Dacă la început de an luam criza economică ca un subiect "tare" de băşcăleală, acum nu e chiar aşa. E început de februarie, bugetul pe 2009 e distribuit mai drastic decât banii unor evrei cămătari, iar statul dacă stăm să ne gândim, doar adânceşte criza. For example, dacă nu alocă la timp fonduri pentru judeţe, alea alea, oamenii particulari care depind de stat cam dau faliment (ex. Cornul şi laptele, renovări de şcoli...). Dacă ăştia dau faliment, logic că statul nu primeşte nimic deoarece 20% de TVA înmulţit cu zero, oricât ar fi inflaţia, tot zero dă. Statul are mai puţini bani şi învăţământul, şomajul, sănătatea primesc şi mai puţine fonduri. Ca să fie buba şi mai mare, chestiunea asta nu e doar "din România, care ne ocupă tot timpul", parafrazând şi modificând citatul lui Mircea Badea, ci din ţări luxoase, din lumea I, precum SUA, Marea Britanie, Franţa şi Germania. Disponibilizări cu duiumul, Obama slăbeşte de nervi cu toată senatorimea încăpăţânată, care nu conştientizează că de fapt nu sărăcesc doar ei, ci şi întreaga lume. Degeaba le povesteşte de maşina la capăt de prăpastie, pe care în loc să o scoatem, apăsăm cu îndârjire pedala de acceleraţie, sperând că vom fi Supeman, sau în cazul nostru, SuperVasile. Parcă îmi sună a Criza Mondială din 29, urmată de Marele Crah. Deja inflaţia urcă, creşte vertiginos.
Eu zic că omul de astăzi este foarte prost. Aduc şi argumente, deşi mă integrez perfect în categoria lui. În primul rând, este dependent de gaz, curent şi apă (o pană în New York, anul trecut a cauzat nebunie), gaz (robinetul lui Putin), iar apa o primim prin conducte. Dacă nu ar mai fi, ce ne-am face? Microcentralele nu pot fi comutate pe lemne, surcele şi paie, după cum făceau bunicii noştri acum câteva generaţii. Fântâni de apă, cam unde ştiţi una? Curentul e lumânarea de la capăt.
Nu vreau să gândesc sumbru, nu fac predicţii, mă bazez pe logica mea, care sper să mă înşele de data aceasta. Vor urma luni grele, cu curele strânse tare, cu un guvern care în loc să fie tehnocrat este tâmpit, cu un Boc foarte utopist, visător...Să sperăm ca în aprilie să mai aibă bugetarii salarii. Deja particularii dau faliment sau sunt pe ducă. Chiar eu simt chestia asta... Cred că o recoltă proastă ar mai pune capac tuturor şi atunci ne vom da seama că există Dumnezeu.
Chiar azi citeam în cartea lui Djuvara, "Există istorie adevărată?" faptul că în momente de criză, apar şi războaiele, iar alianţele sunt periculoase. Românii ar fi chiar în mijlocul teatrului de război: între arabi, ruşi, europeni. Poate scăpăm ca proştii, exact ca în filmul "Trenul Vieţii", stând pe linia de front. Sper să fie doar o fabulaţie proastă de-a mea, să avem o vară faină, cu soare, cu bucurii, cu bani cât de cât...Dumnezeu să ne ajute să scăpăm peste criză, să ne trezim acum cu o palmă zdravănă, decât să fim tupeişti şi mai încolo, întocmai ca nou-veniţii în cartiere, să "ne-o luăm pe coajă zdravăn."
Naţionala. Un ţel pe care patru ani mi l-am propus, pentru diferite bucurii: învingere în primii ani, din iubire orbească mai un an, iar acum pentru un nu ştiu ce. Am mers cu mintea limpede şi m-am întors cu premiul întâi la etapa naţională şi bineînţeles admis la etapa internaţională, care se va desfăşura cică la Bucureşti (finally, după Viena, Strasbourg, Budapesta şi alea alea îmi vizitez şi propria capitală). Organizarea în sine a fost pot spune, minunată, "ca la mama, în Ardeal, acasă". Cu un internat tzaiss (trei oameni într-o cameră, duş, baie proprie), mâncare pe măsură şi oraş net superior micuţei mele urbe cu iz burghez, m-am simţit frumos, mulţumit. Colegul de cameră este un ministar pop şi mi-a cântat all day long. De fapt şi eu am cântat. ascuns în după-masa de dinaintea probei, la o pianină, lucru care m-a liniştit enorm.
Spre marea mea bucurie a fost şi cafea. Multă cafea, pusă la dispoziţie din partea organizatorilor. Cu alcoolul în schimb ne-am descurcat noi înşine... Cred că e primul an în care nu am avut tangenţe prea multe cu ardelenii mei dragi. Am cunoscut oameni de gaşcă, nemanelari din judeţe din Sud (salutări, celor din Prahova, discipolii mei :D. Ne vedem soon la Bucureşti sau la ceva festival: Alexandra, Cristina, El Negro, Mihaela şi Andrei, un tip freak, dar cu sensul laudativ, o proiecţie a lui Stănescu în contemporaneitate..). Premierea a fost seacă, la fel ca în orice an şi îmi vine cu greu a crede că primul om din ţară primeşte două cărţi cât nişte broşuri şi 170 de RON (ştiu, ştiu voi căpăta şi de la şcoală, dar mi se pare puţin....penibil). Nu doresc însă să critic deoarece vorba aia, nemulţumitului i se ia darul. Yeey, mi-am luat CEAAAI!!!( vreo zece sortimente, aşa că trec pe modulul apă, zahăr, ceai negru, verde, arome şi tangenţial mâncare). Am mers şi în Lords, a fost bunuţ localul, dar din punctul meu de vedere, nu e chiar atât de frumos precum cele din Cluj sau marile oraşe europene. Totuşi e mai mare tare decât cele sătmărene, care cam dau faliment şi fără criză economică. Proba a fost istovitoare, dar subiectul frumos, legat de divinitate, Dumnezeu şi scara spre cer, "Scala Dei", nevoia de transcendent, după cum zicea şi Lazin. :D
În concluzie? Trăiesc în visul meu, într-un spaţiu nedefinit încă, dar care totuşi se conturează încetul cu încetul. Demiurgul nu sunt eu, ci Dumnezeu, căruia Îi mulţumesc pentru ajutor, pentru că El există. Polemicile sunt de prisos şi eventual un rol persuasiv. :D Bineînţeles şi vouă, colegilor, cititorilor, familiei, celor care m-au susţinut cu mesaje, încurajări şi felicitările de rigoare.
Un produs Blogger.