Check this link.
http://blogs.myspace.com/index.cfm?fuseaction=blog.ListAll&friendId=471830993

Mama lui de bac, pentru câteva zile spun ca şi Jeni Acterian, patetic: "Nu mai am timp nici să visez." Am pierdut şi concertul Metallica.

Cu o întârziere fenomenală (aproape două săptămâni), am ajuns să scriu şi despre graduating day. Moment interesant, pe care îl voi descrie fără a fi foarte siropos sau patetic în exprimare.
Iau totul cronologic, cât mă mai ţine memoria. Marţi seara, serenadă, unde am întârziat datorită faptului că am adormit ca un prunc, iar Răzvan a lungit-o şi el puţin. Nu contează, a fost o seară faină, cu discuţii la macskahaz şi cu pus AC/DC în Score. În Score, Raiul houseului de 2 lei, ritmat pe acelaşi bpm o oră întreagă. Piesă pe care totuşi s-a cam dansat...Dani, deliric, mă ia la discuţii filosofice pe care doar el le poate cugeta, doar în anumite momente, bine alese. Venind acasă cu Roşu, pe la 2 noaptea, vedem cum un peşte îşi bate femeia în mijlocul drumului, pentru "egy millio laj szopas".
Miercuri, definitivat medii, chestii, trestii, împărţit sonete (o chestie pe care doar în Ardeal o găseşti, invitaţie la graduating day) şi scris în album. Joi dimineaţa abia am putut dormi cât de cât. Am mers cu directoru' în turn, să vedem care-i treaba, în timp ce roşu înjura sistemul de numa' numa'.

Ziua absolvirii. Am apucat-o să o văd şi pe asta, după opt ani de veteran în Eminescu. Am avut costume de romani, imperiali şi cred că XII F a făcut furori la capitolul vestimentaţie şi ieşire (cu porumbei). Mai haotic a fost un mic moment de sincopă din culise (coşul de flori pe care l-am învârtit din stânga în dreapta). Totuşi, nu am fost generaţia blestemată, deoarece am avut parte de soare, la fel ca în toţi cei opt ani de terminare. Am ieşit imperial, ca şi gladiatorii în arene, în aplauze şi urale, în timp ce amfitrionul (directoarea) ne striga pe nume. Din păcate, costumul s-a supraîncălzit deoarece a fost conceput din materiale sintetice. Greşeală a infailibilului Inedit!

Premiu I cu 10 :D şi pentru premiul de la internaţională. Am primit drept cadou două rame cu poza şcolii, unde am scris cu pixu'peste "prestigiul şcolii". Venire acasă, poze cu rudele, cafele, sarmale, platouri, tort. Urmează a doua rundă, banchetul. Cei din B, luxos, elegant cu limuzina. Cei din C, şmecher, wild, cu motocicletele. Cei din F, şucari, balcanici, cu TIRul, răsunând a piese, coborând pe lăzi, cât se poate de imperial şi aici.
Eh, banchetul a fost într-o locaţie intimă,s-au spart pahare, s-au produs combinaţii peste combinaţii, cât se poate de neaşteptate. Nimeni, din câte ştiu nu a borât, mici incidente au fost, dar nu mari. Nu a fost bere, în condiţiile în care au fost marile călduri (oameni care nu ştiu aprecia frumosul), ci doar whisky, vin, care erau cât se poate de "răcoritoare".
De aici, direct la şcoală, unde am fost primi, am servit-o pe doamna Gigelia cu pălincă, am băut cu statuia lui Eminescu şi s-a dansat până la 10 dimineaţă, când domnul director ne-a dat afară. Deliric! Pot spune că a fost unul dintre cele mai faine bancheturi din ultimii ani, cunoscând bine situaţia generaţiilor antecedente. Urmează în câteva zile, bacalaureatul şi alte minuni.

"Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Ş-apărător de ţară"










Vinerea trecută am aflat, printr-un apel fulger de la Răzvan Roşu că suntem invitaţi la Regele Mihai. What? How come? Ideea ne-a venit undeva prin ianuarie februarie, la casual pub, că probabil nebunia nu ne venea dacă eram treji. El a dres şi a scris e-mail unui reprezentant al Casei Regale, care joi seara i-a răspuns favorabil (mailu era să fie şters).
Ne pregătim cum se cuvine. Recunosc, am citit în romane faza aia clişeică "mergeau cu emoţie înspre un loc", dar nu am simţit-o niciodată. Acum însă da. Ştiam că voi da mâna cu un om distins, cultivat pentru a fi Rege, un gentilom care nu bea şpriţ la golden blitz şi nu râde ca proasta în sat pentru a părea de gaşcă, iar mai apoi să îţi tragă clapa.
Sâmbătă seara discut cu Roşu cam ce ar trebui să facem, un spectacol, ceva, să nu mergem cu mâna în fund. El şi-a pregătit partea moţească, jocuri, hori, cântări din tulnic, iar eu urma să-i recit o poezie, acompaniat de fluier.
Luni dimineaţa, la 4 îl iau pe clarinetistu' Mânzucu', pe cameraman şi ne îndreptăm spre Carei, de unde trebuia să luăm microbusul spre Săvârşin, cu escală la gara din Marna. Baiu' fost-o că şoferu' nu a venit şi am strâns un pic din cur ştiind că fără el la Rege nu ajungem.
La urmă, tot a venit altă maşină, mergem spre Marna şi luăm moţii adormiţi. Lelea Victoria, o cunoscută descântătoare şi femeie de viaţă, a sfinţit maşina cu apă, iar când am venit, cu jinars. Drumul spre Săvârşin a fost destul de cuminte, repetând în cor "Trăiască Regele" şi ascultând bancurile lui Marius.
Ajungem "exactly on time" ne schimbăm, ne îmbrăcăm la patru ace domnii, iar moţii "la opincă şi obdială" şi ne luăm ustensilele pentru a-l vedea pe Rege. Cu atenţie şi cu sfială intrăm pe domeniul regal, ne aşezăm pe terasa unde vom prezenta spectacolul regelui. Surpriza cea mare a fost că regele nu auzea prea bine, dar Răzvan a reuşit să ne prezinte, să spună ce dorim şi de ce am venit tocmai din Sătmar. A urmat cântarea din tulnic, jocul şi horitura tradiţională, spusă cu patos. Bătrânul Niculaie a Petrii, de 84 de ani şi-a spus punctul de vedere cu o trăire pe care doar străbunicul cred că ar fi avut-o.
M-am dus în faţa Majestăţii cu emoţie. Cu trăire. Aude slab, dar a înţeles ce i-am spus, că sunt onorat de faptul că sunt al doilea membru din familie care să ajungă să îl vadă pe rege după fratele străbunicului, din Garda Regală. I-am recitat "noi toţi" şi mi-am dat seama de luciditatea sa mentală, care este mult superioară fizicului. El, întocmai ca un înţelept, concentrează idei mari în fraze scurte. Lelea Victoria a uitat de ştergare, iar Nistea a păruit-o verbal până când a venit cu cadourile. În timp ce ele veneau ca egiptencele cu cadouri, o băbucă îi spune "Majestate, sănătate să aveţi", la care el..."Sănătatea ţara să o aibă, nu eu". Sacrificiu de sine! Un învins al sorţii.
După care, poze, poze, poze, unde a avut răbdare să stea în soarele torid de iunie. La final, am cântat mai fără vlagă, cu falsetto, un "Trăiască Regele", dar din inimă. Regele a lăcrimat.

Drumul înapoi a fost mult mai bolund. Bătrânu a ţucat o uiagă de pălincă după care ne-a zis cum e cu femeile, cum a luptat în al doilea război mondial, la cavelerie, şi cântări moţeşti erotice. În benzinărie, am jucat de nu am mai putut, şi la Ciumeşti, iar în Marna am intrat "pă sistem".

În aceste zile, în "capitala culturală a Ardealului" are loc Festivalul Internaţional de Film din Transilvania (Transylvanian International Film Festival), o manifestare de amploare, ce doreşte a fi echivalentul unui Locarno, Berlin sau Istanbul, primele centre cunoscute pentru cinefili. Clujul vede filme foarte bine cotate în toate cinematografele din oraş precum şi prin proiecţii în aer liber, dar alţii au şi ocazia să vadă manifestările de tip underground, cu scurtmetraje din ţări mai puţin cunoscute publicului comercial.

Personal, nu am avut cum să ajung la TIFF, din cauza mai multor baiuri şi angajamente, plus bacu'. Totuşi, în spiritul ripperului de pe torrente, mi-am scos şi eu nişte filme pentru a vedea ce oferă acest festival. Indeed, dacă aveţi ocazia, mergeţi. Merită.

Lebanon-2009 Un film despre război, privit nu din perspectiva bravilor soldaţi cu care ne-a obişnuit Hollywood-ul, ci din prisma unor tineri care abia au ajuns la bordul unui tanc. Spaima ia locul şablonizatului curaj de care toţi trebuie să dea dovadă în armată. Se observă de asemenea jocuri de culise, denumiri abstracte, codate pentru fiecare unitate ce trebuie să îşi realizeze scopul, fără a cunoaşte viziunea de ansamblu.
Un film în care armata este prezentată cu toate sechelele pe care le impune. Tanchiştii sunt în fond nişte copii maturizaţi prea devreme, unii dintre ei încă mai dorind să îşi anunţe mama că sunt încă în viaţă.
Perpectiva camerală este uimitoare. Puţine filme reuşesc să focalizeze mizeria tancului sau drama oamenilor cu o justeţe uimitoare. Regizorul Samuel Maoz foloseşte metoda "camerei din lunetă" pentru a reda în mod natural detaliile pe care doar Ygal, lunetistul le vede.
Dezavantajul acestui film îl constituie cadrul relativ restrâns, dedublat doar de mediul de război exterior. Toate poveştile şi discuţiile se desfăşoară în carcasa de metal, iar veştile sunt aduse de către acelaşi comandant.
Filmul a avut o bună receptare critică, The Guardian numindu-l un "foarte bun film anti-război", iar The New York Times completează, prin caracterizarea "o uluitoare operă cinematografică". De asemenea, a câştigat "Leul de Aur", premiul oferit în cadrul Festivalului de Film de la Berlin. Regia este semnată de Samuel Maoz, iar în rolurile principale joacă Oshri Cohen şi Itay Tiran.

Capitalism-A true story. Acest documentar evidenţiază foarte bine relaţia cauză-efect care a dus la situaţia economică mondială. Regizorul Michael Moore reuşeşte să prezinte un scenariu care pare rupt din teoriile comerciale ale masoneriei într-o manieră cât se poate de plauzibilă. El porneşte de la premisa faptului că democraţia este un lucru total diferit faţă de capitalism. Acesta reuşeşte să altereze principiul suveranităţii naţionale. În fond, documentarul ne arată cum pe timpul crizei 1% din populaţie (procentaj reprezentat de directorii marilor concerne internaţionale sau politicieni) reuşesc să se dezvolte mult mai bine. Cadrele oferă argumente solide în favoarea desfiinţării acestui sistem, în favoarea nu unui comunism distructiv, ci o cooperativizare la nivel microeconomic.
Suntem obişnuiţi să scandăm democraţia în cadrul statului, dar la locul de muncă are loc în fapt cel mai acerb sistem al oligarhiei. Puterea e în mâna unui grup restrâns de oameni care administrează banii după bunul lor plac. Documentarul este presărat de câteva acţiuni de frondă, precum cererea intervenţiei poliţiei în cazul celor mai mari infractori: bogaţii politicieni.
Filmul a fost nominalizat şi el la Leul de Aur, dar a pierdut în faţa filmului "Liban", acordându-i-se doar distincţia "Leoncito d'Oro" (Micuţul Leu de Aur).

Acestea sunt doar o parte din delirul cinematografic pe care Clujul îl oferă în această săptămână. Festivalul cuprinde diferite secţiuni, precum scurtmetraje, filme româneşti, maghiare, clipuri, dar de asemenea şi manifestări din zona literară, prin lansări de carte sau concerte de muzică alternativă (alternaTIFF).