Sincer să fiu, mă nelinişteşte destul de tare problema cu reforma în învăţământ. La o adică, se restructurează examenele şi aşa restructurate după toată convertirea "Capacitate-Testare Naţională-Teză Unică", taman când sunt a doişpea. Conform noii propuneri a Ecaterinei Teodoroiu, pardon Andronescu, se va da BAC numai din trei materii. Până aici, totul este frumos, euforic ca după patru beri, examenele se vor da în timpul anului (întrebarea este eternă: când?), dar ce mă rodea pe mine mai tare, materia cu doctrine adânci de marxism-leninism rămâne neschimbată.
Ar tinde mulţi să sară: "Cee? Comunismul a căzut, elevii nu mai studiază nimic din vechiul sistem." Veritabile minciuni. E ca şi în trista pildă a cuielor, care au fost bătute în uşă, dar mai apoi scoase, rămânând în urmă găurile. Exemplul cel mai concludent: literatura română, plină de exemple de ţărani, muncitori care vor făuri o societate multilateral sclerozată. Fără Tristan Tzara, abia puţin Eliade, scriitori universali atinşi abia tangenţial. Buba cea mai mare este desigur rezultată logic dintr-un proverb românesc: "Peştele de la cap se împute." Cât timp Ministerul şi anumiţi încuiaţi vor propune aceleaşi tâmpenii de rumegat pentru mase, there is no hope.
Chestiunea cu Uniunea Europeană este înfiptă pe gât de către anumite persoane care o predau în stilul care probabil le-a fost dată ora de socialism ştiinţific. Iar de aici, viitorii euroeconomişti vor arunca cu bani pentru maşini de 80.000 de euro, istoricii ne vor căuta relaţiile "magnifice" cu ţările Europene din timpul în care teritoriul nostru se numea Cumania, iar europoliticienii vor dormi la Bruxelles şi Strasbourg mai pe ascuns, cu siguranţă vor tăcea mâlc. Nu de alta, dar nu îl văd pe Gigi Becalli to speak about the competition between intelectuals and football players. Sau Vadim despre toleranţă rasială.
Exemplul Japoniei, pe care poate l-am mai amintit îmi revine în minte. Reţeta ridicării unei naţiuni mâncătoare de orez se face astfel: se alocă 15% din PIB, se aşteaptă câţiva ani, se ridică uzine care să aibă o piaţă, şi voila, au specialişti, au industrie, fie grea, fie ultraspecializată. Iar profesorii, abia sunt plătiţi. Şi să nu te miri că prostimea se bucură când vede la televizor că un ins ii dă în cap celuilalt cu toporul. Sau că oamenii râd la Dan Negru. Sau că le areţi un om mort pe pachetul de ţigări, şi ei fumează în continuare...