Paris, două săptămâni de viață. Mai degrabă, dacă o luăm așa, o săptămână și cinci zile în Villiers-sur-Marne și două zile în Saint-Denis.Cu călătorii aferente în Orașul Luminilor. Pentru început, impresia mea generală este că Franța devine, printr-un cuvânt poate mult prea elegant, prea cosmopolită. Să fiu mai exact, exemplificând prin cazul meu de student Erasmus ajuns la Paris. Cum bursa este destul de mine pentru a-mi acoperi cheltuielile de ședere în oraș, am hotărât să stau la o cunoștință,în suburbie, unde prețurile sunt mai avantajoase față de zona centrală.În schimb,din primul moment când am intrat în metrou, am suferit un șoc:negri, negri,arabi,haitieni, kenyeni, botswanezi și alte variațiuni pe acest gen. Nu aș avea nimic dacă ar fi un raport echitabil de 1/1, dar în unele zone, proporția de persoane de altă etnie decât franceză bate bine de 80%.

Parisul este o lume bipolară, fraților. Un oraș care se spune că este cel mai scump din lume, deoarece reușește să păstreze acel miraj al unei urbe de secol XIX, în care poeții se plimbau și își beau absinthul pe malurile Senei.Cu toții am fost îmbătați de astfel de povești din momentul în care deschidem manualul de franceză, până când ne suim în autocar și ajungem într-o vacanță în Franța. Centrul, zona Champs-de-Mars,Notre-Dame, Sorbonne,Sena și cam tot ce înseamnă vestigiu istoric, este foarte bine conservată și promovată. Avem bistrouri, braserii, restaurante și câte și mai câte.

...!Dar este un miraj. Dacă se continuă așa, (demografic vorbind), peste 30 de ani bagheta și croissantul franțuzesc vor fi înlocuite sigur de lipia și șaorma islamică. E un oraș susținut de către șantieriști români,ucrainieni,ruși,basarabeni,negri, arabi, maghrebieni sau haitieni. The low-class people. Închei paranteza puțin mai lungă despre ce se întâmplă demografic pe aici.

Deocamdată n-am început cursurile, sper să fie bine, să se plieze pe așteptările mele și să vin cu niște chestiuni înapoi. Clădirea este impozantă, dar nu îmi este suficient. Deocamdată nu am cunoscut lume multă, m-am învârtit printre studenți erasmuși români. Cu franceza stau ok, satisfăcător, chiar nu mă pot lăuda, înțeleg. Mi-e mai greu când un arab care stâlcește la rândul lui mesajul vrea să îmi transmită ceva. Pe fiecare manual de franceză ar trebui să stea scris, dacă își recunoaște limitele didactice: ”limba franceză vorbită nu seamănă deloc cu cea scrisă”.

Și totuși, în fiecare seară văd turnul Eiffel de la mine de la geam. Și atunci îmi vine parcă să ignor orice altă problemă. Alors, cu postări promise, pe curând.