Istoria. Un lung drum al decăderii, un grafic matematic al permanentelor oscilări între suişuri şi coborâşuri, o buclă, după cum zicea Albert Camus. Un permanent joc al relativităţii. Oamenii sunt obişnuiţi astăzi cu această clasică gândire: a fost Imperiul Roman, s-a năruit, în 313 a fost edictul de la Milan, în cutare an s-a întâmplat acel eveniment, în funcţie de anumite conjuncturi, şi bineînţeles, cu anumite efecte. Aproape deloc nu ne punem întrebarea What if? Ce-ar fi fost dacă perşii ar fi câştigat la Salamina? Ar mai fi fost civilizaţia greacă, conceptul de democraţie, de lume liberă? Sau dacă taxiul din New York-ul din 1932 l-ar fi călcat pe un domn grăsuţ, cu trabuc si mirosind a whiskey, pe nume Winston Churchill, am mai fi fost vânduţi la Moscova şi pe celebrul "şerveţel de la Ialta"? Mulţi ar aduce argumentul următor: ceea ce s-a întâmplat s-a întâmplat, nu facem presupuneri. Totuşi, înţelegerea acestor suişuri şi coborâşuri sunt necesare, tocmai pentru a exista în lume. Nicidecum nu suntem Stăpânitorii naturii, după cum amăgesc ideologiile totalitare, fie nazism sau comunism.
În vechea filosofie indiană, dar şi în cea a comunităţilor arhaice româneşti, ca reminescenţă a dacismului există o mentalitate conform căreia trăim în două timpuri. Noica aminteşte acest lucru pentru prima dată într-un mod academic, prelucrând un dicton popular: "Ceasul bate şi loveşte, iar vremea vremuieşte". Timpul istoric, cel al convenţiei anilor, lunilor, zilelor se subscrie Marelui Timp Universal, pulsaţia întregii materii şi antimaterii. Am fi tentaţi să credem că este doar o frumoasă legendă, balivernă şi nimic mai mult. Teoria relativităţii aduce însă argumente valabile care susţin această gândire antică. Iată că ştiinţa, după ce a contestat religia, acum o susţine. Stephen Hawking subliniază faptul că gravitaţia poate determina un continuum temporal, ca şi în cazul Pământului, astfel încât, literal vorbind, timpul se scurge mai încet în spaţiu decât aici. De asemenea, derularea depinde şi de alţi factori, precum viteza (cazul gemenilor care, unul fiind pus într-o navetă spaţială care merge cu viteza luminii va sesiza trecerea a şase luni, iar cel care a rămas pe Pământ, 80 de ani!) sau densitatea materiei.
Totodată, fizicianul englez aduce în discuţie un nou termen, istoria posibilă, cazurile care nu s-au întâmplat datorită existenţei unui anumit factor decisiv. Teoretic acestea sunt, dar într-un mediu virtual, proiectat paralel. Astfel, putem combate foarte uşor teoria predestinării. Omul, înainte de toate, este liber să aleagă. Poate aceasta este însăşi existenţa lui: Dubito, ergo cogito. Cogito, ergo sum", ne spune Descartes. Gândirea, provocarea, desfiinţarea de idei şi înlocuirea cu a altora noi este o parte esenţială a dezvoltării culturii... Romanticii desfiinţează clasicii, care la rândul lor sunt atacaţi de modernişti, contestaţi de postmodernişti. Mimesisul (imitarea) e înlocuit cu poiesisul (creaţia).
Istoria aduce încă o problematică, semnalată de Neagu Djuvara. Astfel, pentru lumea întreagă anul 1991 a marcat căderea de facto a URSS-ului. Pentru mine însă este momentul în care am păşit pe lume. Depinde într-un mod esenţial punctul de vedere. Fie că suntem într-un an obişnuit de pax romana sau anul de naştere a lui Iisus Hristos, această pulsaţie ne include, ca într-o mare în care fiecare val este urmaş al celui de dinainte, dar spulberat într-o clipă. Unele din ele însă, fac pentru o secundă, cea mai frumoasă spumă posibilă...Historia magister vitae est.