Regal pentru Rege

/
4 Comments
"Trăiască Regele
În pace şi onor
De ţară iubitor
Ş-apărător de ţară"










Vinerea trecută am aflat, printr-un apel fulger de la Răzvan Roşu că suntem invitaţi la Regele Mihai. What? How come? Ideea ne-a venit undeva prin ianuarie februarie, la casual pub, că probabil nebunia nu ne venea dacă eram treji. El a dres şi a scris e-mail unui reprezentant al Casei Regale, care joi seara i-a răspuns favorabil (mailu era să fie şters).
Ne pregătim cum se cuvine. Recunosc, am citit în romane faza aia clişeică "mergeau cu emoţie înspre un loc", dar nu am simţit-o niciodată. Acum însă da. Ştiam că voi da mâna cu un om distins, cultivat pentru a fi Rege, un gentilom care nu bea şpriţ la golden blitz şi nu râde ca proasta în sat pentru a părea de gaşcă, iar mai apoi să îţi tragă clapa.
Sâmbătă seara discut cu Roşu cam ce ar trebui să facem, un spectacol, ceva, să nu mergem cu mâna în fund. El şi-a pregătit partea moţească, jocuri, hori, cântări din tulnic, iar eu urma să-i recit o poezie, acompaniat de fluier.
Luni dimineaţa, la 4 îl iau pe clarinetistu' Mânzucu', pe cameraman şi ne îndreptăm spre Carei, de unde trebuia să luăm microbusul spre Săvârşin, cu escală la gara din Marna. Baiu' fost-o că şoferu' nu a venit şi am strâns un pic din cur ştiind că fără el la Rege nu ajungem.
La urmă, tot a venit altă maşină, mergem spre Marna şi luăm moţii adormiţi. Lelea Victoria, o cunoscută descântătoare şi femeie de viaţă, a sfinţit maşina cu apă, iar când am venit, cu jinars. Drumul spre Săvârşin a fost destul de cuminte, repetând în cor "Trăiască Regele" şi ascultând bancurile lui Marius.
Ajungem "exactly on time" ne schimbăm, ne îmbrăcăm la patru ace domnii, iar moţii "la opincă şi obdială" şi ne luăm ustensilele pentru a-l vedea pe Rege. Cu atenţie şi cu sfială intrăm pe domeniul regal, ne aşezăm pe terasa unde vom prezenta spectacolul regelui. Surpriza cea mare a fost că regele nu auzea prea bine, dar Răzvan a reuşit să ne prezinte, să spună ce dorim şi de ce am venit tocmai din Sătmar. A urmat cântarea din tulnic, jocul şi horitura tradiţională, spusă cu patos. Bătrânul Niculaie a Petrii, de 84 de ani şi-a spus punctul de vedere cu o trăire pe care doar străbunicul cred că ar fi avut-o.
M-am dus în faţa Majestăţii cu emoţie. Cu trăire. Aude slab, dar a înţeles ce i-am spus, că sunt onorat de faptul că sunt al doilea membru din familie care să ajungă să îl vadă pe rege după fratele străbunicului, din Garda Regală. I-am recitat "noi toţi" şi mi-am dat seama de luciditatea sa mentală, care este mult superioară fizicului. El, întocmai ca un înţelept, concentrează idei mari în fraze scurte. Lelea Victoria a uitat de ştergare, iar Nistea a păruit-o verbal până când a venit cu cadourile. În timp ce ele veneau ca egiptencele cu cadouri, o băbucă îi spune "Majestate, sănătate să aveţi", la care el..."Sănătatea ţara să o aibă, nu eu". Sacrificiu de sine! Un învins al sorţii.
După care, poze, poze, poze, unde a avut răbdare să stea în soarele torid de iunie. La final, am cântat mai fără vlagă, cu falsetto, un "Trăiască Regele", dar din inimă. Regele a lăcrimat.

Drumul înapoi a fost mult mai bolund. Bătrânu a ţucat o uiagă de pălincă după care ne-a zis cum e cu femeile, cum a luptat în al doilea război mondial, la cavelerie, şi cântări moţeşti erotice. În benzinărie, am jucat de nu am mai putut, şi la Ciumeşti, iar în Marna am intrat "pă sistem".


You may also like

4 comentarii:

Raul C. spunea...

Foarte fain, felicitări pentru iniţiativă!
Bine că mai sunt oameni care ştiu să aprecieze ce trebuie...

Anonim spunea...

Mi-a placut ca ai impartasit aceasta experienta cu noi. Foarte frumoase pozele, mi-a placut ca ai fost emotionat in prezenta regelui. voiam sa te intreb daca mai traieste strabunicul tau. Claudia Satu Mare

Tony spunea...

Felicitari pentru a-l fi intalnit pe Rege! E o mare onoare si ma bucur ca stii sa o pretuiesti :)

Anonim spunea...
Acest comentariu a fost eliminat de administratorul blogului.
Un produs Blogger.