te temi de invocaţii, de spirite şi de alte
nocturne în care te poţi ascunde de chipul meu,
de lumina lumânărilor, de stingerea unor pseudo
oameni care vor
da, vor
să te ascundă departe, în spaţiu alb
în topitura cleioasă a mâinilor. eu doar
vreau să văd albul ochilor tăi negri.

te temi de invocaţii, de suflete şi de alte
diurne în care te poţi vedea cu chipul meu,
în lumina becului, în aprinderea unor pseudo
oameni care vor,
da, vor
ştii toată povestea.

mă tem de mine, de ale mele invocaţii, de trup şi alte
mirosuri ce îmi cad aiurea, seara când
cadenţat aud marşuri militare şi funebre
veştminte ale unor aiuriţi trecători din moarte
în moarte
prin moarte.

Noi toţi, ne temem de invocaţii,
de suflete,
de trupuri şi de spirite pentru că ştim
suntem aiuriţi, prăfoşi, şi bineînţeles,
din praf venim târându-ne (prin semne/
printre lumi false,
anoste, dar putem vedea,
peştera, zidul unei lumi unde
fug, fug, fug
idei, suflete,
trupuri
spirite.