Bacul nostru drag şi sfânt (introducere în vals)

/
4 Comments
Prima probă a bacului, cea a competenţelor de comunicare,a început luni. Din cauza unui elan birocratic de nestăpânit, cele şapte clase ale Colegiului Naţional au fost programate pe trei zile, deşi ar fi fost la fel de simplu să fie într-una singură. Calificativele de până acum, cu rare excepţii care întăresc regula, au fost "Experimentat", un fel de "excelent, sublim, superb".
Astfel încât avem o ţară de oameni experimentaţi într-ale comunicării, şi într-o mai mică măsură, într-ale literaturii.Durerea este chiar şi necesitatea respectării aceluiaşi protocol depăşit: costum, cravată, idei stăpânite, că vezi, poate nimereşti un examinator mai stretched-minded.
Henry David Thoreau zicea, pe bună dreptate, faptul că într-un sistem care nedreptăţeşte, locul unui om drept este la puşcărie, conform principiului "legea mea e mai presus de legea voastră, iar legea voastră intră în contradicţie cu legea mea".Pe baza acestui algoritm, aş vrea ca la acest examen să ştiu că am avut un calificativ mediocru, pentru că ştiu, încă nu sunt "experimentat" în domeniul limbii române. A,da! Nu se poate...dacă intri, spui bună ziua, ai costum, deja eşti "avansat". Suntem ţara lui Papură Vodă.
PS. Sunt avansat în domeniul competenţelor comunicării.Cu mare noroc, vorba aia...Pe bune, de fapt, cred că Napoleon şi-ar bate capu' de masă dacă ar vedea cam ce a ajuns bacalaureatul său!


You may also like

4 comentarii:

Tony spunea...

Si eu am auzit la stiri ca peste jumatate din elevii acestei mandre natii a luat acest rezultat la proba orala de Limba si Literatura Romana si chiar mi-am pus si eu intrebarea cum de. Ultima data cand am verificat, jumatate din elevii Romaniei sunt analfabeti, nu genii...

georgiana spunea...

doar avansat???
hmm,dar oare de ce ma mira?eu una luam mereu note mai mici in teze decat colegele mele care-mi puteau spune pe nerasuflate comentariul de la "Baltagul",la orice ora din zi sau din noapte,fara sa greseasca o virgula.partea amuzanta a fost cand profu ne-a dat un model de portret si,cum la teza unica ne-a picat tocmai asta,ghici ce?
mai mult de jumatate din clasa avea portretul identic(si teribil de didactic,cu "ochi albastri ca cerul"s.a.m.d),pana la ultima virgula=))
saracu,era speriat ca daca venea vreun control,se putea considera ca s-a copiat.
si asa am scapat de alte modele de compuneri...

Raul C. spunea...

Eu am vorbit acolo pana s-au plictisit profele...:-??
Am avut noroc ca am avut un subiect pe care am putut vorbi. Am avut ceva despre dezvoltarea individului cu ajutorul creativitatii...Dar sa stii ca inainte de examen ma gandeam sa intru, sa salut si sa ies. Ma intreb ce calificativ as fi luat.
Penibil. De 1000 de ori penibil.
Sistemul actual incurajeaza abandonul scolar.

Anonim spunea...

da, asa e. Parerea mea ca aceste "competente" sunt degeaba, chiar nu reflecta adevaratul nivel. inca o dovada a eficacitatii sistemului de invatamant din mandra noastra tara...

Un produs Blogger.