina Limba și Literatura Română- terminând Literatură Comparată / Lb.străină?

După trei ani în care am auzit fel și fel de teorii, argumentate pertinent (nu, nu poți pentru că faci literatură și nu gramatică) sau deliric, de tipul „știam eu pe cineva care a putut, once upon a time”, în cadrul dezbaterilor fără vreun suport legislativ, eram resemnat. Auzisem tot felul de povești din zona folclorului studențesc, unii ascultaseră de secretare habarniste, care îi îndrumaseră greșit și s-au apucat de profesat la disciplina B (engleză,franceză, etc.).

E drept, în cadrul Legii Educației Naționale nu se amintește prea mult în Art.254/2011 despre funcționarea efectivă, însă există o cheie de trimitere, ca un soi de hyperlink juridic, înspre metodologia de organizare a examenelor de titularizare. Mai exact, pe site-ul MEC, în Centralizatorul privind Disciplinele de învățământ, domeniile și specializările, precum și probele de concurs valabile pentru încadrarea personalului didactic din învățământul preuniversitar 2014, se precizează toate programele de studii aprobate să intre la concurs.

La pagina 49, pentru postul de limba și literatură română, se aprobă următoarele specializări:
1.      Limba și literatură română (firesc, evident, aproape axiomatic).
2.      Limba și literatura română- limbă și literatură străină/maternă.
3.      Limba și literatura străină/maternă- Limba și literatura română.
4.      Literatura universală și comparată- Limba și literatura străină/maternă.
5.      Limba și literatura străină/maternă- Literatură universală și Comparată.
La nivel de masterat (necesar pentru a preda în învățământul liceal) se aprobă, printre multe opțiuni, și masteratul de Istoria Imaginilor, istoria Ideilor sau Comunicare interculturală sau Comunicare multilingvă și multiculturală. Evident, cei care termină literatura comparată pot să se titularizeze și ca profesori de limbă străină B.

Dezbaterea privind legitimitatea acestei decizii poate aprinde scântei, argumente și argumentări care mai de care mai aprinse. Înainte de a își aprinde torțele și a realiza revolte și vânătoare de comparatiști, să stăm puțin și să cugetăm. Într-adevăr, un comparatist e mai puțin pregătit decât unul care termină specializarea A (cu gramatici, literatură pașoptistă, etc.). Pe de altă parte, au existat anumite cursuri de trunchi comun cu cei de la specializarea limba română, în liceu s-a parcurs aceeași materie și, în plus, în cadrul modulului pedagogic (cel care contează de fapt, deoarece nu ajungi să predai elevilor de gimnaziu gramaticile lui Neamțu că-l aburești de cap pe sărmanul prunc), comparatiștii au fost integrați întotdeauna cu cei de la specializarea Lb.și Literatura română. Au parcurs aceeași materie, au realizat aceleași proiecte didactice, iar unii au predat, ca practică didactică, în cadrul orelor de română. Argumentele din zona teoretică se opresc aici, însă mai merită să amintesc și câteva exemple practice, din viața reală și din afara cadrelor conceptualo-nule.

Aceeași pretenție de legitimitate o au și cadre didactice ce termină la universități-fantomă, particulare, de genul Universitatea Vasile Goldiș, Arad, Universitatea de Nord, Baia Mare, iar exemplele pot continua cu duiumul. Dacă acei oameni, care abia au frecventat cursurile la ID, au dreptul să profeseze în domeniu, mi se pare de bun-simț ca cei de la literatură comparată să poată preda literatura română. Nu de alta, dar ei cel puțin pot spune cu certitudine cum arată o carte în interior, chiar dacă e scrisă de un autor străin.

Oricum, evaluarea cea mai bună o realizează, în primul rând, titularizarea, iar apoi, activitatea efectivă la clasă. Sunt cazuri de comparatiști brilianți, dar pămpălăi la o clasă de gimnaziu sau, din contră, absolvenți de Universitatea din Baia Mare care să fie excelenți profesori. Cadrul legislativ însă, permite o astfel de mobilitate, consider eu, una de bun-simț, într-un domeniu în care e nevoie acută de profesori competenți, dar și deschiși.

Un produs Blogger.