Sunt de două luni aproape la facultate, dacă stau bine să socotesc. Ar trebui să răspund întrebării raționale și perfect justificabile: cum mai e?

1.Mâncarea. E destul de greu să îți obișnuiești stomacul, pe o perioadă mai lungă de timp, cu aceleași mâncăruri. Locurile bune din Cluj unde poți mânca destul de ieftin sunt: cantina Hașdeu, restaurantul de la Agronomie sau Irish Pub. Of course, trebuie să știi ce să alegi, pentru că altfel te poți trezi fie cu o indigestie proastă, fie cu bani dați aiurea. Recomand călduros Agronomia, cu prețuri superok, dar nu prea mare diversitate în lista de meniuri și cu ospătari puțin recalcitranți.
2.Casa. Căminul e ok, curat, întreținut, dar sinistrul 16 ne urmărește, fiind o identitate supranațională. Mai auzi noaptea răcnetele sportivilor, o „andreea marin” strigată pe geam sau vuvuzela vecinilor de palier. A, și stau la etajul 8, iar liftul of course, merge doar până la șapte, după care se blochează.
3.Școala Facultatea e net diferită de școală. E mai bine, deoarece nu se pun multe absențe și nu ești obligat să participi la tot felul de materii sinistre (gen Muzică într-a doișpea, remember?), dar trebuie să recuperezi. Se pune mult mai mult accent pe munca proprie. Nu contează facultatea, ci studentul. Faci cât poți, cum poți, ce poți, cam asta e deviza, pe care o consider mult superioară față de nescrisa lege ce încă tronează pe soclurile CNME-ului „nu poți-te-ajutăm, nu știi-te-nvățăm, nu vrei-te-obligăm”.
4.Party. Când vii dintr-un orășel sinistru în care singura bucurie este berea de sâmbătă seara de la Shadows sau zamfirescu, te lovești de o mulțime de petreceri, care mai de care. Stop! Ai zice că-i Raiul (sau Iadul, depinde cum o iei, dacă mergi pe ideea lui Angus Young și AC-DC Highway to hell) pe Pământ, dar trebuie să știi că toate acestea costă. Intrarea de la cinci lei în sus, plus berile care niciodată nu scad sub 3.5 lei.
După o pauză aproape colosală de câteva săptămâni,revin. Cu o notă de călătorie, din mărețul București. După ce m-am lăudat la jumătate din facultate și la mai toți prietenii, m-am dus să văd concertul Therion de la Arenele Romane. Companie, Leona, iar în București m-am întâlnit și cu Vali, venită de la Timișoara.

Drumul a fost foarte obositor, ”n-am avut șansă” de a merge cu trenul datorită secretarelor istericate aflate la menopauză care nu au vrut să ne dea cupoanele de tren. Le urez pe această cale, dat fiind că oricum tichetele pe 2010 vor veni spre finalul anului, să se șteargă cu ele undeva. Ajungem dimineața la cinci în Gara de Nord, iar până să se mai crape de ziuă, am dormit în MacDonalds. Am nimerit un anticariat chiar foarte rezonabil la preț, unde am găsit o enciclopedie rock, pe care intenționez să o cumpăr săptămâna viitoare, când merg again la București.

Concertul. De pe la șapte seara, vedem în Arenele Romane că se adună oameni. Nu am găsit genul pseudorockerilor pe care îi găsești în schimb la marile concerte gen ACDC din piața Unirii etc. Oameni dedicați acestui gen, care au știut la ce concert vin, ce vor asculta. Prima formație a fost, sincer, după opinia mea, una ce se presta la nivelul G.M.Zamfirescu, nimic mai mult. Un solist ce îmi aducea a poponar truckdriver, cu o clapă care nu se auzea deloc, și un miros de bas. Cei de la Leprous au dovedit că știu ce fac, deși atmosfera de nu-metal nu se presta foarte bine pentru un public ahtiat după rockul simfonic. Băieții au fost buni, showmani, cu o combinație destul de drăguță între Billy Talent și Korn.
Therion? Cel mai frumos concert din viața mea.Deasupra Maidenului, deasupra My Dying Bride, chiar și deasupra Nightwish. Auzit-am și Lemuria, și To Mega Therion, Blood of Kingu, dar și mai recentele Sitra Ahra, Hellequin sau Unguentum Sabati (de pe albumul pe care l-au promovat).
Un șou ce merită mult mai mult decât 10 partyuri plictisitoare. Dacă mai aveți ocazia, mergeți! Voi fi și eu acolo:))!
Luați, mâncați, acesta este trupul meu, poemul. Ilarie Voronca
Mi-e frig. Mi-e frig în luna de noiembrie,
în care frunzele cad și ciorile zboară deasupra spitalelor unde
câțiva medici fac disecții pe cadavre,
pe cadavre pe care și tu vei pune mâna,
dar știi, și alții vor pune mâna pe tine
la fel ca și pe mine,
care îmi arăt, ca la târg, măruntaiele,
ochii de sticlă ai inimii, ficații crescuți, rinichi pietrificați și
stropi de sânge.

cuvintele mi se răsfiră ca niște așchii.
cuvintele mi se întind ca niște sfori.
luați bisturiul și tăiați, fără nicio jenă
tăiați-mi urechea sângerândă pe care mi-am pictat-o într-o oglindă
de semne adineaori.
tăiați-mi ochiul albastru din care mi-au curs toate cheagurile și imaginile
ce le-am văzut în secole
de suspans și
lecturi eșuate.

luați și atlasul: comparați mușchii-mi atrofiați de boală,
decupați-mi oasele de tendoane. biciuiți-mă cu venele de sânge și doar atât
vă rog:
păstrați-mi puțin din creier, din visele ce vor fi sărit
atunci când cu cuțitul veți face analiza encefalică:
păstrați-mi în borcan la fel ca o cenușă, poate, poate va sări un vis din
ceas de
schelet eșuat.

faceți ce vreți din trupul meu, poemul.
nu vă spun decât să luați și să-l mâncați, dacă vă e poftă,
dacă doriți și sunteți sadici, luați și un pahar de vin,
citiți poemul
disecați formele, dar atât vă rog,
nu uitați, să priviți culorile splendide
și ale ficaților, ale inimii, ale sentimentelor încă latente
ce nu vor fi fost în veci spuse.

a, desigur, puneți-mi cenușa alături, ca să știu,
seara de noiembrie, când mai trec în alte vieți pe alte străzi,
să mă pun pe trotuar, să aștept timpuri demult apuse
vremuri în care aveam vene cu sânge,
mușchi cu vlagă și oboseală, urechi cu căști și picioare
cu blugi,
nu eram doar un borcan cu cenușă,
și-un strop de vis.
Un produs Blogger.