Grija arşilor de pe rug prăvăliţi în
mod spasmodic în luturi neîntinate de soare,
nearse de foc şi
jurăminte cavalereşti este doar spre un fals
Sfânt Graal.
E echilibrul care hrăneşte
retina cu culori netopite de hulă,
cel ce dă deşertului un vânt mult prea sec
pentru a-l topi de gheţarii neiviţi;
e şi balanţa Judecăţii care ştie dacă
muribundul a preacurvit sau a luat mită de la
instituţiile etatizate...

Ape ce topesc în ele sentimente, nu cad
de-a valma într-o neuniformă moarte.
La fel ca sodomiţii, merităm din plin poate
pedeapsa raţională a înţelepciunii
lui Solomon
care împarte
fiul între două mame.
iar universul care are o logică ce fisurează atomul centralelor
în alte mii de universuri unde visul e mai real decât
tot ce simţim în faţa hârtiei albe sau pe peretele
inimii camerei ascunse.

Abia apoi stăm şi privim o inteligenţă care
poate funcţiona (ilogic pentru unii)- este doar
legea pe care
o căutăm de la Galilei.
Şi jocul propus de El, are reguli nestinse de
un timp sau loc, se poate scrie clar, pe tablă neagră, cu cretă
prăfuită:
e=mc pătrat. Şi da, aşa ştie
căprioara rosul ierbii şi pasărea adunarea
stolului în vreme de toamnă precoce.

Şi degeaba gândim, fără a milostivi, am fi doar
salivă şi pământ, fără de suflu divin,
şi fiecare ar fi fost un avorton în
alt avorton al lumilor nenăscute...
Şi doar dacă banul sau mizeria înlocuită de rugăciune,
sfat şi pace, vor fi fost un târg
concret al vieţii indiferente nouă...ar fi
un schismatic schimb

ay!
ay ay!
ay ay ay!
şi neîmpărţeala împărţirii duce la o gâlceavă
a lucrurilor neînţelese. Mai presus de veac, stă balanţa
care decide greutate infimă sau infinită
a stropilor de apă..care pot distruge o sodomă sau
hrăni cerealele agricultorilor chinezi
care se tem încă de
fluviul Galben.

Şi privim adânc înspre cer, oftăm şi
încercăm să readucem albul pur într-un sur
cearceaf. Strigăm:
ay, ay
ay!
ce frumos! iar îngerul plânge, deoarece
nu are hainele cele mai noi de la Prada,
nici geacă de piele, ci doar
cele mai strălucitoare aripi.
şi e doar mesager al Cuvântului, nu
model blond, prost şi anorexic.

şi totuşi, ştim că vom muri:
insistent ne convingem că maşina vecinului nu ne va călca
sau nu ne vom ciocni de vreun glonţ al
visului neaccidentat. dar creştem înspre
mormânt, iar seara, vom dormi în patul de lemn,
cu dormitor subpământean,
dacă nu ştim să visăm...vom muri cu trupul de ruah
insistentă voluptate a ne-sufletului nostru.

Daa...abia acum ştim că suntem una
cu albastrul cerului şi una cu Dumnezeu, fără a-l sfida
dacă dorim să credem într-un cer, şi vom
dori să mutăm munţi, vom putea doar cu o
lingură de muştar, fără a distruge însă
oraşe, ci
pentru a le crea frumos.

Stelele din cer şi lună din noapte
sting grindurile şi oftaturile romanticilor:
ay,ay ay
lumea e un vis, iar
visul e o lume, dar
pentru noi,
e mai mult text, subconştient
şi religie ascunsă în echilibrul
jocurilor de culise din nopţile în care lupii şi urşii
strigă la luna din noapte şi
stelele din care care sting grindurile şi oftaturile
romanticilor.

Şi sub lună, adânc în ascunsa formă de stea:
stă oraşul citadin, cu zgârie-nori ce sfidează
impertinent soarele. zboară în loc de poezii, înşiruiri
stilistice de tabele, date,
devize care
speră, ha, ce glumă bună,
să facă o lumă mai bună..
.e doar malkuth
sfârşit de sephirot kabbalic.