Nebunia vanităţii
Pădurea şi copacii
Omul cel distrus de a sa moarte,
Îşi strigă gândul flăcărilor stinse,
Din tainică genune-a vieţii,
Ar dori să caute arse vise.

Lumea e făcută dintr-o toartă,
Cea a scheleţilor învinşi de soartă,
A celor care prin viaţă urcă neştiind de
Omul cel distrus de a sa moarte.

Înţeleptul tace. Râde, când
Un Hitler doreşte să câştige lumi întinse,
Nu ştie că de fapt nebunul
Îşi strigă gândul flăcărilor stinse.

Înţeleptul cu ochelari sparţi şi stinşi,
Cu umeri de mătreaţă ninşi,
Doar el reuşeşte să afle enigma tinereţii,
Din tainică genune-a vieţii.

Pe când Hitler sau omenirea,
Nu ar face nicidecum deosebirea:
Viaţa-i moarte, toate-s stinse,
Ar dori să caute arse vise.

Ar dori să caute arse vise,
Viaţa-i moarte, toate-s stinse,
Nu ar face nicidecum deosebirea,
E Hitler şi omenirea?