Săptămâna trecută, după multe insistențe din partea moțului Roșu Răzvan, m-am hotărât să merg la mănăstirea Rohia pentru câteva zile. Un loc care se presupune a fi o oază de liniște, de pace sufletească și reculegere spirituală. Luni dimineață pornim spre Baia Mare, pe tren facem puțin show în Jewish style.
Ajungem în Baia Mare, pornim spre Târgu Lăpuș. Până acum, totul bine. Șnur. Din orașul lui Leșe pornim în spatele unei dube dubașe până la mănăstire. Ajungem, ne întâmpină fratele Nuțu, ne cazează, toate cele.
Am constatat niște treburi din această călătorie. În primul rând, contrar unei opinii majoritare, la mănăstire nu ești obligat să faci nimic. Totul, absolut totul e din proprie voință. Muncești, dacă dorești. Citești dacă dorești. Participi la Sf. Liturghie dacă dorești. Fără reproșuri și priviri de bătrâne care nu au ce face decât să judece capra vecinului. E întocmai ca și cu libertatea pe care a dat-o Dumnezeu: faci ce dorești. De tine depinde.
Chestiunea mai problematică este faptul că Rohia, dintr-o comunitate izolată, a devenit o atracție turistică foarte în vogă. Adică, vin turiști care merg spre mare, spre munte, spre shopping și se opresc 20 de minute cu mașina, aprind o lumânare și scriu un pomelnic, mai spun ,,vai, ce frumos și liniștit e locul acesta!,, și pleacă. Turiști care dintr-o dorință de emancipare și libertinism absolut nu respectă nici elementarele reguli de vestimentație pe care o mănăstire le cere. În plus, se construiește o mega-construcție cu titlu pompos Centrul Cultural Nicolae Steinhardt, iar camioanele vuiesc și răcnesc toată ziua.

Părțile bune sunt însă inestimabile. Aici se aplică dictonul Ora et labora. Munca nu este una de lagăr, sisifică. Fie că este curățat de cartofi, cosit, gater sau cărat lemne, nu este exagerat de greu. Mâncarea gătită de fratele Nuțu este destul de bună, având în vedere că este de post.

Nu ne-am răbdat să nu vizităm împrejurimile, să fluierăm apocrif și profan. Pățanii: m-am curentat într-un gard electric, am călcat într-un cui și...am pierdut microbusul din Baia Mare pentru că ne-au luat la ceartă niște iehoviști îndoctrinați, cu eterna vorbă, care se aplică din păcate la fiecare religie: dreapta noastră credință. Prevăd că ecumenismul lui frere Roger și a lui Steinhardt va fi doar un vis...Am și citit, l-am văzut și pe părintele Serafim Man, un adevărat model de cuvioșenie în acest secol al zbaterilor demonice.
La întoarcere am venit cu un călugăr ce ne-a adus taman până în Baia Mare. Conduc băieții, nu glumă! Dacă ei respectă Decalogul, cu siguranță legile rutiere nu. Pe un drum național, 130 la oră cu duba, curbe luate ca un puști teribilist,și totuși, am observat că avea experiență multă.