Această discuție este reală și a avut loc într-o după-amiază călduroasă de vară, fără a avea vreun pretext inițial. Sunt dezamăgiri reale ale unor oameni ce nu-și mai găsesc etalonul.

Matus Adrian: O lume nebună. Această vorbă o auzim în fiecare zi, de la toate categoriile sociale: de la învățători și profesori, la mecanici auto și de ce nu, medici sau avocați? Și totuși, parcă refuz să cred că facem parte din trista generație, care așteaptă modelul care parcă niciodată nu vine. Tind să cred că drumul fiecare și-l făurește după propria gândire. E oare de ajuns superstarul de la tv sau ar trebui să căutăm ceva mai mult?...
Rosu Razvan: Adrian, prietene, eu de multă vreme observ un lucru, oamenii au un talent de a face lucrurile exact invers. Ma refer aici la faptul că de multe ori chestiuni profunde sunt golite de înţeles până la vulgarizare, iar lucruri foarte simple, elemetare chiar, sunt complicate fără rost. Nu ştiu în ce măsură lumea de azi este mai nebună decât cea din alte vremuri, pot însă să subliniez faptul că egoismul şi egocentrismul a ajuns la cote maxime, cred că aproape unice în istorie. Referitor la modele, ele sunt în jurul nostru, nici de cum la tv. Ce modele am eu? Începând cu aurolacul de pe stradă care îşi duce cum deminitate crucea şi care te salută din toată inima, continuând cu tăranii autentici (foarte puţini în prezent) şi terminând cu intelectuali adevăraţi.
Rosu Razvan: Cât despre tv am renunţat aproape complet la el. Trec zile întregi fără să îl deschid. Ce părere ai tu despre această lume nebună devenită un şablon, o stereotipie atât de dragă românilor?
Matus Adrian: Televizorul? Paradoxal, el îți mai oferă o informație nouă, o știre....Observ că avansăm tot mai mult înspre generație ciberneticului nul. Uite, calculatorul nu îți oferă vreo informație nouă, deși practic, ai întregul calup mondial de date în spatele procesorului. Mulți ne limităm doar să deschidem fereastra de Y!Messenger, să vedem ce mai e nou pe rețelele de socializare, facebook, hi5, să ne verificăm mailul și să mai ascultăm o melodie pe Youtube. Atât. Și ce e mai trist este că ne ocupăm două-trei ore din zi cu acest procedeu care devine rutină. În loc să ieși la o cafea, să îți dregi puțin vocea și să lași degetele să se odihnească de la atâta tastat. Desigur, putem lua o carte și să o citim. Totuși, nu vreau să exagerez ca o domnișoară de pension patetică, pentru că internetul are potențial.
Rosu Razvan: Şi eu am cam aceeaşi părere despre internet. El este foarte util dacă şti cât şi cum trebuie folosit. Uite de exemplu am nevoie de nişte informaţii legate de istoria viorii de la începuturi până în prezent. Nu are rost să citesc un maldăr de cărţi când pe wikipedia pot găsi în câteva secunde informaţii, ce-i drept nu la un nivel academic, dar totuşi de o calitate bună. Dacă tot ai amintit de cărţi, cum stai cu cititul? Ce părere ai despre cărţi, despre ce se scrie în prezent?
Matus Adrian: În acest punct de vedere, sunt de acord cu Gabriel Liiceanu. Lectura este de fapt, un dans cu o carte. Fiecare volum te învață de fapt, cum să dansezi. Sunt unele cărți pe care le privești cu sfială, pentru că știi că niciodată nu vei putea să te apropii de ele, sunt cărți cu care atunci când te întâlnești, îți lasă un gust al farmecului pe buze, dar din păcate, sunt și multe cărți pe care, atunci când le inviți la dans, te calcă pe picioare și nu se mișcă după ritm. Constat că astăzi se scrie mult. Cu oarecare îndrăzneală, pot să afirm că actul de a scrie nu mai aparține profesionistului, ci fiecare își poate scrie propriul roman. Asta nu înseamnă că va fi și citit cu entuziasm. Consider că lansările de carte de astăzi sunt întocmai ca și vitaminele efervescente: produc multă zarvă, dar apoi constați că nu este mare lucru.
Matus Adrian: Crezi, e bine să dansezi cu niște cărți?
Rosu Razvan: În general îmi place dansul, aproape de orice fel. Lectura este ceva fascinat pentru cine o simte şi o pricepe. Cărţi sunt multe, dar nu sunt multe cărţi bune. Nu sunt adeptul cenzurii dar, sincer vorbind consider că doar în jur de 20% din ce se publică în ziua de azi este valoros. Am trecut şi eu prin mirajul lansării. Important este ce rămâne în urmă, aceea este adevarata judecată, nu entuziasmul lansării.
Rosu Razvan: M-aş opri puţin asupra actului creator, care i diferenţează atât de mult pe artişti de restul lumii, să o spunem direct îi face mai boemi. În ceea ce creez eu un rol mare are şi divinitatea. Nu aş putea trăi fără sacru...
Matus Adrian: Într-adevăr, într-o formă sau alta, actul creator este inseparabil de cel al divinității. M-aș opri puțin asupra unei afirmații a lui Mircea Eliade: Creația este darul zeilor. De fapt, orice artist coboară sau urcă, cu ajutorul unor entități, fie îngeri, daimoni sau muze, spre lumea Ideilor. De aici, sub auspiciul direct al sacrului, se întâmplă actul genezic. Ceilalți, cei care privim această nouă lume, observăm doar cu propriile noastre mijloace neputincioase: ochi, urechi și niscaiva cunoștiințe legate de artă. Aici este greșeala cea mai mare. Arta trebuie trăită, în primul rând. Indiferent că este vorba de muzică, de poezie, de pictură sau de film. Întâi încerci să miroși nemirositul, să vezi cu ochiul minții nevăzutul și să auzi muțenia. Degeaba, dacă nu crezi că există o comoară în
pustie, nu are rost să te aventurezi la drum.

(Viața Transilvaniei, nr.5-6, anul IV, octombrie-decembrie 2010)