Putrezit ochi al arsului soare,
care lua neobişnuita culoare albastră, stingea
a lumii evanescenţă, trasă printr-o grea
faptă.
Viscolul stătea pitit sub antena de la etajul zece, al
unei doamne cu nume nemţesc şi un post de radio (care evaziv ataca undele îndrăgostiţilor de
mai an.)
Tiptil, arse un vis topit alături de apele
care curg din oceane stinse de frivolitate.

Blocurile topeau prin sentiment, fibre de fyberlink şi teamă,
o posibilă Apocalipsă, rostită în fapte de către o bătrână,
ce dorea arderea noastră, în plin martie.
Cod peste cod, poezia devine muzică, iar visul
până ce devine istorie, tot vis.
Tractoare arse, ce ară trupuri frivole
de pe pământul îndelung lucrat;
schelete dezgolite, alături de semnul
rutier: Aveţi grijă de morţi, şi vise deşarte...