Când te gândești la un cvintet, îți amintești de un concert baroc în care diferitele tonalități se îmbină într-o formă armonioasă. Vibrația caldă a contrabasului completează firesc tonalitatea suavă a viorii.
Iată-ne astăzi, în fața dumneavoastră. Concertul nu îl veți auzi acum, ci simfonia va răsuna doar când veți citi antologia. Încercăm, ca orice artiști, să pătrundem în lumea Ideilor și să furăm, ca și Prometeu, focul. Poate că suntem blestemați. Poate că ne certăm cu întreaga lume. Nu uitați, că fiecare poet are vulturul care îi roade necontenit măruntaiele, nervii, întreaga simțire.

Suntem la început de drum. Trăim în secolul vitezei. Tot ce comunicăm în această fracțiune de secundă poate să străbată o jumătate de glob. Chiar aseară un amic din Londra mi-a prezentat cultura britanică, una care se schimbă de la o zi la alta. Fuga este caracteristica noastră de bază. O lume hedonistă, uneori fără principii.
O lume care mă influențează și căreia îi aparțin în mod firesc.

De ce furioși? Suntem în fața dumneavoastră stând calmi, privindu-vă în ochi. Avem o nemulțumire culturală, suntem sătui de mitocănism, de clișee și aceleași retorisme ieftine. Ne-am săturat că trebuie să plecăm în lume pentru a ne valorifica. Dorim să ne manifestăm pe deplin, aici. Nu e o doză de naționalism exacerbat, nici de patriotism steril, ci dorim, creștinește, să ne ajutăm semenii.

Arta ne poate ajuta să avem un scop în viață. Astăzi ea bea o cafea tare și coboară de pe piedestalurile antice sau de pe soclurile palatelor. Arta se urbanizează. Indiferent că-i spui filmul francez, picturile, arta grafitti, drumn bass sau Led Zeppelin, folclor sau sacru, ikebana sau fotografie, secolul XXI aduce prospețime și globalizare culturală.
Bineînțeles că sunt și reticențe numeroase. În istorie putem da nenumărate exemple de negare a noului, de la Eugene Ionesco la impresioniștii francezi.

Ca un poliedru cu cinci laturi, filtrăm și noi poezia și v-o oferim aici. Robert mi-a arătat că pe copertă apar cinci lumini în reflexia râului Someș. Cinci lumini de pe acest râu, într-un amurg.
Viața în fond e o întreagă poezie. Unele poezii sunt bune, convenționale, cu rimă care sună bine, dar fără substanță. Alte vieți au epitete, metafore și un sens profund, pe care îl găsești doar dacă îl cauți. Un bătrân care îți pare un nimeni poate să îți povestească despre viața lui cum nimeni nu reușește.
Sunt și poezii cu multe imagini artistice. Omul care a trăit acea viață a putut să își deschidă ochiul intern și să vadă frumusețea lucrurilor. Așa și noi, propunem să vă deschideți ochiul spre poezie.