salut,
stai jos puțin, aici pe bordura
viselor purtate de avioane decolate.
sunt încântat de cunoștință. te voi învăța
cum să îți deschizi ochii prea pironiți de ritmie,
de oboseală. e altceva.
știu, îți simt pulsul libertății
zvâcnind în vene, în capilare, între urechi
sensibile la săruturi; îți simt greul ce
apasă fantasmic privirea ta.

ia loc. ține putin frunza de mentă,
desfă-i toți porii, lasă-i să-ți inunde nările,
să stii, că stai-
nu e vis, e doar aromă de mentă.
(poti simți orice, dar nu mirosul mentolat
din serile calde)
privește cu zâmbet cum alți fanatici cad în noroaie
de irealitate, cu un zâmbet adormit
și nestins timp de visare.

pune puțin ceai, și uită-te cum
culoarea difuză a laptelui se amestecă la fel ca sentimentele
dilatate, crescute în neștire.
hai, să gustăm străzile orașului provincial
noaptea, să ascultăm sfaturi
în spatele teatrului
să mâncăm înghețata topită și să râdem de
vise,
absurdități si comodități.

regăsește-te în aceeași simfonie
de jazz, în care toți simt ritmul,
ritm pe care
îl batem simplu
și improvizăm complex.