D-ale lumii

/
2 Comments
Dorinţa de Tu
Stăm într-o aglomerată toamnă,
într-un aglomerat urban,
în aglomeraţie de lume, vag oameni.
Ei respiră acelaşi plămân al efervescenţei,
dorim să ne includem cu ei,
să zbierăm, să ne împingem cu ei.
Hermes, un mesaj din cer veni
(având trupul greu şi gras, îmi căzu pe piept, lovindu-mă de pereţi)
mă anunţă cum că
totuşi existăm încă în afara toamnei,
că încă suntem în vară

(luni ale soarelui, jocului şi fericire)...

Ne întrebăm retoric, ca cei care urăsc
omul ca animal social:
de ce stăm într-o aglomerată toamnă,
într-un aglomerat urban,
în aglomeraţia de lume ce rar devin oameni.
Scara de oase
Pavaj cu cranii. cumplită privelişte a
unor dibaci arhitecţi ai morţii.
Sângele curge din streaşini. Mizerabilul cer
îşi trimite al său venin prin aripi.
Scări cu scheleţi ce schelăie schematic.
Urcaţi spre cer, vorbesc ele tainic.
urcaţi, ajungeţi ca noi, uscaţi,
urcaţi pentru ca şi copiii voştri să se urce
pentru a ajunge uscaţi.
Clădim neîntrerupt scara lui Iacov,
ne sprijinim de deja frântul Adam, care
cu a sa Evă stau jos...împluntaţi în noroi.
construim noul turn Babel,
lipim oasele cu flegmă; femururile sunt
balustrada pentru a nu cădea în Hău,
şi a zădărnici credinţa.
Auzi o voce-un ucenic: Vino, te voi ajuta!
şi privi...spare bucuria luminii vieţii.
Cerul îşi sparge a sa plumburie înceţoşare,
îşi ridică ochiul semeţ un ucenic şi spune:
Adevărat că eşti al meu Iisus!
nu observă: scara se-ncheiase.
raiul începuse...
cerul deveni un alt albastru
clar, ca într-un ochi al inocenţei.
Visul iluzionistului
fug într-un vis, alături de visata iluzie.
Visez o fugă alături de un iluzionist care
îşi realizează trucurile pe un litoral al lumii:
-Hei, voi nebuni ai apelor,
Gustaţi fericirea zeilor,
ura oamenilor,
sfârşitul zilelor.
Râdeţi de prometeii scuipaţi,
de eroi denigraţi,
de ai voştri fraţi.
Frumosul soare începu a deveni albastru,
iar cerul roşu aprins. Blocurile începuseră a arde, iar
copiii mării au ieşit din ale lor spume.
Iluzionistul stă cu jobenul său, iar voi
l-aţi însoţit
brusc, el a clipit,
iar voi naivi, v-aţi trezit.
Aţi uitat,
l-aţi renegat,
dar noaptea v-aţi culcat
visul iar l-aţi visat.
Bătrânii priveau din ale lor fereşti,
dădeau morţi cu sapa lor în noi,
în urmaşii lor domneşti.
Iluzionistul ne privea,
râdea,
glumea cu Kronos, iar el
timid, zâmbea....
necuvantul
visez un cuvant.Noaptea.
Maine imi doresc sa-l amintesc pentru
a-l tinti in hartia pironita a mintii.Poezie!
Nu ma doresti! Cuvant latin al suplului,
al impresiei si al sufletului meu...de ce nu
doresti a-mi aprinde ochiul,
vointa cea rupta,
apa ramasa de la ultima ploaie si
sadismul jenant.
-te astept-
rostesc o propozitie.Ziua.
Astazi totul exista pentru ea,
pentru acel predicat;
Poezie?
ochiul mi se aprinde,
vointa se intrameaza,
iar apa devine vin.
-te astept-
imi amintesc o lume. Oricand.
traiesc pentru eternul Cuvant din
Noapte, propozitie din zi ...
voi ajunge in acea lume a
necuvantului?
vom mai vedea oare durerea din
inima?
-mai astept?.
oul nespart de vanitate
plapanda voce sopteste un mister cu un
deget murdar si oul de fier nespart...
acel oul neciocnit, insangerat ma asteapta sa-i
scot inima,
coaja,
crucea,
sa strig minunea...dar nu am fost acolo...
am cautat alte minuni, te-am gasit
rastignit in Vinerea Mare. Unii au
ras, ti-au facut poze..asa am fost si eu.
am cautat galbenul papadiei intr-o
guasa prea plina de acidul emanat
de ura si jena unora.
Am venit,
am respirat,
am renascut,
m-am implinit,
m-am botezat,si am
mers inapoi. Bagajele ma asteptau...
printre haine, vrafuri si mirosuri de sapun simteam
dragoste. Simteam foc de suflet, flacara de
sange.
Altii au spart oglinda hartiei, prin ea incerc
intocmai ca miopul cocosat sa descifrez schituri,
gesturi,
gunoaie,
poate uneori albastru...
si totusi, apa curge iar,
noi radem inconstient de ea.
radem si de poduri, dar
cu oul ce vom face?
macar voi spargeti-l si lasati
fierul sa devina aur.
nu deveniti o marioneta spanzurata
in vantul vanitatii, ca mine...


despre autor:

complex, uneori calculat

You may also like

2 comentarii:

andrei spunea...

sunt misto textele tale.
pentru ca au ce lipseste acum in poezie: o pozitie, o sustinere a unei gandiri, in definitiv, o filozofie proprie.o cultivare a gandirii.
in orice caz, ai nevoie si de frumusete.
cred ca ti-ar prinde bine sa citesti ceva poezie contemporana. romaneasca(www.clubliterar.com) sau mondiala. sa iti formezi un mecanism pentru a crea frumusete.
apoi cred ca o sa fie desavarsita poezia ta.
eu asa cred si sper

8 februarie 2009 la 19:16
Anonim spunea...

my fav' dorinta de tu 8-> si necuvantul...ma bucur sa vad ca mai sunt tineri care scriu asa bine. La cat mai multa inspiratie :)

18 martie 2010 la 20:37

Trimiteți un comentariu

Un produs Blogger.

îi citesc cu interes sau îmi sunt dragi

Arhivă blog

About Me

Fotografia mea
complex, uneori calculat.