Hai că am s-o fac şi pe asta. Primisem o temă de făcut pentru revista şcolii despre Eminescu.
Am să încerc să las deoparte stiloul cu peniţă de aur, foaia imaculată, adnotările marilor critici şi denumiri de câte cinşpe litere, cărora ştiu, multora nu le spune nimic. Probabil vă întrebaţi, ca tot omul, de ce este aşa de renumit Eminescu? De ce nu Lucian Blaga sau Bacovia? Din cauza unor conjuncturi favorabile, pur şi simplu. Nu doresc să demitizez poezia lui Eminescu, ci doar să şterg pătura de jeg şi nebunie care s-a pus peste numele lui şi să-i acopere ceea ce este cu adevărat.
În primul rând se ştie că a fost preferat al lui Titu Maiorescu, criticul literar care i-a favorizat ascensiunea literară. Să nu uităm de faptul că în 1912-1913 acest personaj a fost prim ministru al României, deci a avut o influenţă vitală. I-a prezis destinul literar, dar l-a modelat în acelaşi timp. Ca un fel de mentor, i-a modificat poeziile, chiar şi numele singurului său volum lansat în timpul vieţii, sub un nume banal... "Poesii" din 1883. Totuşi a avut un merit destul de mare după moartea lui Eminescu de a-i sintetiza şi publica manuscrisele, operele, dovedind un mare interes în acest sens. Mitizarea lui Eminescu va fi începută, dar nu va atinge grotescul deocamdată.
Perioada interbelică a fost una de avânt cultural prin excelenţă, de redescoperire a Vestului, de sincronizare finală cu el, dar fără a ne nega trecutul şi tradiţia. Soclul de aur decorat de coroane de fier este construit de către regimul comunist instaurat după cel de-al doilea război mondial. Dacă la început în literatură va rămâne doar "Împărat şi proletar"(ca semn al omagiului adus făuririi "societăţii multilateral dezvoltate"), va urma perioada de destindere. Din păcate fenomenul va lua o turnură neaşteptată, se vor căuta origini marxist-leniniste din poeziile sale care nu au nicio legătură cu astfel de teorii politice, fiind un romantic întârziat, adept al High Romanticismului... Abia acum se vor impune fel de fel de teorii care încă sunt infiltrate adânc în anumite manuale şcolare.
Repet, nu doresc să atac opera lui Eminescu. Trebuie însă să îi recitim opera într-un mod personal, individual. Ca argument aduc starea de reverie, determinată de actul poetic al lui Eminescu. Oare a scris într-o cafenea ticsită de lume "Scrisoarea I"? Nicidecum...astfel, dacă emiţătorul transmite acest mesaj poetic singur, nu e normal ca şi receptorul să primească singur? Doar că aici apare o altă problemă.De multe ori receptorul nu este receptiv. Mulţi ar zice că nu e actual. Sunt de acord, poate că Paraziţii şi Placebo sunt mai actuali din punct de vedere al contextului, dar mesajul lor din punct de vedere spiritual tinde spre zero.
Crede şi nu cerceta, afirmă Biserica Ortodoxă în privinţa dogmatismului. În cazul poeziei, lucrurile stau puţin mai diferit, pentru că nu există o credinţă proprie. Astfel ne rămâne doar avântul de a o cerceta, de a o aplica în adâncul nostru. Poate astfel ne vom găsi adevărata valoare şi fericirea. Nicidecum în bani, orgolii, conversaţii pe mess sau comenturi ilogice pe hi5. Rămâne doar să ne ambiţionăm să-l citim pe Eminescu. Să îl înţelegem. Fără Titu Maiorescu, fără Lovinescu, fără gândirea schopenhaueriană, fără critici, într-o primă fază. Abia atunci vom realiza că el este un mare poet, îndepărtând praful:
"Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine... lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi... posteritatea este încă şi mai dreaptă."
Să ignorăm "mititeii" care s-au pitit la umbra lui Eminescu, doar din dorinţa de a se afirma.
Eminescu astăzi este un mit sau o realitate? Este o adevărată valoare sau doar un soclu învelit în mii de foiţe de aur aduse de fiecare critic? Înainte să ne pripim să dăm un răspuns, mai bine am citi poeziile sale, iar concluzia sa o va face fiecare într-un mod cât se poate de personal. Einstein, unul dintre cei mai mari gânditori ai secolului trecut zicea că teoria relativităţii a fost scrisă de un poet român, iar el i-a dat cunoscutul enunţ matematic. Astfel, viteza luminii este lumina căreia "mii de ani i-au trebuit"... În ceea ce mă priveşte, sunt de acord cu el. Din păcate, pentru a ajunge la miezul poeziei, a trebuit să lovesc în coaja puternică ce o acoperă.