uite, am vrut să vin pe la tine de când eram mic. Dacă m-aș apuca să scriu despre toate filmele (și cărțile mai puțin, dar și ele) care se desfășoară la tine în curte, aș face o listă de cărți mai lungă decât bibliografia de doctorat a unui student la oxford. știi, toți visează la tine. la femeile ce umblă în costum de baie pe străzile care își desfășoară palmierii pe margine, la familia tare fericită din suburbii, la formațiile tare bune care vin din Los Angeles, la flower power, la hippie și tot ce înseamnă California.

recunosc, nu tare m-am îndrăgostit de Paris. cred că știu și răspunsul. nu am crescut cu cărțile lui hugo, nu am prea văzut filmele disney siropoase et.co. hai să-ți spun un mic secret: geografia este aceea pe care noi o citim; există un punct de referință în jurul căruia gravităm, privim și ne mirăm dacă așa este, într-adevăr. și eu parcă am crescut cu imaginea ta, cu muzica ta, cu limba ta și cu frontiera ta.

știi, prin secolul XVIII, coloniștii forțau tot mai mult frontiera către eternul vest, încercând să te descopere. te-au găsit los mexicanos înainte de asta, dar parcă doar unora ai vrut să le dai aur și bucurii izvorâte din mijlocul oceanului Pacific. te-ai cam supărat pe la începutul secolului XX, când un cutremur ți-a cam scuturat falia- San Andreas (uite, un alt joc în care îți apare și-ți este omagiat numele). mi-e și ciudă cum ai adus rând pe rând în toată america noțiunea de nou, cum ai împrăștiat filmul din inima-ți de Hollywood, cum în anii 1960 hippioții cântau ”if you re going to San Francisco”, cum prin anii 1980 veneau Metallica, Guns și alții din suburbiile middle-class ale orașelor tale cu iz de paradis, cum prin 1990 ai oferit seriale ce always se petrec în California.

Mereu și mereu alta, mereu vârful civilizației vestice. și un interesant amalgam de suburbii stricate, de alcatraz, de cholos și chicanos, de mexicani supărați, care știu un soi de Spanglish imposibil de nerecunoscut.

practic, americanii au căutat the West, au mers până când au dat de ocean, dacă ar mai fi fost pământ, s-ar mai fi dus bine mersi până în Japonia pe jos. știi, se simte asta în graiul tău: ai un iz de cheap English, de care un londonez ar râde tare bine, dar în același timp nu ai vocea de țărănoi de Alabama sau East Anglia. Știi, cred că doar imnurile comuniste dedicate lui Stalin te pot întrece la număr; serios, oricine are în playlist măcar o melodie în care să apari. tu și new york. dar în new york sunt puțini americani. prea puțini chiar și pt. america. E un soi de St.Denis mai curățel un pic.