țin minte cum în munții tatra, departe, am venit cu tine într-un sat, am dansat pe șine de era să ne calce mașina, iar apoi, ai plâns ca proasta în cimitir de ziua ta.  înainte de toate aceste treburi, aveai flori în păr, pomeți în obraji și beai cafea în toată dimineața. după o vreme, ți-au crescut din orbite ochi albaștri, părul ți s-a întins și a devenit blond și beai bere belgiană seara. știi, te purtai politicos cu toată lumea și mă derutai. erai un om de acțiune și fugeai prin toată lumea pentru că-ți era prea frică să stai locului și să faci medicamente.trecuserăm prin aceleași povești, știam că undeva în pivnița de acasă, fiecare avea borcanele sparte și i-a luat o vreme să le sorteze. până la urmă, am știut că mințile ne erau liniștite, în orice caz.

ne-am mai întâlnit pe lângă canalul st.martin, într-o noapte și abia atunci ne-am înțeles fiecare pe limba lui. vorbeai în rusă și mai prindeam uneori câte-un svoboda,  mai explicai suka, iar eu nu ziceam niznaiu. aveai prea lung părul, prea lungi vorbele și prea obositoare culori pe geacă. în plus, începea să plouă, rece și mărunt. aveai un tatuaj pe spate, cu o dată scrisă, dar îmi era prea lene să întreb dacă e data căderii zidului Berlinului. 

mi-ai mai povestit, când stăteam prin școli nemțești dezafectate, o treabă, despre cum învățăm. de data asta, aveai păpuși pe care le agățai pe pereți ca într-un trib african, deși veneai dintr-o țară iugoslavă. vorbeai o limbă din care nu pricepeam mai nimic, dar înțelegeam totul. îmi spuneai că ți-au crescut alți centri neuronali, dar nu erai paranoică sau chestii de genul.de obicei cei puțin săriți, dar inteligenți, îți povestesc chestii de genul ăsta. nu erai de soiul acela- chiar  îmi plăcea teoria ta despre tot și toate. era chiar interesant: căutam baruri rămase de pe timpul războiului unde vindeau bere comunistă și se asculta muzică de la un radio jerpelit.