Şinele îşi topeau al lor metal, într-o
efervescentă iubire ce o purtau pe un vagon al cărui
pasageri îşi căutau
cu disperare
inima dintre traverse.
Hipnotici, stricau
strigătele ermetice ale
universului condensat pe pereţii de tencuiala
exterioară dintr-o cameră galbenă...
Muştele verii topeau asfaltul, care
devenea un clasic cimitir de beton
(de altfel, ca lumea întreagă).

Poseidon stă liniştit în mare pentru
un eon.
Mai trimite câteodată un freon.
Da, şi răsăritul de soare
visat de atâtea generaţii de egipteni,
mayaşi,
eschimoşi şi
bineînţeles
curioşi de la malul apelor..