în pădurile din nasutow ți-ai întins gândurile la fel ca și cum se răspândeau hărțile pe masă:
drumurile peste care am sărit și am răsuflat la marginea lor, ascultând ceardașuri la radio
ne-am întâlnit de abia în liniștea lăsată dintre cântece
cântece care îmi aminteau de ce a fost în biblie, în coran și-n mahabrata
cântece care îți alinau imaginile ascunse din perioada războiului

ziva, nu-ți puteam cuprinde ochiul nici cu o mie de camere video pentru a înțelege ce a fost în bosnia
bosnie din care ai reușit să fugi, ascunsă între mușchii mamei tale,
mama ta, care nu te dorea, dar îți explicam că oricum, și karma o fi bună pentru așa ceva,
ziva, de atunci am înțeles- când ne-am ascuns între prăvălii cu ciudate nume
mușchii tăi de la picioare repetau cu mine la unison un dans tembel, de care în permanență eram fascinați
dansul tău,  îi înnebunea pe toți-
pentru că nu erai nici margareta cu părul roșu, nici sulamitha cu părul de cenușă-
dansul tău își cerea tributul morții și al vieții în scurt răstimp, deși dansam pe amuzante ritmuri balcanice
tribut ce l-am primit, ca botez final, peste câteva luni, pe acea autostradă din eifel.

ziva, pe atunci nu înțelegeam ce înseamnă globalizare
cum fug imigranții pe sub mână și ce se ascunde în albul ochilor lor și în roșeața de după plâns
în pădurile din nasutow, să știi,  doar dansul mai conta, dans scălâmbăiat, printre lăzi de bere, idei spurcate nerostite și halbe nelimpezite.