dacă îți mai amintești de cântecul bolnav al gramofoanelor
vei știi că acei călători au plecat în vara anului 1949 prin țara Soarelui Răsare (cel puțin ei au avut curaj)
au avut curaj să-și stingă plăcerile stârnite de spoiala unui timp în care banul urlă frenetic
s-au oprit la vamă pentru câteva ore sincopate
au dat telefoane celor dragi care au rămas înghețați acasă, gata să se dezghețe din congelatorul iluzionar de îndată ce drumeții vor fi venit acasă
-nimeni nu are voie să se schimbe nimeni nu are voie să facă nimic s-a înțeles-
desigur, ți-ai amintit de povestea ce ți-o spuneam seara cu acei călători ce umblau prin țări,fără a plăti cuiva ceva
prin clădirile topite ale Budapestei nu-și găseau rostul
printre rosturile turnului Eiffel și-au nichelat și călit puținul amar de suflet ce l-au aflat
în haznalele din spatele caselor din Manchester colcăia frumusețea orfanilor de perechi
cei ciuntiți de dublu, rupți de către drumuri prăfuite (pe care au așteptat vara, cu bagajele în mână)
secționați prin creier de o uriașă hartă ce despică timpul

23.38.
gările pe atunci erau un loc de tranzit pentru agitatele noastre spirite
ce umpleau progresiv sălile de așteptare pline de aurolaci ce vărsaseră pe ei (de neputință și sictir)
întotdeauna casiera ne întreba câte bilete dorim
simpatica funcționară știa că în noi ținem o lume întreagă ce am vrea să o ducem în nord
în nord, tărâm al vămuitului și al gemului de căpșuni bine făcut, închis cu elastic, pentru vremuri grele
acel tren nu pleca niciodată de pe peron
-călătorii parcă nu erau demni de a se îmbarca solemn, de a avea un bun rămas civilizat-
controlorii despicau găini până când doreau să dea fluierul pornirii spre Nord
în înghesuiala spiritelor, locurile erau goale

23.39.
bicicleta trântită pe falsul peron din dale de beton
anunța că spiritele (bune sau rele) s-au îmbarcat în tren
știm cu toții acum că vor merge cu bine în Nord că vor bântui o vreme satele prin întuneric
în timp ce eu neliniștit îmi trag sufletul prin orașul pustiit de coruri (ce sunt de-o parte și alta a moralei)

ultimul om după ce carburanții se vor arde
și trenurile își vor cauteriza garniturile deja roase de rugină
da, acela se va plimba cu țilindru și frac prin bombardatele orășele austriece
cu o bicicletă amuzantă, căutând printre ruine mici versuri
fragmente de versuri ascunse prin tencuiala crăpată.