E sfârşit de an, da...Un an greu, cu criză financiară, spirituală şi socială.Cică guvernul vrea să demită 15.000 de salariaţi din domeniul învăţământului.Dureros, de asta mă temeam cel mai mult atunci când am auzit că va ajunge din nou Băsescu la preşedinţie.Naspa,când stai să te gândeşti că minerii lucrează şi lucrează, doar de-a surda, aducând deficite serioase.Sau faptul că multe cheltuieli de transport şi alte minuni ale Palatului Cotroceni şi Victoria au crescut simţitor faţă de anul trecut. Autostradă dacă doresc să ajung la Bucureşti din Satu Mare probabil n-o să am până mă însor şi ştiu că ajung mai repede în Viena decât în propria capitală.
Totuşi, nu are rost să fiu răutăcios.Totul merge mai greu,indiferent că eşti în Spania,Ungaria sau România.Totul e să gândeşti bine problema şi să o gestionezi ca lumea. Ce-mi doresc de la noul an? Stabilitate. Răbdare mai multă. Continuitate. Ca fapt divers, astăzi vs fi şi o eclipsă de lună, de la 19 şi 15. :P

An nou cât mai fericit!
aş vrea să scriu un vers cu picioare de girafă şi cu cap de meduză… pe vremuri visam să scriu un vers să-mi taie mîna
şi mă zbat în a mea colcăire, şi ştiu
ştiu că sunt doar un tăietor de lemne, în pădurea cea frumoasă de
cuvinte, în care doar grădinarii, mai tăiau din când în când trandafiri roşii, cu foarfeci întinse
la nemurire. În albastrele timpuri, ale încercării
din cuvânt să
ard un mizerabil om, al cărui extaz aduce
o oroare a ziarelor mondene:
"Ce urât, ce urât", strigă titlurile vicioase ale unor nefiinţe
care îşi zbat ale lor nefiinţă şi nu ştiu că totuşi există şi picioare de girafă, cu cap de meduză
întrupate în umilă poezie.

da, şi ştiu, că vrem să vedem ceruri verzi şi minuni la kilogram, dar
dar nu peste tot e Ţara Sfântă; ci ne mirăm de tăietura cuţitului care atacă mult prea sinuos
acordurile unor chitare sparte de beţii prea tari.
ne mirăm de sânge şi uităm să spunem
scurt:
ce frumos e osul mâinii tăiate!

sunt doar un tăietor de lemne, dar care vede că omoară o viaţă pentru
a arăta lumii că sunt cercuri închise. poate şi statui...
grădinarii uită însă să mai ofteze şi să spună că trandafirul
e la fel de
frumos ca osul mâinii tăiate!

fierberea unor cosmonauţi şi timpuri noi vor aduce probabil alte, alte, alte
vieţuitoare care vor fi cuvinte şi Cuvinte ale propriei sale faceri;
poezii runice, arse în soare de copilaşi cu mâini murdare
şi ochi veştejiţi de către propriul lor însorit
soare.

şi stăm ascunşi de timp, ascunşi şi eu ştiu mă tem mai mult ca toţi
de timp, de ceas, de ale sale ticăituri ce simt, îmi vor tăia pe rând picioarele,
până la femur, până la bazin auu!
până la inimă, până la ochi,
voi ţine mâna dreaptă sus, ca un înecat
pentru ca să vedeţi
ce frumos e osul mâinii tăiate!
şi dacă mi-este o teamă de alba stare
a temerilor de stare,
de umila sărăcească stare şi
de starea lichidă,

ar trebui, să
sting cumva un vis ascuns în explozia solară
a nimănui, să
zbier radiaţia solară şi să
sper la un înger care poate îmi aduce
în chip nemijlocit vederea.

Grijulii suntem noi, ascunşi de atmosfere
de tainice straturi care
ne împământenesc, ne trag
mai jos, tot mai jos, culminând
cu acea forţă de Newton.

Dorim să trăim veşnic, dar nu putem
decât dacă ardem pentru o secundă...doar atunci putem şti
de vai,
acea stare,
doar atunci vom fi în stare,
să nu mai fim într-o lichidă stare, ci
gaz pur,
vid,
fără sens, desigur.
timid,sunt păşit în ziua a cărei deşteptare
o sună un ceasornic al
vânătului timp neatins
de simplitatea neajunsă a serii de noiembrie,
de început de lume.

un copil îşi bucură a sa fericire
legânându-se într-un mall al reclamelor: îşi strigă
al său daimon:
doar el, doar el e fericit!
deşi, ştim, îl aşteaptă sicriul ce va
lua locul căruciorului.

trist, îmi sting eşecul într-o notă gravă a unui
pian al cărui sunet îl cunoaştem de mult timp:
şi totuşi, aceeaşi oscilaţie, altă gravură
a timpului nostru.
cerem sfaturi în lumi anexe, pe care
le distrugem în timp ce ele gravitează în jurul
unui alt centru. praful cade, iar noi privim
şi aşteptăm iubirea
dintr-o lună ceţoasă
sau inelele nearse ale lui Saturn.

şi putem răcni asemeni covrigilor, care au în
coadă câini, desigur.
cânta în vidul spaţial, care ia loc
albastrului din cer.
Un produs Blogger.