Scurte gânduri despre Filantropica

/
0 Comments


O reprezentare cât se poate de reușită a mediilor scriitoricești actuale. Din filmul Filantropica, merită văzut, chiar dacă primele 20 de minute nu anunță un film promițător.Pe scurt, filmul îl are în centru pe un profesor de română, care în dorință de a cuceri o tipă, recurge la diverse șiretlicuri. Ajunge să cunoască un director al unei fundații, Filantropica (cum altfel?:) ), care îi arată obiectivele organizației sale: de a plasa oameni care să cerșească, să facă țepe și să realizeze diversuni. Totul se desfășoară cu zâmbetul pe buze:unul este un poet al Gării de Nord, care recită versuri în schimbul unui pahar de vodcă, altul este un veteran închipuit, totul fiind regizat de către fundație.

Personajul principal se învârte în aceste cercuri ale vieții: o slujbă de mizerie la un liceu, statul la casa părinților, eșecul unei prime cărți și planul de bătaie pentru alta. Dorește să cucerească presupusa soră a unui elev recalcitrant. Acțiunea bineînțeles se complică, el va ajunge la o emisiune de prime-rating din anii 2000 (Chestiunea zilei, dacă vă mai amintiți, cu Floooooriiiiiiiiiin Călinescu).

De departe, filmul te pune pe gânduri deoarece reia fascinanta temă a vieții ca teatru. După ce se termină cele două ore de film, îți pui întrebarea: cât de reală este viața în care trăiești și cât de autentice sunt relațiile pe care le ai cu ceilalți?

Poți spune cacealma, Filantropica, SRI, informații, securitate, masonerie, cum dorești. Fără a deschide subiectul conspiraționist. Tema este foarte bine prelucrată și evită șabloanele acestui gen.


You may also like

Niciun comentariu:

Un produs Blogger.