moment de răsuflu în fața masei de miazănoapte pe care mâncam în fiecare seară de noiembrie.
te-am ascultat în compania fumului de țigară și a pereților haussmanieni-

se înșiraseră între coaste de femeie frumoasă toate micile tale răutăți de care nu puteai să scapi
dincolo de cuvinte spuse în aceeași limbă, dar pricepute atât de alambicat
-ca un hățiș de idei din care trebuia să tai cu coasa bunicului-

dincolo de cuvinte, se iveste chipul familiar, dar ți-am spus cândva
ar fi trebuit să vorbim limba oaspetelui ce ne-a hrănit și ne-a școlit vreme de câțiva ani
vocea lor nu tremură în fața frumuseții tale
se pliază doar pe toate acele începuturi de riduri, supărări gratuite,
cafele băute în toiul dimineții pe lângă tomurile de cărți de drept în care îți ascundeai inteligența de pisică ce privește luna la răsărit

ce se contorsionează în decembrie

jolene,

îmi amintesc cum cele mai frumoase certuri despre limbile pământului
ce zburau ca niște fluturi și despre teritoriile de unde veneam eu
erau cu tine

jolene.

peste Europa bântuia o altă fantomă, mara, de această dată mult mai personală-
te-am regăsit descompusă, cu ochii tăi albaștri,nu știam cum să reacționez
degetele cărnoase (ale mamei tale ) nu s-au mai putut distinge de pietrele de pavaj,
reconstruiau un drum către stația de metrou de la Neue Kantstrasse.
în în momentul în care ți-am văzut cadavrul n-am mai putut să cred în străzile ce pot să reînvie oameni sau momente
probabil că nu oricine e Lazăr-
din acel moment - iubirea e religie pierdută înșirată pe balustradele de la Bataclan.

istoria generației tale s-a pierdut definitiv
în mâinile ce niciodată nu s-au mai strâns în fața turnului eiffel
în buzele ce nu se vor mai atinge în berăria din alexanderplatz, unde câțiva mușterii dorm în fața halbei de bere
în restaurante mexicane, unde oamenii nu se vor mai certa despre erdogan, ascunzând tensiuni de sute de zile
în modulațiile vocilor, care nu mai așteptau decât următoarea replică de parat
în drumurile făcute doar pentru a resuscita naive amintiri despre seri petrecute în jurul luminilor clar-obscure.

părinții ți-au cântat prohodul: peste Europa bântuia o altă fantomă

oriunde m-aș fi ascuns, simțeam sunetele aprige pe care nu prietenii mei musulmani le ascundeau în suflet
nu în numele nostru explodau bombele.
veniți din Transilvanii pierdute și de pe străzile Marakkeshului, din sate de unde se vorbea tamil sau din Bordeaux, știam un lucru:
în numele celui adevărat, împărțeam puțina mâncare și băutură, gătită cu multe condimente ciudate.
în numele celui adevărat, scriam și discutam seri întregi despre Youssef, Abraham, Aizig și Sfântul Nicolae.
în numele celui adevărat, postul era la fel de bun ca ramadanul, la fel ca și bairamul de după.

Alice,

eram în Londra, și dintr-o dată, mi-ai scris un mesaj condensat. Eram uimit de literele telefonului, buchisite cu tot felul de înflorituri victoriene, întorsături de raze și de-o politețe ce sigur nu venea din zona mea. M-am speriat, mi-am ascuns ceasul, mi-am verificat ochelarii și într-un final, am văzut ora. Știai că sunt în British Library și ai venit după mine urmărindu-mi mișcarea de după fiecare colț, cuibărindu-te între gândurile mele.

între coridoarele ce duceau la metrou, mi-ai deschis ușa către un bar secret. Alice, știam că erai o muză ce dorea să fie și ea o hipseriță londoneză, că veneai și tu de prin est, dar sincer să fiu, nu mă așteptam ca tu să cunoști barurile din metrou. Locurile acestea de obicei miros a urină stătută, nu-mi plac deloc pentru că-mi amintesc de Pista Bacsi, acel om care povestea atunci cu atâta inimă despre cum s-a iubit cu o vacă.

între coridoarele ce duceau la metrou, Alice, mi-ai deschis ușa către un bar secret. Totul se petrecuse incredibil de rapid: mă întrebam de ce ai purta pantaloni scurți în mijloc de februarie. Mi-ai mai oferit, cu politețe, acea sticlă pe care scria „Bea-mă!”-și mi-ai spus că pielea ta se va întinde până la marginile Doverului. Oricum, stâncile albe și degetele tale aveau aceleași culori. Încercam să-ți disting trecutul- știam că ai fost la Ibiza și cândva, ți-ai pierdut calmul printre palmierii de serviciu.

așteptam amândoi să ajungem la Calais, deși gândurile și ochii tăi albaștri mai trăgeau după tine această țară. Îmi spuneai că nu am cum să mă înec- dacă aș fi sărit în apă, l-ai fi trimis pe domnul Omidă pentru ca să-mi dea un fum. Un fum ca să-mi lungesc gâtul până la nori, în timp ce feribotul călătorea în acea strâmtoare. Nu, știam că nu aveam cum să pier în spuma alb-murdară a Doverului.

în orice caz, totul se întâmplase enorm de repede. mi-ai spus povestea ca unui copil de opt ani: pescărușii zburau în jurul feribotului pentru a ne confirma că am pornit în cel mai fabulos drum. Acel frumos drum pe care l-ai încheiat dormind la Calais. printre vorbele tale ieșite în timp ce sporovăiai la marginea sticlei, mi-ai spus că vrei să mă conduci doar până pe plajă. Nu doreai să mai vii prin Paris pentru că-mi spuneai, cu un ciudat accept că te temi de marile orașe în care nu știm tuneluri secrete.

atunci, îți spusesem: eu locuiesc acolo, dar poveștile mele vin mai dinspre est. nu-ți păsa- ochiul tău insular își spunea sieși ce trebuie să creadă.

de aceea, revin: iepurele majordom ne-a așteptat pe oxford road, între cele două clădiri ce miroseau a cafea ieftină. Mi-ai spus că în Anglia, cafeaua e proastă, iar ceaiul negru e bun. Te-am aprobat, iar tu ai zâmbit molcom. îți spuneam că apele îți topesc sufletele atunci când treci dincolo de Europa- iar tu îmi spuneai că visez prea mult la aceste pământuri.

abia atunci mi-ai spus secretul tău, alice: tu devorai texte arabe și erai capabilă să stăpânești magia de dincolo de cuvânt. Porneam în jocul nostru de la un oraș, iar vocea ta se întindea dincolo de plapumă, mai departe de camera de câțiva metri pătrați, mai departe de calais, exact ca în jocul de mai sus. când spuneam, spuneam tot.

mi-am întins printre buzele tale toate nuanțele posibile de albastru parizian
de la drapelul bombardat în place de la Republiaque,
la cerul de deasupra castelului de duminică
am recapitulat:
între ecranul meu și tableta ta se înșiruiau câteva lanțuri muntoase,
câteva localități cu nume alambicate, dar mai mult decât atât

albastrul nordic al ochilor tăi, albastru ce-mi spunea lucruri neînțelese
ce deveneau tot mai clare doar în momentul în care ne întindeam leneș cuvintele dincolo de pielea pisicilor
din nou, paris nord-aachen hbf - ți-am așteptat vorbele ce ieșeau în cana de la starbucks
-nu ne-am certat niciodată pe teme capitaliste-
am învățat să-ți vorbesc ca să îmi înțelegi îndrăznelile din spatele coloanei vertebrale
ți-am împărțit fraza în ciudate verbe și-mi vorbeai despre orbi și despre autiști
mă întrebam mereu în surdină dacă mi-ai fi putut citi o carte în alfabetul braille seara înainte să orbesc

paris nord-aachen hbf:
ai avut alți ochi, alte priviri. ultima dată, ți-am zărit chipul cu ochi verzi în fața unei pălării
m-am simțit flatat, recunosc, să te văd reîncarnată sub o altă formă
cu alți ochi și printre alte degete am aflat cu calm:
credeam că oamenii doar când mor devin viermi, șobolani, vulpi și flori de măr
anna,

dincolo de nord, îmi spuneai să aștept motanul sur să-mi sară în brațe
dincolo de nord, așteptaserăm doar un tren.

Sâmbătă la amiază, o liniște de mormânt se așternea pe străzile din zona Bastille. Cu câteva ore înainte, avuseseră loc atentatele în care și-au pierdut viața peste 100 de oameni. Cu toate acestea, oamenii nu erau încă lămuriți de ceea ce s-a întâmplat cu o seară înainte. Desigur, în era digitalului, fiecare a aflat de eveniment, dar desfășurarea exactă a evenimentului cumva părea să fie absentă. Zona este una destul de șic și atrage mulți turiști în fiecare week end. Nu se știa decât că au avut loc câteva atentate, că armata a blocat străzile, că școlile au fost închise și că a fost instituită starea de urgență. Confuzia merge chiar mai departe: turiștii credeau că nu mai pot ieși din țară, după ce Francois Hollande a declarat, ca granițele să fie închise. Decizia, realizată oarecum pripit, a fost rapid corectată de către Președintele Francez: cetățenii vor fi doar verificați la graniță.

Lumânări în semn de omagiu.

Între timp, parizienii se mobilizează: devin solidari cu familia victimelor și se depun flori la locul unde au avut loc atacurile. Există o mare diferență între discursul mediatic și situația reală de pe stradă. În timp ce toate posturile de televiziune emit informații noi despre anchetă și discursurile politice ce urmează acestor atacuri, străzile pariziene sunt aproape pustii. Instituțiile publice sunt închise, teatrele și cinematografele nu-și primesc obișnuiții clienți, iar restaurantele sunt aproape goale. Majoritatea oamenilor ies pe stradă doar pentru a cumpăra strictul necesar de la supermarketurile deschise. Alerta autorităților este maximă: sâmbătă seara de exemplu, întreaga zonă a Turnului Eiffel a fost izolată, de teama unui posibil atac. Alarma s-a dovedit a fi falsă, vestea nu a fost dată publicității, tocmai pentru a nu stârni panica. În aceste zile, datorită „stării de urgență”, statul francez poate controla presa.

Ce știm?

Până în momentul de față din cauza atentatelor, au murit 129 de persoane, iar alte 100 sunt în situație critică. Trei echipe au atacat câteva puncte distincte ale Parisului, în decurs de o jumătate de oră. De ce au ales tocmai aceste locații? Pe lângă faptul că acestea sunt frecventate de către mulți oameni vineri seara, teroriștii s-au aflat în cadrul unui neajuns: serviciile de informații au avut bănuiala unor posibile atacuri vineri. În schimb, nu se știa unde. Trebuie să precizăm: în Paris, după momentul Charlie Hebdo, așa zisele „nivel de alertă” sunt destul de frecvente și populația s-a obișnuit cu aceste măsuri. Cu alte cuvinte, instituțiile sunt păzite cu atenție, armata apără marile gări și toate punctele-cheie ale Parisului (turnul Eiffel, Luvru, etc.). În această situație, teroriștii ar fi riscat destul de mult dacă ar fi acționat în gări (care vineri seara sunt excesiv de aglomerate). Singura variantă plauzibilă a fost cea a ocupării unor săli de spectacole sau întruniri (Bataclan, Stade de France) și a acțiunii directe în stradă (Voltaire, Charonne).

Școlile, muzeele, piețele și bibliotecile sunt închise.

Cum reacționează Franța?

Dincolo de reacția de solidaritate inerentă pe care parizienii au adoptat-o încă din primele ore ale conflictului, nu putem să nu sesizăm un lucru foarte interesant. Dacă în cadrul atentatelor Charlie Hebdo deviza a fost Je suis Charlie („Eu sunt Charlie”- cu înțelesul „oricine poate fi victimă”), de data aceasta este „Pray for Paris”. De ce este surprinzător? Spre deosebire de România, Polonia sau Rusia, unde religia ocupă un loc important în societate, în Franța aceasta este aproape absentă. Rar se face referire la rugăciune. Se evită acest termen datorită unei moșteniri mai ample privitoare la ateism, ce vine din timpul Revoluției Franceze din 1789. Reîntoarcerea la valorile tradiționale este făcută dintr-un impas. Politica de integrare a minorităților a eșuat lamentabil. Primul-ministru Manuel Valls declara acum câteva săptămâni că Franța este confruntată, de facto, cu o situație de apertheid (discriminare puternică) în regiunile marginale ale Parisului, numite banlieue. Cu alte cuvinte, valorile franceze și deviza „liberté egalité fraternité” și-a dovedit ineficiența în cadrul integrării imigranților.

Nu e de ignorat nici atitudinea liderilor politici față de atentate. Pentru prima dată Nicolas Sarkozi, Francois Hollande și lidera extremei drepte, Marine Le Pen, adoptă același discurs. Cei trei vorbesc despre o declarație „de război” și de actul de „barbarie” realizat de către teroriști. Ceea ce puțini francezi știau (sau conștientizau) este faptul că Franța este angajată într-o serie de conflicte destul de controversate: Mali (Africa) sau Siria (Orientul Mijlociu). De aici provine și „supărarea” teroriștilor: pe terenul propriu, ei se găsesc în imposibilitatea de a lupta cu o armată profesionistă, care poate ucide ușor mii de oameni. Astfel, aduc războiul în stradă, în capitală, în Europa.

Să ne temem?

Acest tip de atac nu este nici primul, nici ultimul. Chiar și cu mult timp înainte de 9/11, mișcări teroriste au existat. În secolul XIX, anarhiștii ruși au asasinat un țar. În anii 1970, Germania de Vest era înspăimântată de o grupare teroristă numită Fracțiunea Armata Roșie (RAF). Ei asasinau lideri politici, diplomați sau organizau atentate. Pentru independența Irlandei de Nord mișcarea IRA a organizat numeroase atentate în anii 1960-1970. Ce deosebește atacul de acum este faptul că este realizat în numele religiei. Fundamentalismul și mișcările radicale au existat pe tot parcursul secolului XX, dar atacurile se realizau fie în numele revoluției proletare (mișcări de stânga) fie în virtutea independenței (mișcări de emancipare națională). Astăzi, doar justificarea este diferită.

Ce a rămas neschimbat de la începutul mișcărilor teroriste este un singur lucru: șocul mediatic. Indiferent că vorbim despre anarhistul rus sinucigaș de acum 140 de ani, de irlandezul care plănuia atacuri cu bombe în Londra sau de fundamentalistul islamic de astăzi, interesul lor este de a căpăta vizibilitate. De a fi citit pe primele pagini ale ziarelor. Un atac terorist nu este considerat a fi reușit decât dacă este cunoscut imediat de către toată lumea.

Gestul corect este de a nu oferi decât atenția necesară atentatelor, pentru propria siguranță. Cu alte cuvinte, să ne rugăm pentru morții Parisului, dar să ne amintim și de atentatele din Beirut, Egipt și alte colțuri ale lumii care nu au „șansa” de a fi o capitală europeană. În fond, viața unui om este aceeași, în România, Franța sau Siria.

o nouă broșură ne spune că muzeul confluence din lyon, cu o formă aproape extraterestră, nu a fost proiectat de către arhitectul Michel Mercier. de fapt, legenda e următoarea: a fost rodul final al disputei dintre noi doi, ziva. tot acel vacuum din acoperiș, fiarele contorsionate și exponatele totemice s-au născut într-o seară. a doua zi, cetățenii din lyon s-au trezit cu acel monstru și n-au mai știut ce să facă cu el.

îți explicam următoarea scenă, la marginea patului:

eram amândoi agățați de clădirile din lyon și aachen

admiram cum reușeai să îți îmbini cu dexteritate pielea solzoasă cu tencuiala de beton

îmi așterneam picioarele lângă pilonii de fier îmbrăcați cu marmură de joasă calitate.

ne-am târât, în cele din urmă întregile cărămizi ce ne-au mai rămas din alte orașe

ne-am certat pentru ele ca și la marginea turnului babel

îmi spuneai cu lacrimi ce-ți curgeau peste obrajii pistruiați ca din streașina de la etajul trei într-o torențială ploaie de octombrie

ploaie ce anunța sfârșitul de vară, sfârșitul de lună și sfârșitul de lume

șantier, la marginea patului:

construcție grea, ce nu puteam s-o mai împletim cu naivitate și cântec

din pântecul tău răsunau posibile cuvinte ce-mi dădeau teamă și speranță

nu mai știam dacă sunt în aachen hbf, în europa sau într-o colonie uitată de pe marte

în timp ce construiam, cu tăinicie, scenă după scenă, din hainele tale ieșeau noi personaje:

cetățeni responsabili - ce-ți purtau fără jenă pardesiul, pălăriile și îți foloseau prosoapele reci

așteptam momentul în care să intervii, să pui parcuri din propriile tale grădini, iar eu să-mi sacrific ochiul pentru a face un nou cer

orașul s-ar fi întins din aachen hbf- paris nord,

ar fi cuprins toți migranții pe care tu-i iubeai mai mult ca pe propria ta mamă

ziva, ce-mi mai amintesc este doar atât:

o sfoară lungă întinsă între toate orașele noastre, cu câteva haine uscate roase de soare.

în pădurile din nasutow ți-ai întins gândurile la fel ca și cum se răspândeau hărțile pe masă:
drumurile peste care am sărit și am răsuflat la marginea lor, ascultând ceardașuri la radio
ne-am întâlnit de abia în liniștea lăsată dintre cântece
cântece care îmi aminteau de ce a fost în biblie, în coran și-n mahabrata
cântece care îți alinau imaginile ascunse din perioada războiului

ziva, nu-ți puteam cuprinde ochiul nici cu o mie de camere video pentru a înțelege ce a fost în bosnia
bosnie din care ai reușit să fugi, ascunsă între mușchii mamei tale,
mama ta, care nu te dorea, dar îți explicam că oricum, și karma o fi bună pentru așa ceva,
ziva, de atunci am înțeles- când ne-am ascuns între prăvălii cu ciudate nume
mușchii tăi de la picioare repetau cu mine la unison un dans tembel, de care în permanență eram fascinați
dansul tău, îi înnebunea pe toți-
pentru că nu erai nici margareta cu părul roșu, nici sulamitha cu părul de cenușă-
dansul tău își cerea tributul morții și al vieții în scurt răstimp, deși dansam pe amuzante ritmuri balcanice
tribut ce l-am primit, ca botez final, peste câteva luni, pe acea autostradă din eifel.

ziva, pe atunci nu înțelegeam ce înseamnă globalizare
cum fug imigranții pe sub mână și ce se ascunde în albul ochilor lor și în roșeața de după plâns
în pădurile din nasutow, să știi, doar dansul mai conta, dans scălâmbăiat, printre lăzi de bere, idei spurcate nerostite și halbe nelimpezite.

Training Course

13-22 November 2015 | ULCINJ, Montenegro

(deadline for application: 5 October 2015)

Training for future multipliers in Street Campaigning!!!

We invite all the interested people to read thoroughly the information included in this call. If you are not sure if this is the right training for you please contact us in advance so we can clarify any question!

Background of the project
Reaching groups of young people that are excluded, isolated, discriminated, building a tolerant and healthy divers community is always a hard, challenging and difficult task. Streets have a huge potential in terms of informing, making awareness, including and building a community therefore specific methods designed for street work are highly recommended in this field and specially in times when they are not so widely applied.

The main goal of the project is to raise the capacity of youth workers to contribute to a cohesive society though alternative youth friendly methods (street methods and techniques that could reach more and more young people);
More specific objectives are:
• To increase the knowledge level of young people and youth workers in topics like: active participation, discrimination, corruption, global interdependencies, social and global justice, social exclusion
• To create pro-active attitudes towards social exclusion and global issues;
• To encourage participation and involvement of young people in social processes;
• To develop sense of common responsibility for the future of their local communities from a global and social perspective;
• To develop practical skills in street animation and campaigning methods (street theatre, clowning, joggling, flash mobs, animation, etc.);
• To stimulate the participants to act as “change animators” in their own organization and regions;
• To introduce Erasmus+, as a great provider of inclusion and learning opportunities.

During the training course, participants will go to an in-depth process of exploring global and social topics and how to apply “think global, act local” motto in their own lives and organizations by acquiring new alternative methods for making awareness/information/inclusion. The participants will develop practical working competencies in working with the street campaigning methodology and they will be capable to transfer this learning in their communities.

The training structure
1) Research and deeper understanding–of various social issues relevant for the participants (social exclusion, active participation, discrimination, various global issues etc. – based on the needs of the group and the local context;
2) Methods – various techniques of street work and campaigning (developing practical skills in juggling, clowning, image theatre, street theatre, human library, games, etc.)
3) Developing, Planning, Implementing and Evaluating a Street Campaign- the group will go through all the important steps of creating a street campaign, which they will actually do in the training and implemented on the streets of the training location.

Target group and criteria
- Youth workers (no age limit but preferably over 18) that have responsibility in running projects/initiatives (paid or voluntary) in their organizations (because at the end of the TC they should develop a street campaigning project for their organization)
- Should have some basic relevant experience that entitles them to multiply easily a new methodology;
- Interest in various social and global issues towards which they wish to bring a change;
- All participants should have an English level of at least medium level (to be able to participate in discussion and in training activities);
- The participants should be resident of one of following countries:
Montenegro, Macedonia, Serbia, Albania, Croatia, Romania, France, Spain, Italy, Estonia
Important notes
- Applications from people residents in other countries then the one mentioned before (regardless if they are nationals of the countries mentioned before will not be accepted) ;
- If you are experienced in street campaigning and you are not sure this training suits you, write to us!

More details at:

https://www.salto-youth.net/tools/european-training-calendar/training/animate-the-change.5293/

Živa, numele tău aducea viață în întunecata bosnie
îți așteptam cu toții înfrigurați sufletul pentru ca să-l devorăm ca pe o uscată carne macră
îmi spuneai că de unde veneai, oamenii ard și te credeam
Živa, Živa, eu te credeam pentru că din ochii tăi curgeau poveștile moșilor tăi bosnieci
din splina ta umflată deduceam cum maică-ta te bătea fără motiv, după război-
părul tău îmi dovedea că te-ai adaptat lumii celei noi căreia tatăl tău n-a mai putut să stea lucid.

Živa, îți reamintesc incantația pe care o strigam pe autostradă:
Živa, alături de tine am fugit lunatic peste decibelii polonezi,
Živa, tu ești cea cu care dansam mazurci spurcate,
doar ca să ne închinăm politicos unei zeități păgâne.
Živa, tot în Paradisul polonez ne-am ascuns în grâul copt și mi-ai cântat despre nepal
despre nepal și namaste și despre iarbă
despre cum nu putem să zburăm peste identitățile noastre
identități pe care totuși le-am tors, le-am împletit
Živa, în momentul în care îți spuneam, Živa,
ne gândeam la fluturii cu ochii verzi care își ascundeau vâna între cauciucurile sparte.

Živa, mi-am distrus orice fel de frică atunci când apăsai pe pedala de accelerație
îmi doream să murim împreună în acea clipă pe autostradă
moment care nici azi nu știu dacă e realitate sau vis

printre degetele tale ce nu știau să cânte la pian mă ascundeam
în gândurile ce se diluau în cafeneaua din cartierul latin ne așteptam la o explozie a vrunui terorist
ne-am liniștit:
a ars doar o țigară, și după două zile, un apartament învecinat.

Živa, între noi s-au topit religiile și în timp ce fugeam prin lume nimeni nu ne întreba dacă suntem refugiați
nimeni nu ne-a întrebat dacă citim coranul seara sau dacă batem infideli cu sete
Živa, printre pălăriile tale ne ascundeam întregul corp, apoi ne îndesam și țările de unde veneam
țări pe care nu le mai știam numi și ne lua oricum prea mult timp.

Živa, între aachen hbf și paris nord ne-am forțat creierii, ne-am întins povestea despre fluturi și despre război și despre pian și despre soare-răsare
Živa, aceste rânduri s-au născut în interiorul pielii tale cât timp te temeai de noi.

Istoria este ciclică sau are un drum aleatoriu? Este determinată de vreo forță supranaturală sau este doar un eveniment care se întâmplă și în care inevitabil suntem cuprinși? Neagu Djuvara, combină erudiția cu un limbaj destul de accesibil pentru a demonstra că istoria și studiul ei sunt cuprinse într-o sferă infernală a relativității. Nu avem de ce să nu-l credem, doar bătrânul Einstein ne-a dovedit că acest algoritm funcționează chiar și în domeniul considerat fix, inamuabil al fizicii.

Studiul „Există istorie adevărată?” a apărut la Editura Humanitas, în anul 2008 și pornește de la o premisă a unui sorbonard, Raymond Aron: prezentul creează trecutul. Această afirmație sună ca o premisă paradoxală deoarece suntem obișnuiți cu atitudinea pozitivistă de tipul: știm cum s-a întâmplat un eveniment, îl avem fixat între niște date, bifăm faptul istoric și trecem mai departe. Dar dacă apare o altă fațetă, o altă viziune ce răstoarnă totul peste cap? Istoricii, observă Djuvara, sunt valizi doar pentru două-trei generații, iar cei care răzbat peste această durată sunt mai degrabă prozatori care își nuanțează discursul istoric cu epitete și imagini frumoase. Teza este structurată în șapte părți și încearcă să elucideze diferite fenomene ale filosofiei istoriei prin întrebări care expun mult mai clar o anumită problematică.

Definiția istoriei este pusă sub semnul susceptibilului (1) prin deconstrucția formulării lui Henri-Irenne Marrou: „cunoașterea și povestirea trecutului uman”. Neagu Djuvara propune ca această disciplină să fie definită ca „studiul trecutului din perspectiva prezentului”. Exemplificarea cea mai simplă și validă o putem oferi dacă privim istoria comunistă. Anumite evenimente, precum perioada interbelică sau monarhică au fost tratate cu răceală și cu considerația a fi decadente, în detrimentul promovării clasei țărănimii până la momentul anunțării a 2000 de ani de la statul dacic, în contextul în care nu exista nicio certitudine în privința datelor! Prezentul (ca doctrină comunistă) scrie trecutul (își selectează ce dorește din calupul de informații existente).

Ni se propune o clasificare a istoriei în funcție de (a) actualitate (istoria trăită, povestită prin viu grai), ca (b) vestigii (statui, arheologie care oferă prin existența lor multiple interpretări) și (c) istoria scrisă, ca gândire.

Trebuie să avem în vedere că unele popoare nu au conștiință istorică, iar atunci (2) nu putem vorbi de un fapt istoric. Istoria apare, în formularea lui Djuvara, drept un accident istoric al Greciei Antice. Primul istoric cu ambiții științifice pare a fi Herodot, continuat cu mai mare siguranță de către Tucidide. Grija pentru documentele scrise apare doar odată cu „le travail de benedictin” spre sfârșitul Evului Mediu. Faptul istoric este o verigă ce ne ajută să înțelegem istoria.

În general, (3) există două tipuri de accepțiuni în privința cunoașterii istorice: comprehensiunea, valabilă pentru logica formală, prin linia lui Ludwig Wittgenstein și explicația, valabilă prin valența heideggeriană și hermeneutica existențială. Cu alte cuvinte, istoria nu oferă accesul la un singur Adevăr (concluzii de tipul: Așa este sigur, niciodată nu va fi altfel), ci oferă mai multe piste de veridicitate (putem privi anul 2010 ca și anul când s-a desfășurat Campionatul Mondial sau când a murit o anume personalitate sau când un cuplu s-a căsătorit)..

Ce înțelegem prin cauză în istorie(4)? Știința ar dori să explice, ca și în cazul unei reacții chimice de tip substanța A+substanța B+catalizatorul C=D. Problema însă în cazul istoriei este mult mai spinoasă și necesită a backlook la bătrânul Aristotel, care distinge între cauza formală, cauza materială, cauza eficientă și cauza finală. Autorul explică fiecare dintre aceste concepte într-un limbaj foarte simplu și concluzionează spunând că istoria depinde exclusiv de factorul uman, iar acesta trebuie tratat nu ca o stare, ci ca devenire.

Până și noțiunea de adevăr este relativizată. (6). Cititorului i se face o analogie cu un proces juridic, unde minciuna poate fi realizată prin omisiune, adăugare sau fals. La fel și un istoric poate să evite un anumit fenomen, să adauge propriile sale fabulații sau să nege un fapt istoric, dar pe lângă acestea, mai poate să interpreteze greșit unele fapte exacte. Totuși, un istoric nu trebuie să fie nicidecum obiectiv, dacă urmăm definiția „prezentul creează trecutul”. El trebuie să evite aceste patru capcane, nu trebuie să lase ca faptele să vorbească, ci întocmai ca într-un joc hermeneutic, să se transpună în pielea omului care trăiește fapta. Exemplul dat este cel al istoriei Transilvaniei, unde istoricul trebuie să aibă o viziune nepărtinitoare, dar nici demiurgică.

Această idee este continuată în capitolul următor, unde se observă legăturile dintre narator și narațiune (7), precum și limita obiectivității istorice. Astfel, doi observatori diferiți vor avea două opinii diferite asupra aceluiași fapt: „orice măsurare implică un observator care este în univers, nu avem dreptul de a neglija situația și mișcarea observatorului”. Istoricul este determinat și de anumite afinități personale, convingeri sau prejudecăți din mediu său familial, național, religios sau rasial, adoptarea unor teorii de interpretare istorică și de alegerea unui crez moral.

Până și (8) evenimentele sunt puse sub sfera relativizării, din perspectiva interpretării. Ni se oferă exemplul ce îl găsim și în romanul lui Bulgakov „Maestrul și Margareta”, unde răstignirea lui Iisus este pusă dintr-o altă prismă, cea a istoricului roman care vede cum un eretic precum Yeshua ha Nozri este răstignit.

Stilul scrierii este clar, se oferă numeroase exemple pentru lămurirea problemei și a conceptelor filosofice.

Training Course

îi citesc cu interes sau îmi sunt dragi

Arhivă blog

About Me