când clădirile se topeau

/
0 Comments
clădirile înalte întotdeauna îți împărtășesc nevoia de catedrală, ne învață Golding. de pildă, acum vreo trei zile m-am întâlnit cu un om foarte ciudat, ce scria poeme proaste și se ascundea în mințile oamenilor care au dat de viciosul microb al cititului. dincolo de politețuri și finețuri de genul sărumâna, prozse bardzo, do widzenia, mi-a spus, într-o engleză foarte stâlcită (mi-a plăcut însă teribil faptul că nu folosea timpuri verbale și îmi lăsa libertatea de a deduce temporalitatea) cum a vrut, ar fi vrut, va vrea sau cum în acel moment s-a apucat de scris pe un zgârie-nori poeme.
astăzi mulți pictori se apucă de chestiuni de soiul ăsta, berlinul e plin de grafitti și de street-art, cracovia își jelește evreii morți prin picturi murale, iar în paris, lângă centrul pompidou stă o uriașă negresă care, cu un lung deget peste gură, pare să îți fie părtașă, deși nu știm exact la ce secret. literatura însă este pentru oamenii care stau în fața unui balcon, cu perne moi și cu ochelari cu ramă groasă neagră pe ochi, cu un ceai aburind și alte dichisuri de soiul ăsta. nenea ăsta dorea cumva să evite orice ritualizare în comoditate. 

idee bună, dar omul scria prost.

m-a dus la sky tower, pe drum mi-a povestit că în manhattan nu dorește să se apuce de un astfel de proiect, pentru că acolo sunt prea multe reclame, iar poeții întotdeauna sunt supărați pe tot ceea ce începe cu COM-, cu excepția comunismului. ca să vă lămuresc, sky tower este o bizară combinație între ceasurile lui dali și același melanj modern între sticlă și oțel. ne-am urcat în vârf, am mai urcat niște trepte, am mai luat un lift de mărfuri,omul și-a pregătit pasta albă și s-a apucat de scris. desigur, când te apuci de scris pe un zgârie-nori, pornești cu un proiect în cap, nu scrii poeme dadaiste și nici nu desenezi aiurea. ideea lui era să facă un soi de epopee, pe care oamenii să o citească seara, când îți plimbă cățeii scunzi și urâți. 

poetul cerurilor își legă o sfoară de mijloc, sări ca o viespe beată, icni când cablul se întinse, se așezase comod, scria cu migală de călugăr franciscan, în timp ce eu îi preparam vopseaua. spunea că lucrează la o imagine de erou mitic, ce avea doar un punct vulnerabil în tot corpul, dar nu știa exact să îmi spună zona în engleză. în aceeași măsură, era prea superstițios ca să mi-o arate cu degetul. 

spre seară, fugisem până în centru ca să îmi cumpăr un binoclu, să văd ce a scris. câțiva gură-cască se adunaseră și ei să citească ce s-a mai scris în ultimele două zile. nu vedeam caracterele prea bine, eram sigur că era din cauza glaucomului vedeam aburit. era o limbă nouă, zicea el, și toți erau fascinați de chestia asta. mă gândeam că s-or fi apucat polonezii să învețe o nouă limbă și că acrobatul o fi vreun Tolkien precoce.

cealaltă zi mi-am spălat ochii cu atenție, mi-am fixat dioptriile, am băut două cafele tari de la starbucks și m-am dus în parc. pe atunci, sufeream de tot soiul de tulburări ale minții și țineam neapărat să am un caiet albastru în care să notez reclame pe care le citeam pe drum, înspre casă. am copiat ca un tocilar conștiincios caracterele pe care le vedeam. erau caractere grecești, mă gândeam că folosește cu un anumit scop alfabetul ăsta paralel, ca refuz al latinismului sau alte idei trăznite de soiul ăsta. În agenda mea albastră așa apare consemnată introducerea de pe zgârie-nori:
μῆνιν ἄειδε θεὰ Πηληϊάδεω Ἀχιλῆος

neștiind greacă, m-am dat bătut. l-am felicitat pe om pentru idee, primise bănuți europeni mulți, arhitecți plănuiau să ridice un alt sky tower pentru al doilea roman- critica aștepta să îl primească cu brațele deschise. în zgârie-nori s-a deschis o librărie, o bibliotecă, o pizzerie, o brutărie. afacerea mergea de minune în interiorul clădirii.

ulterior, mi-am pierdut agenda în holul facultății de litere și omul care mi-a restituit-o, m-a întrebat de ce am reclame de la ikea, șaorma cu de toate, barul viilor, fântâna cu bere și alte titluri trăznite alături de introducerea de la iliada. tonul era destul de supărat, mă așteptam să mă pocnească îndată cu homer peste ochi pentru acel sacrilegiu, pe care din inepție l-am comis.

mama mă-sii, mi-am zis. am luat un autobus, am plătit câțiva bețivi care să protesteze pentru această infamă falsitate, dar nimeni nu ne-a băgat în seamă. scriitorii erau mulțumiți de homer, academicienii lăsau naibii manuscrisele salvate din biblioteca din alexandria pentru a studia aici textul în original, se ofereau burse, era o întreagă iliadă a kitchului.



You may also like

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.