donna, știu un lucru:
întotdeauna ai fi vrut să scrii un poem din vârful degetelor mâinii tale stângi.
acele terminații albe nu au existat niciodată,
s-au retras ca gheara unei pisici în propria carne sidefie

donna, donna- fată care și-a pătat rochița în fântânile arteziene din Timișoara
în preajma ochiului tău dansau coruri de gospeluri în timp ce dormeai
-auzeam de dimineață acordurile lor și eram forțat să-ți deschid pleoapele-

lumina de marți dimineață ce a alungat corul din congregația din Minessotta
lumina de marți dimineață ce a alungat litaniile de miazănoapte

abia acum intuiesc ce ai fi descris din acel sacrilegiu al camerei din București
nu îmi strigai în limba în care ne-am cunoscut, în care aproape ne-am pierdut
în texte ce niciodată nu s-au scris din vârful degetelor mâinii tale stângi