Răcani, pifani și veterani

/
1 Comments
Ajuns-am în Sătmar și citit-am și eu Răcani, pifani și veterani, ca o dulce dorință de relaxare după lecturi despre eterna dezbatere a literaturii comparate, despre grecii și a lor iraționalitate, și câte și mai câte.
Antologia coordonată de Radu Paraschivescu aduce un ușor iz de Academia Cațavencu, fără a avea tentă politică. Bineînțeles, ți se aduce în față o lume în care inevitabil apar aceleași și aceleași stereotipuri (care din păcate au fost reale): colonei frustrați, împinsul valizelor sub paturi, vagoanele, măsurarea la ora două noaptea cu chibriturile și câte și mai câte amuzante chestiuțe.
Cam toți autorii la unison, spun că armata a fost un lucru de doi lei. Întocmai și eu, mă bucur că nu trebuie să ascult de doi soldați cocalari, frustrați care să îmi închidă procustian gândirea. Ah, argumentele ar fi „să îți ajuți patria” (mă întreb, care patrie?), „să îți menții forma fizică?” (thanks a lot, nu vreau formă fizică) sau „e musai”(ba bine că nu). Sunt bucuros că s-a scos serviciul obligatoriu. Să-l facă cine dorește, nu vreau să încurc apele pe acolo.:D
E un ton ușor, cordial, ce parcă te proiectează direct în cazarmă, între izuri ciudate. Mâncare de-a valma, ce am simțit-o și eu la Breaza, la olimpiada vieții din clasa a opta, cu celebra cină festivă de mazăre cu ceai.
Semnează în volum:
Șerban Foarță (poem), Adrian Georgescu, Călin Mihăilescu, Dan C. Mihăilescu, Cătălin Mihuleac, Radu Naum, Tudor Octavian, Radu Paraschivescu, Dumitru Radu Popa,CTP, Nicolae Strâmbeanu, Robert Șerban, Cătălin Șerbănescu, Traian Ungureanu.


You may also like

Un comentariu:

Andrei spunea...

Craciun fericit si multa sanatate!

Un produs Blogger.