Termeni-cheie: mitologii, jucării, natură/cultură, text lizibil, text scriptibil, text de plăcere, text de desfătare, studium, punctum.

Într-un articol de prezentare către publicul american, Roland Barthes este prezentat ca un eseist remarcabil, dar care are o filosofie nesistematică, fără anumite concepte. Autoarea articolului nu reușește să surprindă chiar esențialul lui Barthes: el nu se consideră un filosof al sistemelor, al unui Adevăr suprem și unic. El este abordat din grila clasică a lecturii literare.
1.Mit
Volumul Mitologii din anul 1957 este o analiză a discursului societății, a textului, ce propune o teorie literară inedită, dintr-o perspectivă socială. În viziunea lui Barthes, (1)mitul oferă coeziune unui grup social, dar în același timp (2) reasigură fiecărui individ locul și rolul său în lume, precum și (3) o structură cosmologică, de interpretare a lumii.
Mitologia este atât semiologie, cât și ideologie. Miturile transformă istoricul în natural și urmăresc în final să stabilizeze și să imobilizeze lumea.
Un bun exemplu de mit capitalist este cel al jucăriilor. Aceste obiecte îl pregătesc pe copil pentru a intra inevitabil în lumea adultă. Prin forma lor deja impusă și decisă, ele îl transformă pe copil nu în creator, ci în consumator. Roland Barthes mai oferă exemplul ghidurilor de călătorie, unde oamenii sunt reduși la anumite tipologii, locurilor le sunt atribuite anumite caracteristici de bază care ar explica pe un principiu inductiv restul trăsăturilor. Exemplul poate continua cu cel al emancipării femeii, care este văzută ca o „specie zoologică” ce își are propriul loc în sistem. Fiecare limbaj în sine astfel conține o micropolitică.
2.S/Z.
În volumul S/Z, Roland Barthes propune un exercițiu de close reading unde reușește să distingă între două tipuri de texte: lizibile și scriptibile. Textele lizibile au ca trăsătură principală inactivitatea, pierderea pluralității sensurilor și presupun o lectură pasivă. Pe de altă parte, textele scriptibile pot fi rescrise, abolesc citirea și atribuie o grilă activă. Critica literară transformă textul scriptibil în text lizibil. Această distincție am mai întâlnit-o și la Walter Benjamin, care în prima etapă a creației afirmă faptul că critica literară anulează esența textului prin șablonizare.
Trăsătura principală a textului este întâlnirea vocilor, care generează anumite coduri.
2.1. Coduri în S/Z.
Codul hermeneutic este format din anumite strategii ale textului prin care este instituită, urmată, dezvăluită o enigmă.
Codul acțiunii. Acțiunile sunt nume proprii pe care personajele, naratorul le folosesc ca pe decizii.
Codul cultural conține voci ale cunoașterii, de tipul proverbelor, stereotipuri, înțelegeri, înțelepciuni, referințe la o anumită peroadă istorică.
Codul semantic presupune anumite trăsături sau pasaje ce dau fluență discursului.
Adevăratul loc al pluralității este codul simbolic, unde se manifestă mecanismul textului din diferite direcții și conferă textului o coerență și o posibilitate de traversare a tuturor codurilor precedente.
4. Problema fotografiei.
O reorientare a perspectivelor lui Roland Barthes va apare în Camera luminoasă, din 1980, unde se abordează problema studiului unei fotografii. Se aplică aceeași distincție ca și în S/Z, de data aceasta cu termenii de studium și punctum. Dacă primul denumește modalitatea academică, exhaustivă de a explica actul fotografic, punctum este un detaliu care produce un scurtcircuit care are relevanță pentru subiectivitate. Obiectul central din fotografie este timpul, iar lectura unei fotografii traversează empatic timpul, fiind atât adevăr, cât și nebunie, virtualitate irațională.