"He Do the Police in Different Voices"

sunt aici sunt aici sunt aici
caută-mă dincolo de ușă –repede, pleacă metroul,
- și alte mii de voci care strigă zi de zi flegmatici
ies din paturi dimineața beau cafeaua care oricum e mult prea proastă
ne zvârcolim plezniți de destinul Invizibilului Oraș
ce ne fură tuturor zâmbetele, ne ia optzeci de arginți pentru a-l gusta din plin

cam așa ar suna o scrisoare către tine, spusă foarte scurt
ar trebui să scriu mai des telegrame și să folosesc mai puține cuvinte,
unii spun că așa e la modă acum.
încerc să fur trei idei
din mintea fiecăruia, să ajung acel trist magician al gândurilor din Invizibilul Oraș-
să știu rând pe rând cum tanti de vizavi numără ce mai are de cumpărat
cum doctorul din scara blocului se bucură de consultații
și rând pe rând, la fiecare, cu perversă plăcere să văd, pândind
din somn de aprilie
și somn de urs de iarnă.

1.
i-am spus soțului meu că nu e destulă mâncarea dar spaghete spaghete
mă trimite să-i cumpăr-
nu are rost să mă chinui- am rămas gravidă ca o proastă, știu
m-a râs tot satul, dar ce era să fac
nu am știut, nu am știut, mi-am ales bărbat cu nevoia
la nuntă tata a băut cam mult și s-a bătut și a venit poliția și nu a fost prea bine
și după câteva luni am născut băiatul
și acum alt băiat

și oare să-l dau la liceu la oraș sau să-l țin lângă mine că am învățat să-l prețuiesc
și mă bucur că n-am ascultat de ei, că nu l-am avortat
și că mi-am început o viață bună aici, dar totuși mai trebuie să mâncăm diseară
și nu vreau spaghete

ar mai trebui să luăm un televizor nou să ne uităm seara la telenovele
sau știri
nu avem bani trebuie să lucrez mai mult
să mă trezesc mai devreme dimineața și să merg pe metrou când nu e aglomerat
mă scuzați, vă rog mă scuzați, dați-vă mai deoparte
sunt aici sunt aici sunt aici
caută-mă dincolo de ușă –repede, pleacă metroul, îi strigam copilului meu
când aiurit a început să plângă și să rămână blocat

am crezut că se va descurca cumva se va da jos la următoarea stație
doar e deja mărișor dar s-a smiorcăit ca o fetiță
l-au dus la poliție, a trebuit să mă duc după el
nu avem acte, pas de papiers, musiu agent
merde, putain de merde, teroriști ne-au crezut, ne-au amprentat nu ne-au mai trimis acasă
ieri am crezut că plecăm, gata
nu mai petrecem Crăciunul sub turnul Eiffel, nu mai bem șampanie ieftină
dar astăzi e o nouă zi –iată că vine și stația mea, să scot căștile din urechi-
atenție la linia de tren, pun mâna în buzunar
cerul e albastru, dar nu are nimeni timp de pierdut pentru el
mi-e plină plasa de spaghete nefierte.

2.
iarăși trece iarna fără nimic interesant mi-e frig
trebuie să cumpăr haine mai groase de la un magazin din centru
ce naiba, am bani, vând droguri în fiecare seară mucoșilor bogați
și trebuie să mă respect, trebuie să mă respect pot avea gagici
au nevoie și ele de marfă
ia că vine și celălalt, ce faci, wazzap, cum ești, îl voi întreba
deși sunt cam supărat pe el după faza din metrou
când am furat din poșeta cucoanei cu bijuterii un portofel
a strigat tare și prietenul ei a venit
am înțeles doar că
sunt aici sunt aici sunt aici
caută-mă dincolo de ușă –repede, pleacă metroul,
l-am lovit am fugit era să mă prindă poliția

bine că am scăpat și de asta,
să schimb melodia de pe player și să pun alta mai ritmată un pic
da, da asta am auzit-o aseară și în discotecă- beat beat beat beat
yes beat beat dau next îl închid
înfășor firele în jurul aparatului

3.
mamă inima mi-i arsă, scria soldatul pe hârtie în timp ce mai aștepta
în tură acum vreo șase decenii ca războiul să se termine
bombele vuiau și explodau în țeasta altor cunoscuți,
(ne temeam cum vom auzi radioul ce emite sunete
distincții și metafore și știri)
mamă, inima mi-i arsă,
o să construim o casă nouă, lasă tu numa’ că vin și vedem cumva cum
e cu pământul și cu vecinul

mai am de stat două luni și săptămâni și plec acasă
sper că las toate visele aici și mai pun o cărămidă la zid și fac o fereastră
și cumpăr o rochiță nouă fetiței
cred că deja e mare, o aud în fiecare zi la handsfree tot gângurește
tot zice ”hai, hai” –o învață mă-sa să zică, doar n-a zice așa singură
și totuși mamă inima mi-i arsă

mai trebuie să fac un duș, să mă bărbieresc
mâine merg la bois de boulognes la gagici, poate îmi aleg o negresă
nu spun la nimeni, trece mai ușor timpul așa
sau să nu merg?
să merg? Vedea-voi ce va fi cum stau cu banii,ce voi face cu ei,
poate-i trimit acasă la nevastă.
mai bună e o rochiță la fetiță.

4.
se deschide o carte, și trăznesc nume aiurea
notițe de curs, de la Pomponazzi la Patrizzi,
îl văd pe Giordano Bruno răsfirat și subliniat cu zece culori
(și semnul de exclamare se răsfrânge pe el zici că îmi înghite spiritul)
-totul pe o foaie de calc-
nu mai folosim papirusuri de mult timp- trăim doar într-o lume exactă-
uite-l și pe Copernicus și el subliniat cu mii de pixuri
și Conciliul din Trent pus de-o parte

of,of, multe mai sunt,
de ce am uitat să visăm în povestea cea frumoasă în care
ni se spunea că ne-am născut cu o amintire din lumea aia mai înaltă
ni se spunea că ne-am născut și tot avem memorie și uneori avem deja-vu
ni se spunea că ne-am născut cu o amintire și că trebuie să ajungem acolo
gata
îl avem pe Copernicus, mă gândesc dacă mai ai examene și explorez mii de fire și de gânduri ce-mi cad în timpul unei ore de curs
când profesori la costum, (liceu sau academie, cimitir al tinereții mele) vor să îți
disece un poem
te cheamă să îi vezi mecanismele, atât mai discutăm, nu există poezie în poezie
dacă vrei să înțelegi, nu mai ne uităm în suflet
(sufletul e pentru fete de pension sau pentru cititorii de Paolo Coelho)
Mergem și fișăm referințe, referințe și mnemotehnici
dormim în timpul orelor- acesta este marele onirism al lumii

arta astăzi este rapiditatea pilulelor
rășina marocană și cuvântul este doar o unealtă de care puțini mai ascultă

ca și sângele ce curge în diferite vene de-i pierzi logica
corpuri cad tot mai repede ca în jocul ragdoll
gata, închid foile și mai notez ce se spune, e despre melancolie și Burton
un tratat
în care dăm de pământ cu preoți, iubăreți, teroriști și umori și terori
cuvântul este o unealtă de care puțini mai ascultă

5.
ceai servit în cafeneaua din subsol, cu fotografii de absint pe perete
acolo ne beam bucuriile mai ales –

brățări roșii ce ne unesc prin câteva fire unite
ne ucid orice posibilitate de a fi singuri
și melodii lente pe care oameni pot să facă universuri
din care nu mai putem să ieșim

visam la o lume din amândoi, să ne construim
castel din elemente chimice, să ne jucăm cu note muzicale
ce modifică
tot ce
vroiai să-mi ceri.

poeme scrise pe
spate, cu litere inverse, ca să se poată citi
indigoul îl aveam pe piept, era o matriță ce nu putea fi văzută
litere de tiparniță foarte mici
mai mici decât articolele de ziar de la mica
publicitate ce le citeai în vară ca să mergi în
lume să citești soarta din două vise.

au plecat alții,ți-au furat ideea și au mâncat pâini ieftine
de acasă și-au pus doar o bicicletă de fier pentru păpuși, pe care seara o mângâiau,
se visau urcați pe ea
pedalau visele și carnea devenea fier și distanțele se topeau și orașele se ciocneau
și munții deveneau atom mărunt și demicat
și nășteau iluzii și gânduri și
nu era adevărat.

au plecat și au mâncat somnul celorlalți, ți-au furat un sărut
ți-au tatuat un vis pe creier ce nu s-a mai putut scoate
o tumoare i-a crescut peste faldurile de neuroni
te-ai așteptat la babel, că doar în babel se ajunge atunci când se pleacă
cu femei goale, băuturi și sex n drugs n rochenrol

și cei naivi făceau avioane din hârtie,
zburau până în colțul camerei albe ca de sanatoriu dar în minți debile
făceau rânduri și rânduri de lumi ce
desigur erau false.

Spune-i nebunului că bicicleta este falsă
că am primit-o ca să găsesc drumul înapoi din Invizibilul Oraș
dar ținta nu mai e, am găsit drumul strică schizofrenicul din poem
v-am găsit, dar unde merg?
desigur, cine strigă, caută.
se plimba nebunul ca și în tinerețe fără bătrânețe, un călugăr i-a spus tainic
că nu există Invizibilul Oraș și că timpul trece diferit
și că în iluzie timpul stă mai ușor și așteaptă mai mult

spune-i nebunului că bicicleta este falsă
că a găsit drumul, că a primit calul năzdrăvat, dar nu face nimic cu el, că a crezut că
va putea să reziste în moarte și somn și lacrimi și vise și tot și toate

6.
ce fain îi stă cu ochii stinși de atâta băutură
l-am lovit cu dragoste uite cum doarme cum se stinge în muzica din inima lui
cum m-a amețit cu înalte ceruri
în apartamente mici ce privesc înspre oceanul de cărămizi

nu mai știam când era filmul dacă era realitate sau vis sau totul
toată lumea-mi era aseară plină de culori de
roșu și de alb și de verde și de săruturi pe covoare
deșirate-mi sunt gândurile mele ce
vor să vie și au fost
am ascultat teme și motive enigmatice

îmi iau eșarfa, blugii în baie
prind părul în coadă, iau trenul.
Totul e normal, totul va fi normal. Ne prefacem că este normal.
Minciuna uneori salvează adevărul : un sărut de noapte bună
Unul de rămas bun, noaptea o dăm viselor iar ziua trăim în Invizibilul Oraș
”și pă câte-o pus jos,
tăte-o zis mulțam frumos”

7.
sunt un discurs de șase voci îmi iau vocea din graiul
nevestei ce umblă în metrou
îmi iau tonul gros de la negrul ce vinde droguri la colțul străzii
fur un accent mizerabil de la soldații ce luptă, dar nu
știu pentru ce;
fur memoria studenților de la filosofie și gânduri din plictiseli
iau discursul de nebun
și senzuala voce de esmeralda mereu înșelătoare

întotdeauna ne naștem pe șase voci
în inima Invizibilului Oraș.