Statul probabil este un bun al cărui scop mulţi nu-l vor înţelege niciodată, pe bună dreptate. Cred că dacă vechii greci ar vedea cam ce democraţie avem astăzi, s-ar întoarce repede în mormânt, unde şi-ar chema ţărâna să le învelească parcă mai mult trupurile. Chiar termenul înseamnă "puterea poporului"-"demos kratos". Cam în câte din cazuri, puterea aparţine realmente oamenilor? Sunt de părere că acest sistem de guvernare funcţionează doar în cadrul unei comunităţi mici, în care membrii se cunosc între ei şi ştiu să îşi aleagă cel mai bine liderii. Alt argument este cel al competenţei, care se pare să fie mult mai aplicabilă în acest caz.
Aristotel a prevăzut aceste sincope ale statului, pentru el de la conceptul de republica democratică la demagogie (guvernarea celor proşti) nefiind decât un singur pas. Mă întreb cam câţi din dragii noştri aleşi cunosc situaţia reală? Cu criză, fără criză? Cu bani aruncaţi de-a surda şi examene naţionale măsuite doar pentru a avea bani de campanie electorală la prezidenţiale. Tot filosoful aduce o soluţie, cu care sunt întru totul de acord: monarhia care nu tinde să se transforme în tiranie este forma ideală în care trebuie să ne organizăm. Argumentele sunt net superioare, dar parcă omenirii îi este mai bine sub acest miraj al democraţiei. Ce dreptate autodeclarată este în Iran sau Coreea de Nord? Este doar o fantasmă frumoasă a unor timpuri trecute, utopii care niciodată nu se vor împlini, că vrem, că nu vrem.