Am revenit mai mult sau mai puţin teafăr din Regat, de la Bucureşti chiar. Pentru început, să vă spun ceva: pentru noi, ardelenii, Bucureştiul este ca şi cum ai lua ecstacy în mod continuu. Eşti în permanentă fugă. La metrou, la Universitate, la Piaţa Romană, pe Calea Victoriei, peste tot... Să începem cu începutul deci.
Ajung de pe tren, în Gara de Nord. Ca tot provincialul, mă minunez, ba mai mult, ca tot sătmăreanul exclam: Moamă, McDonalţ şi KFC! Ajung în hotel, curăţel, cu aspect mai mult ca şi kitchios( flori de plastic, coloane dorice din plastic, tablouri de trei lei), singur în cameră şi cu un mândru aparat de aer condiţionat, care a fost stricat de Ioana şi Denisa. Cu două zile după am aflat că de fapt am stat în cunoscuta zonă Pantelimon, fapt ce explica înjurăturile de gen ochi scoşi şi înlocuiţi cu alte bile sau falusuri atârnate de gât, spuse chiar de fete.
Proba a fost ca proba, cu emoţii, cu subiecte venite cu întârziere mai mare decât trenul de Baia Mare, dar a fost destul de ok. Mi s-a părut totuşi destul de dubaş că tipul care habar n-avea cum să îşi completeze numele în colţul ăla negru a luat premiul 1, la secţiunea elevi străini. Pentru el Eminescu e Eminoski, iar cu o seară înainte era suficient de muci încât să aplaude cu peretele.
Ne-au dus şi prin Bucureşti, pe baza unui traseu de gen: hai, că vom vedea unde ne vom opri. Am "vizitat" pe rând Jazz club, Gara Lipscani, Lăptăria lui Enache, Motoare şi H&H (pt. coca, precizare, sunt baruri, nicidecum gara sau lăptărie). Am întâlnit oameni noi sau mi-am revăzut amicii mai vechi, mi-am reconfirmat în alte cazuri ideea masivă de prejudecată a societăţii, de la rockeri, manelari, ardeleni sau moldoveni. În metrou i-am demonstrat la o femeie ce mă credea ungur doar pentru că vin din Transilvania că cu cât ştii mai multe limbi, cu atât mai mult devii om.
Am mai mers şi la Casa Poporcului, megaconstrucţie, mare, ce-i drept, dar fără nicio valoare estetică. Am vizitat de capul meu şi Muzeul de Artă din Bucureşti (merită să-l vedeţi) şi cel de Istorie (secţiunea familia regală a României). Am mai aflat că nu am ochi albaştri (asta chiar nu o cred?!) sau anthraxul se poartă des, ca accesoriu la haine. Am cunoscut şi pasajul Basarab noaptea, experienţă destul de shitty, cu ţigani cât încape, unde ziua vezi petreceri de manele în stil heavy, cum pe la noi rar găseşti (dans pe masă în mijlocul străzii, filmat la telefon). Am fost cam ca şi Borat în America, am pornit alarma la metrou din prima şi l-am oprit din prima.
P.S. "Nu-i aici, nu-i aici, sfârşitul nu-i aici".
P.P.S. pozele sunt făcute de aparatu şmecher al lui Dragoş, iar în unele m-a chinuit şi pe mine talentul cu focalizarea manuală.