Termeni-cheie: cercul hermeneutic, prejudecăți pozitive, prejudecăți negative, hermeneutica (cele cinci puncte)
Acest teoretician preia și dă o mai mare credibilitate științifică hermeneuticii în lucrarea sa Adevăr și Metodă din 1960. El se revocă dintr-o tradiție mai îndepărtată, cea a hermeneuticii romantice de secol XIX. Astfel, conform accepțiunii clasice, interpretul (sau hermeneutul) trebuie să refacă contextul și mesajul inițial. O altă caracteristică clasică era că interpretarea trasgresează propriul context, prin GENIU.
Punctul central al hermeneuticii este eterna pendulare dintre parte și întreg, conform cercului hermeneutic. Schleiermacher, cel care pune bazele acestei discipline ca o ramură distinctă, subliniază necesitatea relaționării permanente dintre parte și întreg. Pentru Hegel, interpretarea constituie o necesitate a integrării. Un alt punct de reper pentru hermeneutică îl constituie Droysen, care afirmă că cercul hermeneutic trebuie înțeles ca pendulare între trecut și prezent.
În Adevăr și Metodă se prezintă și niște concepte foarte originale, care seamănă oarecum cu forța centripedă și cea centrifugă a lui Bahtin. Din punct de vedere istoric, Gadamer spune că există prejudecăți pozitive, care îmbogățesc textul și îl explică mai bine și prejudecăți negative, care obturează sensul inițial. Ni se atrage atenția în mod răspicat în acest text: nu putem nicicum să ajungem la o interpretare metodică. Cu alte cuvinte, metoda se naște odată cu stingerea operei de artă. Cercul hermeneutic trebuie să înfățișeze textul ca o alteritate, care mereu îți oferă altceva nou și implica cunoștința propriei tendențiozități.
Gadamer pune pe seama demersului critic iluminist atribuirea curentă a termenului de „prejudecată” cu sensul de gândire eronată, depășită. Pentru prima dată în cadrul istoriei, un filolog abordează dintr-o perspectivă personală textele, putând să spună foarte corect „știu eu mai bine cum stau lucrurile”. Această provoacă o mutație la nivelul estetic deoarece creația nu mai este privită drept creație a divinității, ci un rod al imaginației.