Când intri în clasa a XII-a, toţi profii vin cu acelaşi citat comun: "vine bacu', examen serios, pune-te pe învăţat..". Când termini clasa a XII-a, printre flori, banchet şi serenade, uiţi cât/cum mai ai de învăţat. Când vezi cum e organizat bacalaureatul, ştii foarte bine: nu eşti singurul care îşi bagă picioarele în el.
Început frumos, zi de luni cu soare, costum, înghesuială şi percheziţii. Degeaba. Veceurile tot pline erau de fiţuici, iar cel puţin la colegiul "intergalactic" Mihai Eminescu s-a dat o adevărată luptă de clasă. Adică, mai pe înţeles: elevii de la Eminescu au fost comasaţi cu cei de la Liceul de Arte, Teologic şi Sportiv.

Ziua de miercuri înseamnă pentru umanişti (şi nu numai!) proba de istorie. M-am trezit în mijlocul unei gloate de 15 sportivi care nu ştiau să citească o slovă corect, darmite să rezolve subiectul. Supraveghetori care, aţi ghicit, au închis ochii, au lăsat totul să se desfăşoare frumos. "Haideţi, ajutaţi-i şi pe ei, să-şi treacă bacu'". Stai puţin, duduie, eu dacă nu mă consider sportiv nu merg şi mă înham la flotări şi probe de rezistenţe. Gălăgie, cât încape.

Geografie, din nou, aceeaşi atmosferă, aceiaşi prieteni de examen. Măcar că s-a terminat cu bine toată tărăşenia asta. Un examen al paradoxului: şefa de promoţie de la MIU cade examenul deşi a terminat cu 9.8, în timp ce oameni citiţi iau note submediocre la diverse discipline iar gâgâiţii fii de deputaţi (a se citi cu directă referire) iau note delirice. Un sistem bolnav, unde ţi se râde în faţă dacă vrei dreptate.
CIfra mea a fost cea mai sexi posibilă, 9.9.

Închei apoteotic cu vorba lui Ghele: "După bac, după bac"