În benzinăriile de dincolo, se simte un miros puternic, pe care nu-l poți uita, nici dacă ai vrea să o faci cu mii de parfumuri stridente de la D&G. Sau cu pisici moarte Te gândești așa: pe aici se spală veneticii ce vin din Ucraina, aici își schimbă murdarele șosete șoferii care mănâncă semințe, pe aici poate că o fi trecut și TIR-ul cu Nicu Covaci când i-a trecut pe ceilalți phoenicși încărcați în stații de sonorizare (deși, știi bine că nu e așa, doar faci, de dragul ficțiunii, un joc de soiul ăsta). Într-una din Austria, curgeau autostrăzile într-un mod foarte alambicat: de aici Vestul își aduna veneticii, veneau belarușii cu caviar pescuit din râuri spurcate, fugeau rușii care furaseră nimicuri, pe acolo săreau pruncii blonzi polonezi și înjurau de mama focului și pentru fiecare sinonim al cuvântului „futu-i” primeau o acadea. De aceea, erau așa de grași toți, umflați de glucoza aia macerată cu semnul Haribo. 

Acolo, în benzinăria aia înveți antropologia fără să vrei și fără să o știi- pricepi din două vorbe care-i șeful autocarului, fără să le pricepi limba- le vezi baiurile, vezi viitoarele vânătăi de pe spatele femeilor, trecutele certuri scuipate printre dinții de aur sau porțelan, vezi casele din ochi și fiarele din minți, vezi cum pierd la barbut bărbații din Seini în orașe din patru litere sau bărbați cinstiți care au acasă doi copii în margine de câmp, iar unul dintre ei trebuie să doarmă cu mă-sa, că aia are vedenii de când i-a murit soțul. Poveștile acestea le poți dibui fără să îți scoți pixul și să faci cercetări cantitative, ele plutesc în jurul camionului ca și bucățile de tablă legate de câine. Sărmana potaie slăbită, oricât ar fugi, parcă povara aia bate mai tare cu cât fuge. Noi râdeam de povestea aceasta, când eram mici și aveam prea mulți câini, dar nu pricepeam că și omul mai trebuie să șadă locului și să-și demice gândurile.