jeanne,
îmi înșir teama pentru vertebrele tale (mi-ai spus că-ți
pârâie coloana de atâta stat pe pânza pariziană)
scaunul pe care stai-cimitir al pozițiilor nepictate
îmi închipui că timp de optzeci de ani ai stat în același loc în aceeași casă în aceeași cameră sorbind din aceeași ceașcă de cafea ce nu se mai termina
am visat cum viermii stăteau la coadă- desigur, își doreau porția din carnea ta ce nu mai putrezea-
nu știau că ești o imagine și le-ai spus șmecherește că vei plăti un festin la montparnasse în cimitir.

te-am găsit încovoiată într-un tablou al marilor muzee
cârduri curioase de vizitatori ce-și curgeau aparatele dorind mii de instantanee

până când
până când te-ai coborât din ramă
oamenii din muzeu se holbau
la tine
le era speranța
și totuși credeau că e o farsă grosolană a instituțiilor culturale, ca să mai atragă clientelă
recunosc, și eu te vedeam la început ca un desen animat, o hologramă care-și va aștepta
aplauzele pentru un spectacol reușit

nu știam cum să reacționez (în ghidul turistic nu scrie ce să faci dacă un personaj prinde viață)
m-am pitit într-un colț pentru că albul hainei tale se dilata într-o veselie fără precedent
-explozie solară de-a dreptul-
chinezii fugeau/ se ascundeau după tablourile de monet
ai venit înspre ciudatul de mine, ce privea amețit
o human child


*
mi s-au tăiat coordonatele cu lumea
mi-ai oferit culorile părului tău peste nuanțe severe de alb
sunet sec ieșea din gura mea, sunet de lebădă
miroseam zgomotele culorilor înalte și reci
microgranule de nisip mi se înșirau pe retina adormită
muream, dacă ochii tăi mai aveau culorile date de modigliani

**
m-au scăpat din grămada de pete, au venit muzeografi, istorici de artă ce-mi vorbeau de concepte, de alte minuni academice et.co.
pe coridoarele spitalului vedeam că pe colțul unghiei aveam o nuanță de roșu
în ochi, mai rămăsese puțin albastru, pentru că am văzut și sufletul
iar în buzunar, căștile de la telefon și un ghid cu o împărăteasă rațională și cuminte.
ciudat, cei de la ambulanță mi-au spus că m-au salvat de la înec
ca și pe copiii din mitologiile irlandeze, ce fugeau după zâne verzi,  mi-am spus încet, ca să nu mă ducă la balamuc.