Un important rol în redirecționarea literaturii comparate de la perspectiva naționalistă, spre una a multiculturalității, îl va avea editarea revistei Acta Comparationis Literarum Universarum la Cluj Napoca, începând cu anul 1877. Programul revistei lui Hugo de Meltzl și Samuel Brassai are un caracter supranațional, fiind cu un pas înaintea vremurilor. El definește această publicație drept un „corp poliglot” , iar comparatismul este o știință a perspectivelor, ce compară fenomenele literare, precum și acumularea materialului necesar comparării.
Putem observa că cea mai importantă inovație pe care o aduce această revistă este de a avea articole în zece idiomuri. În articolul programatic se manifestă și dorința de studiere a unor domenii conexe, precum filosofie, metafizică, estetică, critică, antropologie sau etnologie. Există și un interes pentru scrierile din zone exotice, precedând astfel postcolonialismul. Obiectivele literaturii comparate, stabilite de Meltzl sunt de a cultiva specificul național al fiecărei națiuni prin raportare la Celălalt, prin întreprinderea unor comparații folositoare care i-ar scăpa în alte circumstanțe.
Misiunea revistei este să dea atenția cuvenită și literaturilor mici, cu specific național aparte. O extindere prea mare a paletei poate genera chiar confuzii la nivelul literaturii. Spre exemplu, când Meltzl se referă la literaturile nordice, inacuratețea lui este faptul că separă în cazul poemului medieval Edda, viziunea literaturilor daneze, norvegiene, suedeze și daneze, uitând faptul că acestea aparțin aceluiași spațiu popular incipient, într-o fază în care aceste literaturi nu erau separate. Se poate considera chiar că marea realizare a revistei Acta Comparationis Litterarum Universarum este faptul că reușește să spargă barierele unei abordări extrinseci, uneori chiar dihotomice, care punea o problematică a unui raport de superioritate sau inferioritate, la una a pluralității și acceptării Celuilalt. Putem chiar afirma că prin această publicație se pun bazele unor noi științe, precum imagologia. Pe de altă parte, această perspectivă uneori prea extinsă asupra literaturilor poate uneori genera impresii eronate, după cum avem și cazul poemului Edda, mai sus menționat.
Un alt neajuns pe care îl constatăm, dar care va constitui subiectul unei întregi polemici în secolul XX, este traducerea cântecelor populare din limba nativă într-o limbă de circulație internațională. Astfel, se va reduce semnificația inițială pentru că nu se pot sincroniza (decât rareori) atât forma, cât și conținutul acestor poezii, basme sau balade populare, după cum precizează într-un articol programatic: „arta traducerii nu este la fel înțeleasă nici în Franța, nici în privința fondului, nici în privința formei.” . Aplicabilitatea acestei abordări este, în opinia mea, destul de limitativă deoarece nu reușește să compare propriu-zis anumite teme și motive prezente în diferite literaturi, ci doar să ofere o bază de date. Astfel, marele neajuns al Acta Comparationis Litterarum Universarum este faptul că nu stabilește relații de analogie sau comparație, ci doar oferă termenii din ecuații, fără a le conferi o valoare certă.
După 11 ani de eforturi eroice, dificultățile de a menține contactul cu colaboratorii săi răsfirați în întreaga lume, precum și împrejurările vitrege din imperiul austro-ungar, îl obligă pe Meltzl să-și sisteze revista. Ca organ al literaturii comparate, ea și-a îndeplinit rolul de pionerat în comparatism și pornește o întreagă pleiadă de tineri specialiști în acest domeniu.