în castel din tren se vede o cămăruță cu un mic trenuleț de jucărie
în castel din trenulețul de jucărie vezi cum trec nu trenuri, ci lumi întregi
încet încet le luăm de coadă
și se deșiră unul câte unul în jurul castelului de aramă ca niște note
de muzică
de coardă
ce se întinde grosolan ca vecina grasă de la etajul cinci

etajul cinci eternul etaj cinci
loc al antenelor unde nimeni nu are voie
de unde toți ne ferim și urcăm doar cu instalatorii de mână
în castel din tren se vede o cămăruță
pe masă- o vază de flori- ca la mame acasă-
pe jos-un băiat palid- o crustă scârboasă îi cuprinde pielea, îi cade tegumentul
ca și mătreața
se scarpină cu scârbă- își mănâncă uneori cojile de pe răni
-trenulețul se scurge ca timpul ce-și așteaptă noii clienți-
efectiv distrus de stare
efectiv de tren dezavantajat de moartea străzilor goale.

dacă te rog din suflet ia această poză
mă voi da jos la stația de aici, îi duc muribundului de copil o ciocolată
îi cumpăr și câteva baterii ca să mai meargă ultima dată trenul
trenul meu și desigur, trenul tău