printre cioburile de sticlă

/
0 Comments
printre cioburile de sticlă ce se înșirau pe lângă mesele de cusut
picioarele mele desculțe încercau un nou moment de fachirism:

mișcările ample ale fiecărei muchii ce-mi deschidea pielea instalau
în mințile celorlalți o doză de macabră ironie
așteptau să vadă cum se întinde o masă uriașă de sânge
un ocean vâscos cu pești rotunzi, cu nuanțe de alb sidefiu

ar fi fost câteva  aplauze mărunte (de complezență, cum se cuvin) ce ar fi vrut să completeze rana
să vorbească (deschis) cu ea
însă am tot așteptat, cu picioarele uscate,  acea sinceră voce care ar fi oprit logica întregii încăperi
pentru care se scriu poeme cu mâna stângă și le așez în sticle ermetice (puse la borcan, printre murături)

sticle pe care dacă le desfaci vei plânge mai rău ca după orice vodcă rusească
sticle pe care nu e bine să le așezi pe loc uscat, ferit de zodii de apă
sticlele marinarilor, ce întotdeauna au ascuns un mesaj de ajutor într-o limbă portugheză stricată, dar pe care toți o înțelegem când este vorba de o corabie cu comori aurii ce niciodată nu vor ajunge pe gâturile țigăncilor din piețe
sticle cu care e bine să fii prudent, să te bucuri dacă îți taie vreun ciob vârful retinei din care să curgă mizerabili pigmenți în creier
sticle cu dop de plută, ce se bizuie pe putredul aer luat de pe corabie pentru a le duce până pe uscata plajă
sticle cu răvașe ce vor fi citite poate doar de către nebunul cu pălărie ca pe-o mică istorioară hazlie
sticle cu aripi ce-și dau rost de viață singure într-un ocean albastru invers evaporat

sticle cu corăbii mici, puse cu migală de căpitan  în timp ce nava lui se scufunda,
(cu gesturi minime, el rupea așchii din catargul principal, le cioplea cu amețitoare viteză
compensa eșecul lui în lumea reală cu cea mai frumoasă bărcuță în acel mic recipient )
singura sticlă din cămara cu vinuri ce putea să se spargă de pietrele fiordului tău și să plutească mai departe către eventualii copii ce s-ar juca pe-o plajă cu simpatica jucărie,
de multe ori, prin porturi se spune că acei căpitani ar sufla ultima oară în noua corabie
-e doar un zvon, nu trebuie să ne încredem în marinari și povești pescărești-.
știm bine că sufletul se condensează după câteva luni și ajunge să se usuce livid pe dopul de plută al sticlei.







You may also like

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.