Toamna îşi cădea blestemul pe frunze
prea bolnave şi istovite de greutatea lumii, iar
prin vis, păşeşte cerbul, îmbătat cu metadonă.
Frivol şi temător, vrea să se furişeze printre mesele
turtite, pline de
fum difuz şi trist, spre un colţ
mai optimist.

vânătorul intră în barul plin de
beţivi de joasă speţă. Împuşcă cerbul
duce visul în spinare spre o hidoasă taină a
coşmarurilor cu toamnă,
albastru stins, neaprins de nicio brichetă uitată
de vreun fumător.
cerb rănit, ce fugi înspre poli, uitaseşi că
vei îngheţa şi vei dori ecuatorul nostru!
cerb rănit, cerb rănit...