Raportul Saussy din 2004 debutează foarte optimist, anunțând că literatura comparată a căștigat bătălia deoarece este foarte bine primită în universitățile americane. Conform lui Haun Saussy, cei trei piloni ai literaturii comparate sunt Madame de Stael, Goethe și Hugo Meltzl de Lomnitz, editorul revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum. El propune ca „weltliteratur” să fie reconsiderat sub un aspect al literarității, nu al canoanelor: „nu un set de canoane, ci o modalitate de lectură” . Principiul de „tertium comparationis” pe care literatura comparată trebuie să îl găsească a fost rând pe rând experiența umană, apoi lectura tematică sau literaritatea. Paradoxul este chiar faptul că literaritatea se ridică din contexte și metode de lectură, mai degrabă decât din proprietatea în sine de a fi literar. Autorul oferă un răspuns pertinent pentru raportul Bernheimer în privința coborârii statuilor literare de pe înaltele socluri ale canoanelor. Problema este din nou eterna dispută dintre America și Europa; continentul nord-american contestă „vechea ordine” impusă de europeni, răsturnând totul, pentru ca mai apoi să lase un teren viran, unde fiecare poate să se așeze liniștit. Se reia opinia scrisă de Mary Louise Pratt ca răspuns la Raportul Bernheimer din 1993, susținându-se că asistăm la un americanism unipolar, mascat de multiculturalitate și globalizare.
Haun Saussy definește astfel literatura comparată drept o lectură literară a tuturor formelor de cultură, nu o simplă lectură a literaturii, ce se înscrie în linia propusă de Jacques Derrida prin „il n’y a pas de hors-texte” .
David Damrosch afirmă că criteriile canoanelor s-au modificat drastic și exista problema stabilirii „ordinii de intrare” pentru autorii din lumea minoritară. Pentru a diferenția mai bine problema, el propune o clasificare diferită:
1. hypercanon, autori mari care și-au păstrat renumele sau chiar l-au îmbunătățit în ultimii 20 de ani;
2. countercanon, autori care sunt mai noi, spiritele contestatare;
3. shadow canon, unde scriitorii minori ajung, deoarece nu mai sunt studiați de către noile generații, fiind ignorați tot mai mult.
Studiile axate pe scriitori variază, după cum constatăm și din graficele anexate acestui articol. O cauză a acestei oscilații este eternul schimb dintre countercanon și hypercanon. Problema, conform lui Damrosch, este faptul că am comis prea repede greșeala de a aborda unilateral doar ce aparține de hypercanon, negând ceea ce multiculturalitatea ne-ar putea oferi.
Emily Apter redeschide delicata problemă a traducerilor, care constituie după cum vedem un punct vulnerabil al acestei discipline și subliniază că provocarea este de a echilibra toate semnificațiile. Steven Ungar redefinește actul traducerii și preia ideea propusă de Spivak, conform căreia traducerea este cel mai intim act de lectură, iar literaritatea nu este punctul principal de referință în interpretare . Este o viziune interesantă deoarece ia apărarea traducătorilor, care adesea sunt neglijați. Într-adevăr, dacă privim rapoartele anterioare, constatăm că literatura comparată presupune cunoașterea temeinică a limbilor în care au fost scrise operele, traducerile fiind din start excluse. Totuși, într-o lume a globalizării, putem sublinia că traducerea este necesară în măsura în care nu analizăm probleme textuale de limbă.
Richard Rorty, în „Looking back at Literary theory”, este de părere că teoria literară nu a fost niciodată mai mult decât o modă inspirată de Derrida. Ca efect al editării acestor cărți teoretice , ne lovim de numeroase studii critice deosebit de stufoase și greoaie, care urmăresc să aplice anumite șabloane textelor. El privește cu reticență atitudinea lui Haun Saussy privitoare la literaritate ca obiect principal al literaturii comparate și speră ca în viitor teoria literară să fie doar o introducere într-un mod de gândire care nu trebuie aplicat, la fel ca anumite sisteme matematice de gândire sau filosofia analitică.
David Ferris este și el sceptic în privința obiectului literaturii comparate, afirmând chiar că este o disciplină ce și-a căutat obiectul necontenit și ce ajunge să se balcanizeze din punct de vedere instituțional. Fragmentarismul, în opinia sa, apare incipient încă de la revista lui Hugo von Meltzl, ca o influență a romantismului. Problema este ciclică deoarece comparatismul cade din nou și din nou în aceleași capcane metodologice.
Bucuria lui Francoise Lionnet este faptul că acest raport „măsoară” temperatura actuală a acestei discipline, oferind noi rigori. Nesiguranța, în opinia ei, este faptul că nu există direcții precise înspre care să ne îndreptăm . Schimbările la nivel global sunt mult prea dificile deoarece ele au existat și au fost aplicate de-a lungul timpului de un număr prea mare de ori pentru ca cineva să le mai sistematizeze. Ea mizează pe feminismul francez, care a constituit baza studiului în universitățile americane. Tot pe această temă, Gail Finney prezintă dintr-o viziune subiectivă feminismul în articolul „What’s Happened to Feminism?”, unde se constată mulțumirea față de echitatea și raportul egal între bărbați și femei în toate domeniile literare. Nu regăsim decât o istorie a acestui curent și nicio poziție fermă în privința raportului Saussy.
Un răspuns inedit la raportul Saussy îl oferă Caroline Eckhardt, care prezintă literatura comparată din prisma propriei specializări: literatura medievală. Comparatiștii au tendința obsesivă de a neglija canonul și de a se preocupa de problemele propriilor timpuri. Cărțile mari rămân cărți mari de-a lungul timpului, tocmai pentru că se adresează unui cititor atemporal, care nu trăiește neapărat în situația curentă. Ea dă exemplul poemului ”Parlament of Foules” a lui Chaucer și încheie articolul într-un mod lejer, cu exemplificarea studentului postmodern care spune că romanul medieval provensal „Jaufre” este chiar amuzant, ceea ce demonstrează încă o dată receptivitatea operelor mari.
În mod cert putem afirma faptul că se impune o necesitate în studiul literaturii medievale, precum și a marilor clasici. Abordarea strict pe probleme de cultural sau urban art ne-ar determina să insistăm mult prea mult pe un curent care poate să nu fie mai mult decât o simplă modă fără nicio rezonanță pentru generațiile viitoare.
Un exemplu de comparație între două tipuri de artă ne este oferit de către Christopher Braider, care abordează acest principiu dintr-un punct de vedere teoretic la început prin argumentul „ut pictura poesis”. Ideea prefigurată este că artele conexe pot ajuta la o înțelegere mai bună a unei probleme pe care autorul sau pictorul a dorit să o înfățișeze. În altă ordine de idei, gândirea sau concepția poate fi valorificată atât în muzică, precum în pictură sau în textul propriu-zis. Desigur, nu trebuie să forțăm comparația pentru a devia și a ne expune la probleme pe care nu le putem stăpâni foarte bine.
O clasificare bazată pe șablonul curentelor muzicale regionale o realizează Katie Trumpener, profesor universitar la prestigioasa universitate Yale. Astfel, ea propune studenților cercetări regionale mai degrabă decât cele internaționale. Într-adevăr, această idee poate părea surâzătoare mai ales într-un context multicultural secular, precum Europa Centrală sau de Sud-Est unde cercetătorul este invitat să devină un Bela Bartok al literaturii. Avantajul unei astfel de cercetări contextuale este că se insistă asupra problemelor comune și a influențelor reciproce într-un mediu al alterității prin excelență. Caryl Emerson analizează problema din perspectiva unui pluriculturalism ce a fost grav afectat de către comunismul sovietic ce dorea să niveleze toate palierele cunoașterii. Șansa de a regăsi această varietate poate genera noi viziuni, noi opțiuni, la fel ca și Acta Comparationis Litterarum Universarum, ce a apărut tot în acest spațiu al multiculturalității. Roland Greene este de părere că literaritatea și multiculturalismul sunt antinomici dacă sunt puși în aceeași ecuație .
Un apel către teoretizare și literaritate o face Zhang Longxi, care consideră că literatura comparată trebuie să preia instrumentarul de la teoria literară, poetică și istorie.
Putem constata că raportul Saussy urmărește îndeaproape problema globalizării și a tendinței supranaționale a statelor. Globalizarea poate avea efecte interesante în acest domeniu, deoarece putem cunoaște mult mai bine alte viziuni. În același timp ne ridicăm justa întrebare: mai există culturi separate sau tendința este de a unifica masiv întreaga literatură, sub egida pomposului nume „literatură comparată”? Problema aceasta este înfățișată în ultimul articol-răspuns de către Marshall Brown. Trebuie să nu uităm de „justa măsură” și să nu includem în acest teritoriu vast alte proiecte ce nu au nicio legătură cu literatura comparată.

6.Epilog:Ce este de făcut? Ce comparăm?
Putem constata cu ușurință faptul că literatura comparată nu poate fi definită într-un mod facil; o definiție clară, răspicată, enunțiativă lipsește chiar și astăzi, după toate aceste dispute teoretice. Consider că literatura comparată trebuie să abordeze problematici clare, care să lămurească vădit o anumită problemă. Pe scurt, putem rezuma cerințele sau instrumentarul de care are nevoie comparatistul pentru a realiza o comparație validă. După cum putem observa lesne, acest instrumentar este subiectiv, în funcție de necesitățile fiecărui cercetător în acest domeniu:
• cunoașterea a minim două limbi de circulație internațională, pentru că traducerile, după cum se observă, pot avea mari greșeli;
• stăpânirea unor domenii științifice conexe care pot ajuta înțelegerea textului sau a curentului: antropologie, istorie, filosofie, sociologie;
• lecturi vaste, care să acopere problematici din diferite epoci istorice, tot pentru o mai bună înțelegere a textului;
• deoarece trăim într-o lume în care artele se împletesc cu textul, sub diferite forme, comparatistul trebuie să cunoască și viziunile ce apar în celelalte domenii artistice;
• în privința contextualismului sau a literarității textuale, putem afirma că ambele sunt necesare, dar în funcție de cazul particular pe care lucrăm.
Corin Braga susține că literatura comparată se deschide în egală măsură către teologie, metafizică, sociologie, ideologie, politologie sau studii culturale . În opinia sa, comparatistul nu trebuie să cunoască toate domeniile în profunzime, pentru că a fi „visiting scientist in alien worlds poate constitui chiar un avantaj” . Comparatistul trebuie să fie un arhitect care coordonează niveluri diferite, având o îndrăzneală și o viziune diferită față de ceilalți. Putem afirma că cel care compară este de fapt cunoscătorul întrebării: „de ce a fost scrisă această operă?”.
Într-adevăr, literatura comparată poate fi un proiect de coordonare între diferite științe, dar fără a ieși din sfera literaturii și fără a uita de textul propriu-zis. Astfel, răspunsul dat la faimoasa întrebare a lui Peter Brooks ”So, what do you compare?”, este literatura în raport cu toate aspectele pe care o influențează.













Bibliografie:

1. Amiel, Hugo, „Sur l’art de traduction.Lettres inedites I-III”,în revista Acta Comparationis Litterarum Universarum, vol.6, 1885.
2. Baldensperger, Fernand. „Littérature comparée: le mot et la chose.” Editor Universite de Lyon. Revue de la littérature comparée 1, nr. 1 (1921): 5-29.
3. Bernheimer, Charles. Comparative Literature in the Age of Multiculturalism. John Hopkins University Press, 1995.
4. Betz, Louis, Joseph Texte, și Fernand Baldensperger. La Littérature comparée: essai bibliographique. Strasbourg: Karl Trubner Editeur, 1900.
5. Bloom, Harold, Canonul occidental.Cărțile și școala epocilor, ediția a II-a, a doua versiune, trad. Delia Ungureanu, Prefață Mircea Martin, București,Grupul Editorial Art,2007.
6. Braga, Corin, De la arhetip la anarhetip, Iași, Polirom, 2006.
7. Constantinescu,Cătălin, Lihaciu, Ioan Constantin, Ștefan, Ana Maria, Dicționar de literatură comparată, Iași, Editura Universității Alexandru Ioan Cuza, 2007
8. Coșeriu, Eugen, Omul și limbajul său, traducere de Eugenia Bojoga, Florin Bratu, A.Covaciu, Editura Universității „A.I.Cuza”, Iași, 2009
9. Eagleton, Terry, Teoria literară. O introducere, traducere de Delia Ungureanu, Iași Polirom,2009
10. Posnett, Hutcheson Macauly. Comparative Literature. London: Paul Trench, 1886.
11. Saussy, Haun. Comparative Literature in the Age of Globalization. Baltimore: John Hopkins University Press, 2006.
12. Spivak, Gayatri Chakravorty. Death of a Discipline. New York: Columbia University Press, 2003.
13. Șklovski, Viktor Borisovici, Arta ca procedeu,în Ce este literatura?, Antologie și prefață de Mihai Pop,note bibliografice și indici de Nicolae Iliescu și Nicolae Roșianu, București, Univers, 1983.
14. Tieghem, Paul van. Literatura Comparată. Traducere de Alexandru Dima. Bucuresti: EPLU, 1966 [1931].
15. Voia,Vasile, Aspecte ale comparatismului românesc, Cluj-Napoca, Editura Dacia, 2002.
16. Wellek, Rene, Conceptele criticii, Traducere de Rodica Tinis. București, EPLU, 1967.
17. Wellek, René, și Austin Warren. Teoria literaturii. Traducere de Rodica Tinis. Bucuresti: EPLU, 1967 [1949].