Fără a aduce formulări clișeice și imagini bombastice, volumul autobiografic al lui Bela Kamocsa, intitulat „Blues de timișoara”, reușește să redea viața muzicianului care a cântat atât cu Phoenix, ca membru fondator, cât și cu Gramofon și mai târziu Bega Blues Band, reușind să acopere astfel o paletă vastă a scenei moderne, de la jazz până la beat și rock. Cartea apărută în 2010 la editura Brumar surprinde atât prin naturalețea și finețea exprimării, cât și prin modul de abordare și retrospectivă a propriei vieți a autorului.
Locul central în care se petrece întregul discurs este Timișoara. Acel oraș care încă din memoriile din perioada copilăriei apare ca un spațiu al burgheziei, un loc în care culturile se întâlnesc, dar nu se ciocnesc. Dovada este reprezentată de însuși autorul,de etnie maghiară, care încă din tinerețe leagă prietenii strânse cu sârbi, germani sau români. Volumul reușește să surprindă drumul de la „mândria de a fi golan” la studentul care fondează și cântă cu Phoenix, continuându-se cu ruptura de rock, în favoarea jazzului. Este interesant faptul că momentul Phoenix nu este văzut ca unul de maxim apogeu, ci este tratat într-un mod pertinent. „Kamo” reușește să puncteze atât momentele bune, cât și să observe slăbiciunile ce au existat între membri.
Autobiografia oferă o imagine a culiselor din spatele scenei muzicale de dinainte de Revoluție, când promovarea unui nou gen muzical (atât jazz, cât și beat) era echivalentă cu o sfidare (uneori neintenționată) a sistemului. În această categorie nu este inclusă doar nomenclatura sau Securitatea, ci și instituțiile muzicale (Uniunea Compozitorilor) ce nu acceptă să propage decât muzică în limba română și populară. Bela Kamocsa își amintește că cenzorii treceau cu vederea peste anumite texte scrise în limba engleză sau care aveau un mesaj politic clar (ex.Nebunul cu ochii închiși).
Prin parcurgerea cărții, cititorul va observa faptul că muzicianul a evoluat spectaculos, de la etapa mimetică a interpretatului de coveruri cu formația Shadows, la cea a compoziției (Phoenix) și autoperfecționarea ce o instituie acest dificil gen muzical care este jazzul. Condimentat cu o participare activă la Revoluția din 1989, textul îl înfățișează și pe basistul patriot, care chiar dacă soția lui pleacă în Germania, el nu își părăsește Timișoara pentru nimic în lume. Astfel, „Blues de Timișoara” este un volum recomandat tuturor celor care într-un mod sau altul au avut contact cu muzica lui Kamo sau măcar au abordat aceeași modalitate de a ieși din sistemul comunist prin intermediul notelor, a audițiilor și a instrumentelor muzicale. Nu lipsesc părțile emoționante, momentele tensionate din viața acestui faimos jazzman care printre altele a consolidat această trăire muzicală în România.
(Revista Steaua,nr.6/2011)