Întotdeauna cuvântul „vacanţă” aduce în inima elevilor un sentiment de exaltare, de libertate. Iată că vara este pe sfârşite, iar elevii s-au bucurat ca de obicei de o vacanţă pe cinste, cu multe bucurii. Chiar dacă în judeţ nu sunt prea multe obiective turistice, totuşi ei nu au s-au dat bătuţi şi au profitat de fiecare oportunitate care s-a ivit. Micile excursii la zonele de agrement din Carei şi Tăşnad au devenit aproape o rutină deoarece ştrandul din Satu Mare este aproape o ruină încă funcţională şi nu mulţi se încumetă să se scalde în această apă. Alţii, de cum au scăpat de şcoală, şi-au căutat un loc de muncă pentru a mai câştiga un ban cinstit în domeniul în care doresc să se afirme sau pur şi simplu ca o alternativă de a transforma timpul liber în câştig. Teoretic, conform Agenţiei Judeţene pentru Ocuparea Forţei de Muncă, în această vară au fost încadraţi 106 elevi sau studenţi.

Faţă de anii trecuţi, tot mai mulţi elevi liceeni s-au angajat temporar în mari companii sau la diverse întreprinderi mai mici. O afacere care este destul de profitabilă atât pentru angajatori, cât şi pentru tineri. După cum declară Doina Iura, director executiv adjunct AJOFM Satu Mare, cei care angajează elevi beneficiază de un stimulent financiar din partea statului de 50% din salariul minim brut pe ţară pentru fiecare persoană încadrată în muncă. Cei care au împliniţi 15 ani şi doresc să muncească au nevoie de acordul în scris al părinţilor. Condiţiile de muncă sunt mai uşoare pentru ei: astfel, timpul de lucru nu trebuie să depăşească 6 ore, iar cei care sunt angajaţi în domenii solicitante şi periculoase au nevoie de supraveghere permanentă pentru a preveni eventualele accidente. Teoretic prin acest serviciu sunt angajaţi 106 elevi sau studenţi. Practic, numărul acestora este mult mai mare, dar au fost angajaţi ilegal, fără contract de muncă sau vreo declaraţie. Cele mai dorite slujbe sunt cele precum muncitor calificat, ospătar, barman sau bucătar deoarece veniturile sunt mari în aceste cazuri. Spre exemplu, în cazul în care un elev este angajat la un restaurant central, cu un vad bun, ajunge ca pe zi să aibă câştiguri de aproape 100 de lei, iar în cazul în care liceenii muncesc inclusiv ore suplimentare în domeniul construcţiilor pot câştiga uimitoarea sumă de 1000 de lei, bani pe care nici unii muncitori calificaţi nu-i primesc. O altă ofertă care poate părea deosebit de tentantă este cea a unui fast-food care a oferit cazare şi masă gratuită unor tineri pe litoralul românesc în schimbul prestării muncii în acest domeniu la un stand al acestei firme.

Totuşi, nici timpul liber nu a fost neglijat de către elevii sătmăreni. În cadrul acestei veri, peste 520 de copii au plecat în tabere şcolare exclusiv prin Direcţia de Tineret Satu Mare. Un sejur care a fost destul de avantajos din punct de vedere financiar. Costul unei vacanţe a fost de 300 de lei, fără a include cheltuielile de transport, pentru şapte zile. Cele mai căutate locaţii au fost Eforie Sud, 2 Mai, Moneasa, Căciulata, Buşteni, Sinaia sau Păltiniş-Sibiu. De asemenea, agenţia a mai organizat o excursie în Grecia cu 30 de elevi care au vizitat toate obiectivele acestei frumoase zone. Un număr redus de tineri au călătorit prin această instituţie, majoritatea din ei preferând excursiile organizate de către profesori, diferite proiecte sau cu părinţii. Şi aici locurile sunt din toate colţurile: de la binecunoscutul sejur „la bunica”, la escaladarea muntelui Moldoveanu sau excursii exotice în Tunisia, Egipt sau Maldive. Bineînţeles că şi aici puterea buzunarului face legea.

În ultimele trei luni de vacanţă numărul evenimentelor culturale, recreative sau muzicale organizate de instituţiile competente au fost puţine ca număr pe plan judeţean. Într-adevăr festivalul SamFest a fost o reuşită majoră pentru toate categoriile (jazz, folk şi rock), aducând nume mari din industria muzicală precum Trilok Gurtu sau Lake of Tears. Totodată, a mai avut loc un festival de teatru organizat de Arttis, cam singurul eveniment cultural pentru generaţia tânără oferită în perioada de vacanţă. În afară de aceste concerte, o nereuşită de proporţii. Fără piese de teatru, ateliere, workshopuri sau diverse acţiuni constructive. Pentru a participa la câteva festivaluri sau acţiuni mai ample, tinerii sătmăreni au fost nevoiţi să meargă kilometri buni pentru a participa la ele, în oraşe cu o activitate culturală mult mai bogată, precum Oradea, Cluj-Napoca, Târgu-Mureş, Baia Mare sau chiar Seini. Din păcate nici cercurile sau activităţile recreative nu au funcţionat pe timpul verii, lăsând un număr considerabil de tineri în lumea plictiselii. Alternativele au fost doar zilele comunelor, care au fost organizate doar pentru ca anumite fonduri să fie cheltuite. Rareori sărbătorile localităţilor reuşeau să adune un număr mare de persoane, de cele mai multe ori se cânta de-a surda în faţa unui public inexistent. Un alt reproş al tinerilor adus organizatorilor de evenimente este faptul că în detrimentul concertelor de muzică uşoară, unde lumea ar fi participat în număr mare, s-au organizat diverse festivaluri folclorice, din care unele au fost binevenite, dar o mare parte a fost doar o risipă de bani. Răzleţ, doar câteva discoteci sau puburi mai organizau câte un concert pentru a compensa această lipsă acută.

Cuvântul „vacanţă” este sinonim cu escapade, drumeţii şi călătorii. Din păcate judeţul sătmărean duce lipsă de o mai bună administrare a acestor locuri în care tinerii şi-ar fi putut petrece vacanţa. Astfel, se pare că ştrandul din Satu Mare este o redută pierdută, un uriaş cu picioare de lut, gata oricând să se dărâme. Mulţi ar spune că dracul nu e atât de negru pe cât pare deoarece avem ştranduri destul de bune la Carei şi Tăşnad, care compensează lipsa acestuia. Totuşi, nu este destul pentru un judeţ care se vrea european şi care beneficiază de resurse de apă termală. De asemenea, odinioară existau oaze şi tabere în judeţ pentru ca elevii să aibă ocazia să se relaxeze în mijlocul naturii, dar în acelaşi timp să fie aproape de casă. Acum câţiva ani se organizau tabere de creaţie sau matematică la Vrăticel (Negreşti-Oaş), Livada şi tabăra Tarna Mare. În prezent, toate sunt lăsate de izbelişte şi nu sunt dorite de nimeni. Tinerii de ieri îşi amintesc cu nostalgie de vremurile petrecute în aceste tabere, cu bucuriile şi exaltările specifice vârstei. Dar tinerii de azi oare ce amintiri vor avea mâine?

Probabil că dacă istoria României ar avea nevoie de un echivalent, acesta ar putea fi găsit în cea a Poloniei. În ambele cazuri, timpurile au fost vitregi, din cauza unei situări geografice nu prea prielnice. Mai mereu aceste două ţărişoare au fost motive de zâzanie între puterile de acum câteva secole: Austria, Rusia, Germania, iar la noi a mai intervenit şi neuitatul Imperiul Otoman. Întâmplările mai recente se aseamănă izbitor de mult. Acelaşi regim comunist, aceleaşi supuneri forţate faţă de Mama Rusie. Varşovia e un alt Bucureşti, cu afişe cu Gheorghe Zamfir (foarte iubit în străinătate), măcelării în metrouri, ceasornicării şi frizerii la tot pasul, aceleaşi ambuteiaje şi înjurături într-o limbă slavă de neînţeles. Doar zgârie-norii înălţaţi de către companiile multinaţionale sparg înălţimile cerului şi amintesc de imediata proximitate faţă de Vest. Arhitectura are cam aceleaşi influenţe cu cea a Transilvaniei; de pildă oraşul-partener Rzeszow, situat în provincia Podkarpacje are un centru asemănător cu cel al Sibiului, fapt explicabil prin faptul că ambele au aparţinut acum un secol de dinastia de Habsburg, care şi-a lăsat amprenta benefică oriunde a domnit.

Dacă România este singura ţară latină ortodoxă, Polonia se numără printre puţinele naţii slave care au adoptat religia catolică. Ţară deschisă exclusiv acestei confesiuni, personalitatea cea mai marcantă, emblematică pentru toţi polonezii este Papa Ioan Paul al II-lea. Bisericile au fost bineînţeles mutate, la fel ca în România, pentru a nu strica imaginea de ţară multilateral dezvoltată. Monumentele sunt dedicate ţăranului, muncitorului, ostaşului, şi foarte rar, intelectualului. O altă asemănare izbitoare este faptul că ambele capitale au purtat în perioada interbelică titulatura de "micul Paris". Din nou, în ambele cazuri, soarta a fost hotărâtă pe şerveţelul de la Ialta, prin împărţirea sferelor de influenţă între SUA, Marea Britanie şi Rusia. Şi de aici începe întregul joc de păpuşi în care ţările noastre au fost dirijate de către Kremlin. În ambele cazuri, „părinţii grijulii ai Moscovei” ne-au direcţionat economia şi au luat fără ruşine din vistieriile statului.

Lumea este la fel: acelaşi sentiment de stres acut, de dorinţă de lucru, dar şi de insatisfacţie profesională. În Polonia încă mai persistă cooperativele şi asociaţiile de tip comunist. Totuşi, magazinele au o ofertă mult mai variată, din orice domeniu. Spaţiul public este vizibil mai bine întreţinut decât cel românesc, trotuarele nu sunt precum cele sătmărene, pline de gropi, ci au piste de biciclişti construite corespunzător, iar coşurile de gunoi sunt astfel amenajate încât să nu fie vandalizate şi conţin până şi scrumiere. Curăţenia este o regulă generală respectată cu stricteţe, iar cei care o încalcă primesc amenzi usturătoare din partea poliţiei. Mijloacele de transport în comun sunt mult mai accesibile, legăturile interurbane sunt foarte bune, iar parcul auto este întreţinut. Un alt semn al civilizaţiei este prezenţa a multor malluri, chiar şi în oraşe foarte mici. Spre exemplu, în Mielec, un oraş cu populaţie aproape cât jumătate din Satu Mare, există pe lângă câteva hypermarketuri de talie internaţională , enorme magazine care satisfac gusturile oricărui pretenţios. Se spune că o calitate esenţială a românului este ingeniozitatea. E adevărat, imigranţii români au reuşit să se strecoare oriunde în Europa, mai puţin la ei acasă. Polonezii şi-au amintit că blocurile de tip sovietic decad pe zi ce trece şi au găsit o portiţă de acces la fondurile europene. Au considerat că imobilele sunt reminescenţe ale comunismului şi astfel, sunt monumente istorice ce necesită reabilitare. Sute de blocuri renovate încântă privirea turistului care la o examinare sumară ar crede că sunt proaspăt construite. Ca să nu mai vorbim de palatele, castelele şi clădirile istorice care nu sunt lăsate de izbelişte, precum la noi. Reşedinţe nobiliare precum fostul cinematograf Popular, castelul de la Carei, conacul Degenfeld se găsesc peste tot renovate în această ţară, iar turişti din Germania, Australia şi Statele Unite ale Americii nu ezită să vină într-un număr enorm. Probabil cea mai ingenioasă metodă este tranformarea lagărului de concentrare Auschwitz într-un lagăr al turiştilor, unde suferinţa este vândută ca un produs firesc, la kilogram. Misterul este cu atât mai mare cu cât noi, românii, sau cel puţin transilvănenii am avea cu ce să ne lăudăm. Chiar şi cu minciuna lui Bram Stocker, creatorul personajului Dracula am avea câştiguri fenomenale. Ca să nu mai discutăm de podoaba Carpaţilor, delta Dunării sau litoralul românesc, părăginite prin excelenţă. Până şi agroturismul, domeniul în care ne credeam a fi cei mai buni, suntem întrecuţi de către ei. Gospodăriile sunt amenajate cu gust, stil şi nu există urmă de tradiţie forţată, la fel ca la noi.
În concluzie, istoriile celor două ţări se contopesc întocmai ca două radiografii pulmonare. Scheletul, coastele şi plămânii înnegriţi de ţigări au acelaşi contur. În cazul Poloniei, inima e roşie, vivace, dornică de a se afirma pe plan mondial, cu o economie puternică. Din păcate, România are nevoie de cardiologi, care să-i îndrepte inima. Deopotrivă cu pensete şi aparate microscopice, dar şi cu idei, inovaţii şi desigur, bani administraţi corect. Mai ales că suntem dintr-o origine romană…