Termeni-cheie:forțe centripede, forțe centrifugi, teoria celor trei euri, carnavalesc,polifonie
Mihail Bahtin se va distanța de Școala Formalistă, aducându-i câteva reproșuri
metodologice ce împiedicau o largă permeabilitate și o aplicabilitate extinsă asupra textelor. În primul rând, el sublinia faptul că cercetarea școlii este mult prea strâns legată de lingvistică, astfel se pierde fenomenul artistic în sine, întocmai ca niște fire de nisip care trec prin palmă atunci când sunt dizolvate cu puțină apă. Pe de altă parte, el extinde aplicabilitatea teoriei literare și pune semnul de echivalență între aceasta, teoria artei și teoria culturală. Astfel, urmărim intersecția, nu diferența dintre idei.
În critica literară a perioadei, mai ales după momentul impunerii realismului socialist drept „curent literar de stat”, relația realitate-text era privită drept una a cauzalității. Bahtin pune sub semnul întrebării această gândire și o reformulează spunând că literatura este „o intersecție de ideologii”. Cel mai puternic însă dintre reproșurile aduse formalismului este cel referitor la constituirea unei științe literare autonome. Acest lucru nu este posibil deoarece o știință poate fi posibilă doar pentru discursurile fără voce. El propune o altă grilă critică ce încearcă să recupereze voci respinse de către trecut. În fiecare epocă se manifestă forțe centripede și forțe centrifugi. Dacă în mod tradițional s-a vorbit doar despre Centru, despre forțele centripede, Bahtin recuperează ideile marginale, care resping în sine ideea de centralitate (postmodernismul și orientările alterității vor insista în mod obsesiv pe această recuperare).
Este lăudabil faptul că Bahtin reușește să și ofere un model de recuperare al acestor voci marginale în volumul „Problemele poeticii lui Dostoievski” din 1929. Astfel, el nu se limitează la a fi un teoretician ce doar impune niște directive, ci el le va și exemplifica cu propria sa metodă de lucru. În acest volum, el va sublinia faptul că Dostoievski este creatorul romanului dialogic. El va oferi trăsăturile acestui tip de scriere, în contrast cu romanul lui Tolstoi, care este monologic. (a)Dacă în cazul romanului monologic timpul este biografic, linear, pentru Dostoievski, temporalitatea devine abisală, non-lineară, cu prolepse sau analepse. (b) Personajele de asemenea au un tip de construcție diferit, respectiv un personaj-tip, față de personajul în criză. (c) Expectanța narativă este o altă trăsătură ce diferențiază cele două tipuri de scriituri. În prima situație, finalul este previzibil, față de imprevizibilitatea de tip dostoievskian. El va prezenta și o clasificare a personajelor, în funcție de „teoria celor trei euri”: eul-pentru-mine, eul-pentru-celălalt și celălalt-pentru-mine.
El va propune un concept nou, care este foarte viabil și original: carnavalescul. Bahtin afirmă că până în Renaștere, cultura europeană a fost dominată de cea a râsului. El oferă exemplificări ce merg până la Socrate, în dialogurile sale maieutice. Din momentul Renașterii, cultura râsului plenar a fost înlocuită cu teatrul de mascaradă.
Din păcate, opera critică a lui Mihail Bahtin nu a fost îndeajuns de bine cunoscută de cercetătorii vestici în momentul apariției ei. Nu trebuie să trecem cu vederea peste faptul că Bahtin a fost un outlaw literar, iar acest lucru i-a afectat profund cariera sa critică și de ce nu, academică. Marele merit al acestui cercetător rus este de a constata limitele formalismului, fără a-l nega, de a propune o recuperare a vocilor trecutului și de a privi istoria literară dintr-o perspectivă originală, având și rigurozitatea științifică specifică.