Naţionala. Un ţel pe care patru ani mi l-am propus, pentru diferite bucurii: învingere în primii ani, din iubire orbească mai un an, iar acum pentru un nu ştiu ce. Am mers cu mintea limpede şi m-am întors cu premiul întâi la etapa naţională şi bineînţeles admis la etapa internaţională, care se va desfăşura cică la Bucureşti (finally, după Viena, Strasbourg, Budapesta şi alea alea îmi vizitez şi propria capitală). Organizarea în sine a fost pot spune, minunată, "ca la mama, în Ardeal, acasă". Cu un internat tzaiss (trei oameni într-o cameră, duş, baie proprie), mâncare pe măsură şi oraş net superior micuţei mele urbe cu iz burghez, m-am simţit frumos, mulţumit. Colegul de cameră este un ministar pop şi mi-a cântat all day long. De fapt şi eu am cântat. ascuns în după-masa de dinaintea probei, la o pianină, lucru care m-a liniştit enorm.
Spre marea mea bucurie a fost şi cafea. Multă cafea, pusă la dispoziţie din partea organizatorilor. Cu alcoolul în schimb ne-am descurcat noi înşine... Cred că e primul an în care nu am avut tangenţe prea multe cu ardelenii mei dragi. Am cunoscut oameni de gaşcă, nemanelari din judeţe din Sud (salutări, celor din Prahova, discipolii mei :D. Ne vedem soon la Bucureşti sau la ceva festival: Alexandra, Cristina, El Negro, Mihaela şi Andrei, un tip freak, dar cu sensul laudativ, o proiecţie a lui Stănescu în contemporaneitate..). Premierea a fost seacă, la fel ca în orice an şi îmi vine cu greu a crede că primul om din ţară primeşte două cărţi cât nişte broşuri şi 170 de RON (ştiu, ştiu voi căpăta şi de la şcoală, dar mi se pare puţin....penibil). Nu doresc însă să critic deoarece vorba aia, nemulţumitului i se ia darul. Yeey, mi-am luat CEAAAI!!!( vreo zece sortimente, aşa că trec pe modulul apă, zahăr, ceai negru, verde, arome şi tangenţial mâncare). Am mers şi în Lords, a fost bunuţ localul, dar din punctul meu de vedere, nu e chiar atât de frumos precum cele din Cluj sau marile oraşe europene. Totuşi e mai mare tare decât cele sătmărene, care cam dau faliment şi fără criză economică. Proba a fost istovitoare, dar subiectul frumos, legat de divinitate, Dumnezeu şi scara spre cer, "Scala Dei", nevoia de transcendent, după cum zicea şi Lazin. :D
În concluzie? Trăiesc în visul meu, într-un spaţiu nedefinit încă, dar care totuşi se conturează încetul cu încetul. Demiurgul nu sunt eu, ci Dumnezeu, căruia Îi mulţumesc pentru ajutor, pentru că El există. Polemicile sunt de prisos şi eventual un rol persuasiv. :D Bineînţeles şi vouă, colegilor, cititorilor, familiei, celor care m-au susţinut cu mesaje, încurajări şi felicitările de rigoare.